19 iunie, 2015

dan badinMajoritatea măsurilor propuse la nivelul OECD sau al Uniunii Europene privind BEPS („base erosion profit shifting”- “erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor”) ar urma să fie integrate în următorii 1 – 3 ani de către țările membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, și de către celelalte țări participante la discuțiile găzduite de OECD, a spus Dan Bădin (foto), Partener coordonator servicii fiscale și juridice Deloitte România, în cadrul conferinței Deloitte “rEvolutia fiscala BEPS”.

“Totusi, ritmul de reglementare precum și gradul de adoptare al măsurilor va depinde de decizia fiecărei țări în parte”, a spus partenerul Deloitte Romania.

Potrivit lui Dan Bădin, măsurile și recomandările Planului de Acțiune BEPS se vor traduce în modificări ale legislațiilor naționale, a Convenției Model OECD de evitare a dublei impuneri și a convențiilor bilaterale încheiate între state, precum și ale Ghidului OECD privind prețurile de transfer.


“Inițiativa OECD își mai propune dezvoltarea unui instrument multilateral, complet inovator în domeniul fiscalității, la care și România este interesată să participe în vederea implementării noilor măsuri și recomandări propuse”, a adăugat Dan Bădin.

La rândul său, Monica Todose, Director la Direcția Prețuri de Transfer și Soluții Fiscale în cadrul ANAF, a spus că autoritățile fiscale din România sunt interesate de abordarea OECD asupra fenomenului BEPS și urmăresc cu atenție poziția UE cu privire la măsurile propuse de planul de acțiuni împotriva BEPS.

Una dintre măsurile importante propuse de Planul de Acțiune al OECD împotriva BEPS care se preconizează a fi aplicată și în România se referă la documentația prețurilor de transfer pe care contribuabilii vor fi nevoiți să o pregătească.

“Noile recomandări ale OECD presupun raportarea suplimentară a unor informații precum alocarea veniturilor la nivelul entităților grupului, a activităților economice și a impozitelor plătite în fiecare jurisdicție în care grupul activează (country by country reporting – CbC)”, a declarat Ciprian Gavriliu, Director servicii fiscale în departamentul Prețuri de transfer Deloitte România.


Totodată, ca urmare a implementării acestei acțiuni OECD la nivel internațional, autoritățile fiscale din România vor beneficia de informațiile colectate de la autoritățile din celelalte state, care vor fi folosite în analizele de risc efectuate de inspectorii români în vederea stabilirii contribuabililor care vor face subiectul inspecțiilor fiscale.

„Prin Planul de Acțiune al OECD privind BEPS, autorităților fiscale le este furnizat un întreg ghid cu privire la aspectele pe care ar trebui sa le urmărească în timpul unui control fiscal”, a declarat Iwona Georgijew, Coordonator al Practicii privind Prețurile de Transfer Deloitte Central Europe și membru al Forumului de Prețuri de Transfer al UE.

Reprezentanții Deloitte au afirmat că noile reguli privind transparența fiscală și schimbul de informații vor avea impact chiar și asupra acelor companii care își plătesc echitabil impozitele în diverse jurisdicții, care nu aplică structuri fiscale agresive și nu au intenția de a-și transfera profiturile în jurisdicții cu impozitare redusă.

La rândul său, Daniel Petre, Director servicii fiscale în departamentul impozite directe Deloitte România a spus că „noile reguli implementate în urma Planului de acțiuni BEPS pot conduce la restructurări ale activităților desfășurate de companiile multinaționale, inclusiv în România”.

Albert Baker, Coordonator Global al Grupului de Politici Fiscale Deloitte și participant activ la discuțiile din cadrul OECD referitoare la proiectul BEPS, recomandă companiilor din Romania să reacționeze din timp la măsurile propuse de BEPS și să profite de perioada de tranziție pentru a identifica cea mai bună modalitate de răspuns la modificările legislative propuse.

Conferința “rEvolutia fiscala BEPS” a fost susținută, marți, de către specialiștii Deloitte România împreună cu experții Deloitte în domeniul fiscalității internaționale din Canada și Polonia alături de reprezentantul ANAF.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: