sâmbătă

20 aprilie, 2024

26 ianuarie, 2016

deduceri personale-Calculatorul pe baza căruia să vor stabili deducerile personale lunare din 2016 pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.500 lei inclusiv, astfel:

  • pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 300 lei;
  • pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere – 400 lei;
  • pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere – 500 lei;
  • pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere – 600 lei;
  • pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere – 800 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.501 lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus. Detalii cu privire la limitele stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice pot fi consultate în Monitorul Oficial nr. 52 din 25 ianuarie 2016.

  • Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 300 lei lunar, cu excepţia veniturilor obţinute din bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat, premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice/paralimpice, premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România şi/sau a pensiilor de urmaş cuvenite conform legii, precum şi a prestaţiilor sociale acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
  • În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi. Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui contribuabil în întreţinerea căruia/cărora se află aceştia.
  • Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului, sunt consideraţi întreţinuţi.
  • Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.
  • Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 m2 în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m2 în zonele montane.
  • Deducerea personală determinată potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.
  • Prin venituri din salarii realizate începând cu luna ianuarie 2016 se înţelege orice sumă primită sub formă de salarii începând cu data de 1 ianuarie 2016, cu excepţia plăţilor reprezentând lichidarea pe luna decembrie 2015.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: