luni

22 aprilie, 2024

26 noiembrie, 2015

ioan oltean bDeputatul PNL Ioan Oltean a fost ridicat de procurorii anticorupție joi, de pe aeroportul Henri Coandă, și dus cu mandat la sediul central al DNA, pentru audieri.

El este audiat în dosarul privind o despăgubire în valoare de peste 100 de milioane de lei aprobată de ANRP în 2011 pentru un teren din Pitești.

În dosar au mai fost chemați joi la DNA și deputatul Cătălin Teodorescu și Mihai Rotaru, beneficiarul despăgubirii care face obiectul anchetei și care a fost obținutî după cumpărarea drepturilor litigioase.


Mihai Rotaru este om de afaceri și acționar principal la CS Universitatea Craiova.

S-a lansat în afaceri pe domeniul confecțiilor, iar ulterior a intrat pe piața imobiliară și, mai recent, a investit în parcuri fotovoltaice.

Ioan Oltean i-a recomandat-o lui Emil Boc pe Crinuța Dumitrean pentru conducerea ANRP

Într-unul dintre cele trei dosare ANRP anchetate la DNA, liberalul Cătălin Teodorescu (inculpat deja în dosarul în care apare și fostul șef ANI Horia Georgescu) a făcut declarații despre relația dintre Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean, fostă șefă a ANRP:

“I-am cerut doamnei Dumitrean o discuţie, spunându-i că eu şi ea suntem răspunzători şi atunci mi-a replicat că nu suntem acolo de capul nostru, că am fost numiţi şi susţinuţi politic şi mi-a sugerat, pentru a fi bine, să avem o poziţie unitară, ceea ce sigur nu avea cum să facă să nu te gândeşti la un vot unitar. Am considerat că este o modalitate de presiune, ea prevalându-se de relaţia strânsă pe care o avea cu Ioan Oltean. Era clar pentru mine că, dacă voi mai avea atitudini contrare, va apela la Ioan Oltean pentru a mă schimba din funcţia de vicepreşedinte ANRP şi pentru a-mi periclita situaţia politică“, a declarat la DNA Cătălin Teodorescu, și el fost  Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.


Ioan Oltean este cel care i-a recomandat-o premierului Emil Boc pe Crinuța Dumitrean pentru conducerea Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților (ANRP).

Chemat să dea explicații în acel dosar de corupție instrumentat anul trecut, Ioan Oltean a recunoscut în fața procurorilor: „Precizez că, în afară de faptul că am recomandat-o pe doamna Dumitrean Nicoleta premierului Boc, nu am avut niciun fel de altă interferenţă cu activitatea ei, în cadrul Agenţiei Naţionale de Restituirea Proprietăţilor. Orice altfel de afirmaţii constituie speculaţii sau rea voinţă din partea celor care le fac”.

Mihai Rotaru, în topul beneficiarilor de despăgubiri ANRP

Un raport al Curții de Conturi publicat anul trecut arăta că ANRP a plătit despăgubiri, până în 2012, în sumă totală de 2.389.716.936 lei, pe Legea nr.18/1991, și de 1.547.593.829,30 lei, pe Legea nr. 10/2001.

Toate despăgubirile au fost aprobate la valori mult mai mari decât cele practicate pe piața imobiliară.

De asemenea, constata raportul, toate despăgubirile din top au fost acordate unor persoane care cumpăraseră drepturile litigioase pentru acele restituiri.

Mihai Rotaru figurează în topul acestor despăgubiri realizat de Curtea de Conturi, la fel cași soția sa, Irina Alexandrina Nisiparu.

Topul despăgubirilor acordate pe baza Legii nr.18/1991:

tabel 1 anrp

Pe Legea nr. 10/2001:

anrp tabel 2

Pentru terenul din Pitești, Mihai Rotaru a cumpărat drepturile de creanță cu 750.000 de euro și a primit de la ANRP aproape 109 milioane de lei.

„După cum se poate observa, cesionarul Șchiopu Simu Horia a înregistrat un câștig din cumpărarea drepturilor de creanță de cca. 189 milioane dolari (curs dolar la 05.03.2008 (emis titlul de conversie nr. 140) = 2,45 lei/dolar), Rotaru Mihai a înregistrat un câștig brut de cca 25 milioane euro, Barbu Marius a înregistrat un câștig de 21.608.000 euro (curs euro la 03.08.2010 = 4,2371 lei/euro, Militaru Marius de 44.649.000 lei etc.

În urma verificărilor efectuate de echipa de control a Curții de Conturi, în dosarele în care au fost cesionate drepturile de creanță, s-a sesizat faptul că cele mai multe drepturi au fost transmise la prețuri derizorii/ infime în comparație cu valoarea care reiese din evaluarea proprietăților imobiliare revendicate”, precizează Raportul Curții de Conturi.
Se actualizează

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: