Compania Delgaz Grid anunță că, până în 2030, va investi pentru modernizarea, extinderea, automatizarea şi digitalizarea reţelelor sale de electricitate şi gaze naturale o sumă de 700 de milioane de euro din fonduri europene și aproximativ 1,5 miliarde de euro din surse proprii.
Parte a grupului E.ON, compania a intrat pe piață în 2005 și în cei 18 ani a investit în rețelele de distribuție aproximativ 1,6 miliarde de euro, adică doar 73% din cât își propune să cheltuiască în programul de dezvoltare stabilit pentru următorii șapte ani.
(Citește și: „Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON, amendă de 6 milioane euro pentru abuz de poziție dominantă„)
Pentru acest an, arată un comunicat al companiei, a fost bugetat un plan de investiţii record, de peste 185 de milioane de euro (920 milioane lei), din surse proprii şi din fonduri europene, cu 36% mai mari faţă de cele de anul trecut. Aceste investiţii sunt cele mai mari din ultimii 18 ani, de la intrarea pe piaţa din România, ridicând la circa 1,6 miliarde de euro valoarea totală a investiţiilor în reţele.
Totodată, compania şi-a menţinut angajamentele şi a derulat investiţii din surse proprii în valoare de circa 265 milioane de euro (aproximativ 1,3 miliarde de lei) în anii 2021-2022, cu preţul unor eforturi semnificative.
Reţelele de distribuţie, atât cele de gaze naturale, cât şi cele de energie electrică, au nevoie de investiţii de ordinul miliardelor de euro până în 2030, pentru a-şi aduce performanţa şi adecvarea la standardele Green Deal şi Fit for 55.
În doi ani, numărul prosumatorilor a crescut de la 67, la 5.000
”Sursele regenerabile de energie sunt esenţiale. Ele reprezintă cea mai ieftină şi mai curată formă de energie disponibilă. Dar utilizarea lor depinde de o reţea capabilă să preia energia produsă şi să asigure parametrii de calitate ceruţi de industrie şi clienţii casnici. Pentru că toate aceste noi surse de energie regenerabilă trebuie conectate la reţele, este nevoie de întărirea acestora, având în vedere creşterea exponenţială a numărului celor interesaţi să devină prosumatori sau să dezvolte capacităţi de generare. De exemplu, de la doar 67 de prosumatori conectaţi la reţeaua Delgaz Grid la sfârşitul anului 2020, am ajuns la 5.500 în doar doi ani. Iar estimările arată că, până la sfârşitul acestui an, vom avea racordaţi cel puţin 10.000 de prosumatori. Dar fără investiţii în reţeaua electrică, consumatorii nu vor avea energie ieftină şi de calitate”, precizează compania.
Rețele datând din anii ‘70
De asemenea, priorităţile de investiţii se îndreaptă şi spre înlocuirea reţelelor vechi, din anii ‘70, dar şi a infrastructurii din anii ‘90 care a fost construită, însă nu întotdeauna la cea mai bună calitate. În acelaşi timp, Delgaz Grid va trebui să investească şi mai mult în soluţii de securitate cibernetică, în tehnologie, în IT, în proiecte bazate pe hidrogen, precum şi în extinderi de reţele şi conectarea de noi consumatori.
”Prin urmare, este foarte important de înţeles că reţelele de distribuţie sunt coloana vertebrală pentru toate aceste dezvoltări şi evoluţii. Iar tarifele de distribuţie sunt un element cheie pentru stimularea investiţiilor care, pe lângă beneficiile directe aduse consumatorilor, au un efect de multiplicare în economia ţării. În acest context este vitală revenirea la normal şi aplicarea corectă şi la timp a legislaţiei în vigoare care stabileşte tarifele pentru activitatea de distribuţie de gaze naturale şi electricitate”, mai precizează compania.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3 miliarde de euro.
***