joi

25 aprilie, 2024

8 aprilie, 2021

Vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva unor boli precum poliomielita, hepatita B sau tetanosul este „necesară într-o societate democratică”, a stabilit joi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Hotărârea, precedent în toată Europa, a fost pronunțată în cazul unor cetățeni cehi care au contestat amenzile primite sau interdicția de a-și înscrierea copiilor la grădiniță pentru că au refuzat să își vaccineze copiii.

În decizia sa, CEDO consideră că vaccinarea obligatorie a copiilor în Republica Cehă cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la „dreptul la respectarea vieţii private”.

„Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celuilalt, prin faptul că îi protejează atât pe cei care primesc vaccinurile respective, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale”, precizează un comunicat al CEDO.


Aceste din urmă persoane, relevă Curtea, depind de  ”imunitatea colectivă pentru a se proteja împotriva bolilor contagioase grave în cauză”.

În Cehia, vaccinarea copiilor împotriva a nouă boli este obligatorie, iar dacă părinții refuză imunizarea, ei sunt amendați iar copiii nu au dreptul să fie înscriși în creșe și grădinițe.

„Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19″, a comentat pentru agenția France Presse, citată de Agerpres, Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO, care a subliniat ”marja de apreciere lăsată de Curte statelor în politica lor de vaccinare”.

Potrivit lui Hervieu, hotărârea CEDO face „constatarea unui consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în cauză de efectele secundare inevitabile, atât timp cât există un control ştiinţific strict”.


Totodată, Curtea sprijină ”principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane”.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: