Deficitul structural al României în ochii FMI. Cum şi când tranşăm problema

România a convenit acceptarea pactului european de uniune fiscală, care presupune înscrierea în Constituţie sau o lege cu valoare similară a unui deficit structural de maxim 0,5% din PIB. Prin urmare, regula privitoare la deficitul bugetar de cel mult de 3% va deveni şi mai restrictivă.

Să vedem cum arată evoluţia deficitului structural al României, potrivit datelor pe care le utlizează în analiză Fondul Monetar Internaţional, prin comparaţie cu deficitul bugetului general consolidat, pe care îl urmăream până acum drept indicator de referinţă.

(International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, September 2011)

Prima observaţie este că, până în anul 2008, deficitul structural a fost mai mare decât cel bugetar. Schimbarea de raporturi între cei doi indicatori s-a produs deja (cu mari sacrificii din partea populaţiei) şi se va consolida în anii ce urmează, la niveluri mult mai reduse raportat la PIB.

Paradoxal, exact în acelaşi an de maximă creştere economică 2008, deficitul structural a atins cea mai mare valoare, atât ca valori nominale, cât şi ca pondere în PIB. Ceea ce arată o politică economică total defectuoasă, ce a impus ulterior restrângerea lui drastică exact pe fondul crizei economice.

Deficitul structural estimat pentru anul în curs se situează undeva la mijlocul drumului între cel din 2010 şi ceea ce se previzionează în 2012 ( traiectoria de înjumătăţiri succesive este 5,28%, 2,76%, 1,47% din PIB). Stabilizarea nivelului de deficit se va face undeva în zona 1,4% – 1,5% din PIB.

FMI vede o tentativă de reducere ulterioară a deficitului structural spre pargul de un procent din PIB de-abia în 2016. Acest fapt ridică o serie de semne de întrebare asupra fezabilităţii proiectului de includere a deficitului structural de 0,5% în PIB.

Cel mai probabil vor fi necesare noi măsuri dureroase pe domeniile sociale pentru a diminua deficitul structural pe partea de asigurare a pensiilor, educaţiei şi sănătăţii. Asta fără a mai vorbi despre domenii aflate cu spatele la zid şi apriori impopulare, precum dotarea armatei cu avioane de vânătoare, a căror resursă de zbor expiră în următorii doi ani.

Alternativa este extinderea bazei de impozitare şi fiscalizarea crescută a unor segmente ale populaţiei, beneficiare ale unor scutiri de facto în virtutea ponderii electorale sau a interesului parlamentar de a (-şi) afecta marile averi. La modul ideal, dilema ar trebui tranşată odată cu alegerile din 2012.