Demografia afacerilor ne plasează la mare distanţă de fostele state socialiste şi la coada UE. Implicaţiile

Omul este cel mai preţios capital. Puține sunt însă întreprinderile româneşti care focalizează pe acest principiu, deoarece figurăm ultimii sau printre ultiumii la ponderea întreprinderilor care acumulează capital uman, potrivit statisticii Eurostat.

Or, dacă locuri de muncă mai multe nu apar, nici perspective de dezvoltare durabilă nu sunt.

La indicatorul amintit mai sus, România se plasează foarte departe de cele zece state intrate relativ recent în UE şi foste colege de bloc socialist. Dintre care nu mai puţin de şapte se situează în primele zece şi peste media economiei europene, cu Letonia pe podium iar vecinele noastre Ungaria pe locul 6 şi Bulgaria pe locul 9.

Cele mai ”slabe” trei state din grupul menţionat (Estonia, Cehia şi Slovenia) încadrează sau se află foarte aproape de tandemul franco-german. Iar în Slovenia, cu poziţia cea mai de jos dintre ele, ponderea întreprinderilor ce şi-au crescut numărul angajaţilor cu mai mult de 10% pe an este triplă faţă de România (vezi tabelul).

De remarcat lipsa Greciei din analiza Eurostat, foarte probabil din cauza datelor insuficiente furnizate, care ar fi plasat ţara undeva aproape de Cipru sau de România. Problemele cu care se confruntă societatea elenă, intrată pe orbita euro, cu asumarea unor obligaţii sociale pe bază de îndatorare publică şi nesusţinute de rezultatele din economie.

Crearea de locuri de muncă în întreprinderile prospere apare în context ca un element-cheie nu doar pentru dezvoltarea sustenabilă dar şi pentru a da un semnal convingător în societate în favoarea antreprenoriatului de succes. Semnal esenţial pentru asigurarea coeziunii sociale şi pentru a putea lua măsuri ce prespun un efort la scară naţională.

Proporţiile ridicate de întreprinderi de succes ce angajează semnificativ mai mult personal arată economii capitaliste adevărate, în care populaţia beneficiază în primul rând de venituri mai mari pe bază de muncă eficientă şi nu pe bază de decizii administrative, în favoarea sporului acordat discreţionar-politic de beneficii sociale.

Accentul ar trebui să cadă pe redistribuirea utilă şi repetabilă, dinspre antreprenoriatul de succes către forţa de muncă utilizată, pe baza dezvoltării unei organizări şi tehnologii de succes, cu avantaje competitive în raport cu concurenţa. Nu pe căutarea unor rente rezultate din redistribuirea tot mai pronunţată dinspre forţa de muncă spre căutătorii speculativi de beneficii sociale pe bază de vot majoritar.

Pe domenii de activitate, din datele la zi oferite de Eurostat se poate vedea unde tendinţa de scădere este clară ( cele cinci sectoare marcate cu roşu în tabelul de mai jos) şi unde se vede o tendinţă de creştere continuă ( cele două domenii marcate cu verde).

În context, deşi o deplasare a activităţii dinspre producţie spre servicii ( stimulată acum tot mai puternic prin politica de creştere semnificativă a veniturilor) este normală în evoluţia unei economii de piaţă în curs de dezvoltare, totuşi am putea să ne punem şi problema pierderii cotelor de piaţă internă în favoarea importurilor (respectiv unde creează locuri de muncă cererea internă suplimentară).

Chestiunea care se conturează este în ce măsură am putea să ne permitem (eventual) acest lucru din exporturile efectuate. Mai ales că nici ponderea şi nici evoluţia numărului întreprinderilor care vin cu noi locuri de muncă locale nu ne avantajează deloc.

De altfel, în pofida ritmului înalt de creştere economică, e greu de crezut că o creştere importantă a salariilor poate veni la pachet cu sporul de slujbe necesar amplificării redistribuirii veniturilor prin politici sociale.