Marile variaţii ale ritmului anual de evoluţie a investiţiilor publice, adeseori între negativ şi pozitiv, denotă incoerenţa unor măsuri guvernamentale care cu greu pot fi puse pe seama vreunei strategii naţionale.
Astfel că, absenţa coerenţei investiţiilor publice (cheltuielile de capital din bugetul consolidat al statului) se reflectă şi în alternanţa variaţiilor negative cu cele pozitive, înregistrate de formarea brută de capital fix (FBCF), indicatorul esenţial al investiţiilor din economie.
Variaţiile contradictorii ale investiţiilor statului cu cele din economie
Chiar având în vedere inerţia reflectării investiţiilor publice în formarea brută de capital fix (FBCF) din economie, corelarea slabă a efectului celor dintâi cu ritmul celei din urmă arată faptul că economia s-a dezvoltat mai degrabă atât cât i-au permis resursele proprii de investiţii, ori investiţiile străine şi nu ca rezultat al politicilor statului.
Astfel, creşterea cheltuielilor de capital ale statului cu 19% până la 23 de miliarde de lei în anul 2011 (cel dintâi susceptibil de revenire după criză) nu a dus la creşterea FBCF în anii următori, ci chiar la scăderea cu 3% în 2013, până la 157,4 miliarde de lei.
Nici nu avea cum: cheltuielile de capital ale statului se prăbuşiseră cu 14% în 2012. Aveau să urmeze alţi trei ani de scăderi.
De asemeni, revenirea pe creştere a cheltuielilor de capital ale statului în 2016 (+18% până la 12,4 miliarde de lei), după patru ani de scădere, ar putea fi considerată una dintre cauzele creşterii cu 10% a FBCF, până la 192,2 miliarde de lei în 2017. Da, dacă formarea de capital fix din economie nu ar fi scăzut în anul următor.
Ritmul de creştere al FBCF s-a redus la +4% în 2018, până la 199,7 miliarde de lei, deşi cheltuielile de capital au crescut cu 57%, cu un an în urmă, până la mai mult de 23,8 miliarde de lei.
Contribuţii negative la formarea PIB
Aceeași alternanță între pozitiv și negativ o arată și evoluția contribuției formării brute de capital fix (FBCF) la produsul intern brut (PIB).
Contribuția la PIB a investițiilor a fost:
- negativă în 2013 (anul consacrării ieșirii din criza din 2009),
- aproape nulă în 2016,
- negativă din nou în 2018 (al doilea an al unui program parțial nerespectat cu care fuseseră câștigate alegerile) și, în sfârșit,
- abia în T3 / 2019, consistent pozitivă, păstrând caracteristica nevoii de acumulare în timp a resurselor proprii ale economiei, dar mai ales cea de stimularea construcţiilor rezidenţiale.
Majorarea ponderii investițiilor în structura creșterii economice „s-a datorat în principal redresării sectorului imobiliar rezidențial, în timp ce în planul achizițiilor de echipamente și în cel al investițiilor în infrastructură avansul a fost relativ modest”, spune Raportul BNR privind stabilitatea financiară.
(Mult) în urma ţărilor din regiune
Mai mult, cheltuielile cu investițiile din sectorul public rămân sub media ultimilor 10 ani.
Şi reducerea investiţiilor „va duce la menținerea unui nivel suboptimal al infrastructurii și serviciilor publice, diminuând atractivitatea României la nivel internațional pentru atragerea de investiții noi cu valoarea adăugată ridicată, mai ales având în vedere ratele de investiții superioare ale celorlalte țări din regiune”, mai spune BNR.
Altfel spus, modul de a face investiţii publice al guvernelor României din ultimii 13 ani nu a susţinut consecvent dezvoltarea economiei, ceea ce a dus la rămânerea în urmă faţă de ţările cu care concurăm direct.
Una dintre explicaţii este felul în care s-au cheltuit miliarde de lei anual prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Aparent, proiectele sunt de stringentă utilitate, drumuri, utilităţi, şcoli şi grădiniţe, dar efectul de multiplicare în economie nu a fost pe măsură.
Stimularea construcţiilor, dar nu şi a tehnologizării industriei
O altă explicaţie este faptul că investițiile publice au stimulat mai puțin echiparea cu utilaje și tehnologizarea economiei și mult construcțiile și „reparațiile capitale”, care constituie factorul primordial în evoluția FBCF.
Curba FBCF o urmărește fidel pe cea a investițiilor în construcții, în vreme ce aceasta a fost divergentă în multe trimestre cu evoluția investițiilor în utilaje.
Inconsecvența politicilor de investiții publice este remarcată și de Raportul Băncii Naționale din decembrie 2019 privind stabilitatea financiară, care remarcă:„Structura creșterii (economice) s-a ameliorat prin majorarea aportului investițiilor, deși volatilitatea istorică a acestora continuă să fie o sursă de preocupări”.
În 2018, „comparativ cu evoluția din ultimii 5 ani, execuţia cheltuielilor de investiții (totale, n.n.) ca procent din PIB s-a situat pe penultimul loc (cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în anul 2017, an de minim investițional al perioadei 2009-2018), sub media anilor 2013-2017 (de 4,54% din PIB)” spune raportul pe 2018 al Consiliului Fiscal.
O strategie coerentă a investițiilor publice trebuie să aibă în vedere proiecte majore, care:
- „cer timpi de realizare lungi, au nevoie de resurse importante și programare bugetară multianuală;
- implică “mobilizare” instituțională și politică, o viziune, mai ales într-o țară cu deficit mare de infrastructură și subfinanțare cronica a educației și sănătății” și reclamă
- priorități clare, în condițiile în care bugetul public este vulnerabil din cauza unor probleme precum „marea încordare structurală și deficitul de spațiu fiscal”, spunea economistul Daniel Dăianu cu ocazia dezbaterii “Upgrade Romania”, din octombrie 2019.
De altfel, atât BNR cât și Consiliul fiscal, ca și majoritatea economiștilor au acuzat politica guvernamentală de stimulare a consumului, în detrimentul investițiilor publice, mai ales în contextul scăderii investițiilor străine directe.
