România se află sub procedurile de deviație semnificativă de la obiectivul de deficit structural din primăvara anului 2017. Atât în iunie 2017 cât și în iunie 2018, Consiliul European, în acord cu articolul 121 (4) al Tratatului de funcționare a UE, a emis recomandări prin care a solicitat României să implementeze măsuri prin care să corecteze deviațiile.
După ce a constatat lipsa sistematică de reacție a autorităților locale, Consiliul a venit în iunie 2019 cu o cerință cât se poate de clară referitoare la rata de creștere a cheltuielilor bugetare, de cel mult 4,5% în 2019 și 5,1% în 2020, corespunzătoare unor ajustări ale deficitului structural de 1% din PIB și, respectiv, 0,75% din PIB.
Ce s-a întâmplat, în fapt ? Exercițiul bugetar s-a finalizat cu o creștere a cheltuielilor nominale de 14,7% în 2019 și de 14,8% în 2020. Așadar, majorarea sumelor consumate prin bugetul public a fost similară, CU SAU FĂRĂ PANDEMIE. Anul trecut, am fost salvați de excepția obiectiv introdusă ca urmare a crizei pandemice, cu prelungire în 2021.
Practic, am scăpat „la mustață” de sancțiunile pregătite dar anul 2022 și următorii se anunță foarte problematici. Pornim de la o estimare de deficit structural de circa cinci procente din PIB, făcută oficial de Consiliul Fiscal. Regula de deficit bugetar de maxim 3% din PIB a mai fost încălcată după aderare, în perioada 2008 – 2012, dar urmare a crizei economice, ceea ce nu a fost cazul în 2019.
Pentru România, valoarea limită a deficitului structural recomandată a fost de -0,9% din PIB, ajustată în 2013 la -0,7% din PIB și atinsă în 2015. După care minusul din finanțele publice a crescut semnificativ, prin aplicarea simultană a unor măsuri de reducere a fiscalității și de majorări consistente de venituri.
Notă:
Acel deja celebru MTO (Medium Term Objective sau obiectiv pe termen mediu) pentru deficitul structural în lb. română se calculează după o formulă ceva mai complicată și este specific la nivel național, deși se pornește de la regula generală de cel mult -0,5% din PIB pentru statele membre care au aderat la Zona Euro și cel mult -1% din PIB în afara Zonei Euro dacă datoria publică este sub 60% din PIB.
În esență, deficitul bugetar este egal cu suma dintre deficitul de conjunctură (chiar excedent atunci când se obține o creștere economică robustă) și deficitul structural, care se manifestă ca urmare a unui dezechilibru permanent indus între venituri și cheltuieli, prin expandarea peste posibilități a acestora din urmă.
Urmărirea MTO vizează o poziție bugetară echilibrată pe perioada unui ciclu economic (este normal pentru orice economie de piață să aibă perioade de avânt și perioade de recesiune), plasarea spre limita de -3% din PIB nefiind una indicativă și pe termen lung ci una de avarie, limitată în timp.
Important ar fi ca bugetul public să nu majoreze cheltuielile în perioadele de avânt, pentru a nu fi nevoit să le ajusteze drastic în perioadele nefavorabile sau să se ajungă la creșterea puternică a datoriei publice.
Pactul de Stabilitate și Creștere Economic, aplicat pentru Zona Euro la care a aderat și țara noastră în 2013, are o componentă preventivă, așa-numitul MTO, dar și o componentă corectivă, EDP sau Excessive deficit Procedure (Procedură de deficit Excesiv în lb. română) în cazul în care deficitul public iese din limita permisă.
Odată reinstituită obligația suspendată TEMPORAR, de echilibru financiar, țările aflate în EDP vor primi un termen de șase luni (sau chiar trei luni în cazul unei încălcări grave) pentru a veni cu măsuri de corecție pentru echilibrarea economiei. Termenul Six Pack (șase măsuri) se referă la MTO iar termenul Two Pack (două măsuri) la EDP.
De reținut, potrivit EDP, dacă va fi detectată o fraudă în raportarea statistică, se vor putea aplica sancțiuni rapide, pornind de la o amendă de 0,2% din PIB și mergând spre 0,5% din PIB. În plus, cele 25 de state membre care au semnat Pactul de Stabilitate sunt pasibile de o amendă de 0,1% din PIB dacă nu integrează adecvat prevederile pactului în legislația națională.
Procedura nu este automată, ci se merge pe principiul „comply-or-explain”, adică te conformezi sau explici de ce nu ai făcut-o”. Desigur, noi vom încerca să explicăm situația creată, plecată de la evoluțiile din perioada 2017 – 2019, și să obținem o traiectorie de ajustare mai largă, la orizontul anului 2024, pentru a nu introduce un șoc major în economie.
Asta înseamnă că va trebui să venim cu un program credibil de ajustare bugetară, cu reîntoarcerea treptată spre echilibru fiscal, program care să fie agreeat la nivelul UE. De unde ar urma să ne vină peste 10% din sumele intrate la bugetul general consolidat. De luat aminte, măsurile punitive pot fi adoptate de Consiliul European doar cu majoritate calificată, încă din faza timpurie a plasării în procedura deficit excesiv.
Rămâne să sperăm că, într-un eventual scenariu pesimist, România nu va fi penalizată pe post de exemplu pentru alte state din regiune, după derapajele majore ale deficitului, pe contrasens în blocul estic. Mai ales că nu suntem nici Franța ( care a evitat sancțiuni altminteri justificate) și nici Italia (obligată înaintea pandemiei să-și ajusteze deficitul bugetar -2% din PIB.
Important, fondurile europene nerambursabile, care ar putea merge până la 4% din PIB, prespun cofinanțare și oportunități reduse de fraudă. Adică redirecționarea banilor de care dispunem dinspre consum spre investiții, pentru a trece de la o creștere cu deficite și acumularea de datorie publică la o creștere sustenabilă pe timp îndelungat.
Consecință majoră, orice creștere de beneficii sociale, de la pensii și până la alocații pentru copii nu se va mai putea face prin amânarea investițiilor, ci numai prin creșterea veniturilor bugetare. Într-o combinație (cât mai apropiată de optim și suportabilă) de trei variante: creșterea bazei de impozitare, colectarea mai strictă și, vrem-nu vrem, majorarea de taxe, pentru a avea cu ce să derulăm finanțăm învățământul, sănătatea sau protecția socială la procentaje europene din PIB.
