Deja o (mare) problemă: Dobânda real negativă. O evoluție la depozite și la credite

După ce a intrat în domeniul negativ la mijlocul anului 2017, remunerarea depozitelor constituite la băncile comerciale a ajuns la un îngrijorător -2,23% pe an, potrivit datelor publicate în buletinul lunar nr.11/2016 al BNR. Este o evoluţie contrară nivelului maxim din ultimii patru ani atins în 2016, când dobânda reală (calculată prin ajustarea celei nominale cu inflaţia) ajunsese la +2,70%.

Diminuarea într-un singur an cu cinci procente a beneficiilor obţinute de cei care aleg să economisească şi, implicit, asigură finanţarea din surse interne a acelor care iau împrumuturi, personale sau pentru firmele pe care le deţin, este o problemă mult mai extinsă decât cea a celebrului ROBOR.

În mod firesc, raportul între cei care depun bani în bănci şi cei care îi iau cu împrumut este mai mare de 10 la 1. Dacă cei din urmă sunt mult mai vocali şi se plâng la orice creştere a ratelor, majoritatea tăcută care pierde în prezent din puterea de cumpărare a sumelor depuse nu pare să se sesizeze.

Ori, de la mijlocul acestui an, puterea de cumpărare a banilor depuşi la bancă în depozite la termen a început să scadă tot mai mult, până a ajuns la o valoare mai mare decât cea a mult mai celebrului ROBOR. Practic, în încercarea de a păstra un câştig apropiat de patru procente, băncile comerciale au mutat împărţirea câştigului din activitatea lor de intermediere financiară de la depunători la împrumutaţi.

Adică, urmare a evoluţiei galopante a indicelui preţurilor de consum, situaţia celor care se plâng de dobânzile mai mari la credite este exact pe dos decât se mediatizează.

Dacă aveţi curiozitatea să comparaţi dobânda reală la depozite cu diferenţialul real între beneficiul obţinut din plasarea banilor în credite şi acordarea de dobânzi pentru acei bani ( simplificat indicat în tabel drept „Diferenţial” o să observaţi imediat o partajare circa 45% depunători şi 55% suma rămasă băncii în 2014, 2015 şi 2016, indiferent de valorile nominale.

Adaptarea băncilor la revenirea inflaţiei spre teritoriul pozitiv ( survenită în prima lună a anului curent) s-a făcut prin diminuarea treptată a beneficiilor oferite depunătorilor. Când au văzut, în februarie – martie 2017, că se duc spre un câştig considerat prea mic, de trei procente şi jumătate (deşi mai mare decât cele din 2013 şi 2014) decizia acestora a fost de a păstra cât mai jos şi dobânda la credite şi pe cea la depozite.

Dacă ne uităm, însă, că suntem deja la o inflaţie triplă faţă de 2014 şi ne ducem în primul trimestru al anului curent spre valoarea din 2013, se poate pune întrebarea de ce dispunerea dobânzilor nu ar ajunge din nou să fie una similară, cu valori duble la credite şi patru ori mai mari la depozite.

Desigur, pentru afaceri şi cumpărări de case e bine cum e acum, dar aceste întreprinderi se fac cu banii altora, care au de pierdut ca putere de cumpărare. La stocul tuturor sumelor economisite pe parcursul vieţii şi nu doar la cea a veniturilor curente (aviz pensionarilor amatori de majorări, care au pus bani deoparte).

Diferenţa esenţială între valorile nominale şi valorile reale nu este chiar atât de greu de explicat şi de înţeles. Interesul public ar trebui să fie imens, dat fiind numărul celor afectaţi. Din păcate, pare a fi mult mai profitabil să exploatezi neatenţia/necunoaşterea multora decât să le faci educaţie financiară, să acţionezi etic şi echitabil.

Ce ziceţi, cum ar fi mai corect, să aloci 0,54% real din câştigul de 2,46% atunci când ai nevoie de bani, sau să penalizezi discret cu -2,23% şi să invoci, la o adică, un câştig de doar 1,65%, în ideea că se poate scoate mai mult de la deponenţi decât de la împrumutaţi, când banii sunt o marfă ieftinită prin varii măsuri ? Apropo, oare de ce o fi crescut dobânda de politică monetară ?