sâmbătă

20 aprilie, 2024

20 noiembrie, 2017

Un grup de intelectuali de orientare neo-conservatoare a publicat manifestul intitulat „O Europă în care putem să credem“.

Izvorât dintr-o profundă îngrijorare şi deziluzie faţă de actualul parcurs european, textul exprimă un ataşament ferm faţă de ceea ce autorii accentuază a fi valorile adevăratei Europe.

Semnatarii documentului, emis în urma unei întâlniri comune avute la Paris în octombrie, sunt:

Phillipe Bénéton, Rémi Brague, Chantal Delsol (Franţa), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Roger Scruton (Marea Britanie), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia).

„Europa ne aparţine, iar noi aparţinem Europei“- se afirmă în preamublul documentului împărţit în 36 de puncte, care evidențiază faptul că principala amenințare azi la adresa Europei este falsa înţelegere de sine:

Această falsă Europă se închipuie pe sine drept o împlinire a civilizaţiei noastre, dar în realitate ne confiscă patria. Ea denunţă exagerările şi distorsionările adevăratelor virtuţi europene, rămânând totodată oarbă faţă de propriile vicii. Complăcându-se într-o caricatură unilaterală a istoriei noastre, această falsă Europă este marcată de prejudecăţi insurmontabile la adresa trecutului. Susţinătorii ei sunt orfani prin proprie alegere, iar ei consideră faptul de a fi orfan, de a fi lipsit de o patrie, drept o realizare nobilă.

În felul acesta, falsa Europă se autoproclamă drept model al unei comunităţi universale, care în realitate nu este nici universală şi nici o comunitate.

Patronii acestei false Europe sunt vrăjiţi de superstiţia unui progres inevitabil. Ei cred că au istoria de partea lor, iar această credinţă îi face trufaşi şi dispreţuitori. Sunt incapabili să recunoască defectele lumii post-naţionale şi post-culturale pe care o construiesc.

Mai mult, ei sunt ignoranţi în privinţa veritabilelor surse ale demnităţii umane pe care –asemenea nouă- o preţuiesc atât de mult. Ei ignoră, sau chiar repudiază, rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp ei se străduiesc să nu-i jignească pe musulmani, despre care îşi imaginează că vor adopta cu entuziasm viziunea lor secularistă, multiculturală.

Cufundaţi în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă, orbiţi de vanitate, de viziunea autosuficientă a unui viitor utopic, falsa Europă reprimă în mod reflex orice opoziţie. Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi al toleranţei.”

(Citiți AICI Declarația de la Paris)

De vină nu sunt atât ameninţările exterioare, cât o anume disoluţie internă și lipsa de aderenţă la ceea ce reprezintă autenticitatea.

“Am ajuns într-o fundătură.

Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europe nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia islamică. Adevărata Europă este în pericol datorită strânsorii sufocante pe care falsa Europă o exercită asupra ideilor şi reprezentărilor noastre.

Naţiunile noastre, cultura noastră comună sunt subminate de iluziile şi autoamăgirea asupra a ce este şi ce ar trebui să fie Europa. Promitem că ne vom opune acestei ameninţări la adresa viitorului nostru. Vom apăra, susţine şi promova adevărata Europă, cea căreia în realitate îi aparţinem.”

Dar viitorul Europei rezidă în fidelitatea reînnoită faţă de cele mai bune dintre tradiţiile noastre, iar nu în falsul universalism care impune uitarea şi respingerea de sine. Europa nu a început odată cu iluminismul. Adevărata Europă este şi va fi mereu o comunitate de naţiuni care, chiar dacă pe alocuri manifestă o atitudine insulară, este unită printr-o moştenire spirituală, pe care împreună o dezbat, o dezvoltă, o împartăşesc şi o iubesc.”

Semnatarii Declarației de la Paris mai sesizează faptul că într-o perioadă în care se tot vorbeşte de libertate fără precedent, viaţa europenilor tinde să fie supusă unei reglementări exhaustive:

“Ţinta acestor restricţii nu o constituie obscenităţile sau alte atacuri publice la adresa decenţei. În schimb, clasa conducătoare a Europei vrea să limiteze libertatea cuvântului. Corectitudinea politică impune tabuuri care fac ca orice contestare a statu-quo-ului să devină inacceptabilă.

Falsa Europă nu încurajează o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a unei omogenităţi dirijate de pieţe şi un conformism impus politic.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Ori articolul este slab pentru ca spicuieste generalitati fara substanta ori Declaratia este lipsita de definitii concrete- cum este Adevarata Europa, in ce consta ?
    Numai cu demagogie literara nu se obtine o incurajare a culturii libertatii ci doar se sporeste nemultumirea cetatenilor Europei – demers nociv.

  2. O prezentare excelenta a unei document de reflectie asupra destinului Europei si asupra criza civilizatiei europene si occidentale , criza atat de abil speculata de razboiul hibrid impotriva Europei si Occidentului declansat de Putin . Acest document este o sinteza a problemelor acute semnalate de atatea ori ale Europei si ale statelor europene una fiind aceea a negarii radacinilor ei crestine. Profesorul Jean Lauxerois a vorbit chiar de necesitatea recivilizarii si reumanizarii societatilor europene (http://blogs.mediapart.fr/edition/contes-de-la-folie-ordinaire/article/280511/un-pays-malade-de-jean-lauxerois).
    Aceleasi probleme au fost discutate la noi de catre Ana Blandiana care a prezentat avant la lettre o viziune originala pornind de la cazul particular al Romaniei
    ( http://s3-eu-central-1.amazonaws.com/pressone/wp-content/uploads/2016/03/24175425/Discursul-Anei-Blandiana-de-acceptare-a-DHC-UBB-Cluj.pdf)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: