sâmbătă

27 aprilie, 2024

4 septembrie, 2017

Vicepreședintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan (foto) a ocupat din 2014 și până în 13 ianuarie anul acesta poziția de director general adjunct al Direcției Generale Monitorizare, Control și Antifraudă din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Prin urmare, era adjunct la Antifraudă și în perioada la care se referă faptele din Dosarul decontării de către CNAS a unor servicii de îngrijire la domiciliu care nu au fost efectuate niciodată.

A părăsit poziția abia în 13 ianuarie 2017, când a fost numit președinte al ANAF, până în iulie.


Potrivit CV-ului său, Bogdan Stan se ocupa, la CNAS, exact de coordonarea acțiunilor de control complex organizate la furnizorii de medicamente și servicii medicale, precum și la casele de sănătate județene teritoriale (adică și la cea a Municipiului București).

Conform DNA, grupul infracțional organizat la CNAS și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) a fraudat, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, sume în valoare totală de 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane de euro) prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals.

Numele lui Bogdan Stan nu apare deocamdată în dosar, dar a fost pus sub urmărire penală și arestat preventiv directorul plin al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din CNAS, Alin Sergiu Costache, adică fostul șef al actualului vicepreședinte ANAF.

Angajat al Direcției Antifraudă – “Bugetul pe Îngrijiri e fraudat 80%!”

În referatul de arestare apar și interceptări în care unul dintre angajații Direcției Antifraudă îi spune unei persoane că “bugetul pe Îngrijiri (îngrijiri la domiciliu – n. red.) e fraudat 80%!”


Alte bucăți din stenogramele de la dosar arată că cei de la Antifraudă cunoșteau foarte bine sistemul de fraudare de la Îngrijiri la domiciliu:

  • „Tot timpul și-au bătut joc, pentru că aicea e… sunt toate pilăraiele și toată furăciunea Bugetul pe Îngrijiri e fraudat 80%!”
  • „80%! Și eu tot în față o spun! Furate, unele furate fără… ă…ă… mers deloc la pacient”
  • „Din birou altele merg o dată la 3 zile, iar altele… ă… au pacientu’, dar cu boli fictive și nu merg deloc”
  • „Ca la farmacii. Asta e deja o rețea organizată!”

În dosar sunt urmărite penal, până acum, 14 persoane, inclusiv fostul președinte al CNAS Marian Burcea, numit pe post în martie 2017, de către premierul Sorin Grindeanu.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se afla în fruntea schemei, spun procurorii, din grupă făcând parte și alți șase directori sau funcționari al CASMB.

Cu ajutorul acestor angajați ai CNAS, administratorii a cel puțin patru firme ce aveau contract cu Casa pentru servicii medicale la domiciliul pacienților au înregistrat sute de dosare fictive pe numele unor pacienţi inventaţi. Ulterior, cereau decontarea unor servicii de îngrijire la domiciliu ce nu fuseseră niciodată prestate.

Mita ar fi fost de 20% din valoare sumelor decontate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: