vineri

26 aprilie, 2024

3 martie, 2020

„Prioritizarea proiectelor de investiții” pare să nu aibă nici un efect în realitate, iar proiectele de investiţii cu „stadiu fizic de execuţie 0%” s-au dublat în ultimii ani, potrivit datelor  din strategiile fiscal-bugetare (SFB) ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Fiecare nouă strategie înmulțește proiectele prioritizate, pe hârtie .

Astfel, ediţia din 2019 a SFB (pentru anii 2020 – 2022) inventariază 158 de proiecte de investiţii publice considerate prioritare, cu 28% mai multe decât în urmă cu doi ani, dar numărul proiectelor cu execuţie 0% au crescut de peste două ori, de la 23 la 51.

Dezinteresul guvernamental pentru finanțarea investițiilor publice reiese și din statistică: mai trebuie peste 132 de miliarde de lei pentru obiectivele nefinalizate, adică 43% din valoarea totală a proiectelor, de 198,26 de miliarde de lei.


De asemenea, apetitul scăzut al autorităților pentru fondurile europene de coeziune face ca finanțarea prin acesta să acopere nici 45% din totalul investițiilor publice.

(Citiți și: Cât din investițiile publice sunt fonduri europene de coeziune: o situație la nivelul UE cu România pe listă”)

Majoritatea proiectelor de investiţii publice „semnificative” şi „prioritare” (83%) sunt ale Ministerului Transporturilor. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor s-a înscris cu 11 proiecte, iar Ministerele Lucrărilor Publice şi Sănătăţii cu 6, respectiv 5.

Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor are proiecte de peste 179,7 miliarde de lei, iar Ministerul Mediului de peste 6,6 miliaerde de lei.

Proiectele finalizate – în scădere

Acum doi ani, în 19% dintre proiectele de investiții publice prioritare nu se lucrase nimic („stadiu fizic de 0%”), iar despre mai mult de jumătate nu se spunea decât că sunt „în curs de implementare”.


În cea mai recentă strategie cu care Ministerul Finanţelor Publice a fundamentat bugetul statului, numărul proiectelor prioritare a crescut, dar doar ca să crească și mai mult proporția celor cu „0%” execuţie, până la 32%.

(Citiți și: ”Ce efect au avut în economie investițiile publice: statul și companiile joacă în filme diferite”)

Proporția proiectelor cu „stadiu fizic de execuție de 100%” este mai mică în 2019, faţă de 2017: 27% faţă de 28%.
Şi nici acestea (43 la număr) nu sunt „închise financiar, din cauza sentinţelor civile, disputelor, arbitrajelor, etc”.

„Sumele necesare efectuării plăţilor în vederea închiderii financiare reprezintă 4,6% din totalul necesarului de finanţat pentru proiectele de investiţii publice semnificative prioritizate”, spune Strategia Fiscal-Bugetară 2020 – 2022.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: