duminică

28 aprilie, 2024

28 iulie, 2023

Banca Centrală Europeană a decis joi cea de-a noua majorare consecutivă a dobânzii de referinţă, care a urcat la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, şi a anunţat, de asemenea, că îşi păstrează deschise toate opţiunile.

„Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 2 august 2023”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.

În conferința de presă de după ședința de politică monetară, șefa BCE, Christine Lagarde, s-a arătat îngrijorată de modul în care eforturile de a aduce inflația sub control afectează economia zonei euro, deja aflată în recesiune tehnică.

Economia SUA crește, în Europa stagnează


Spre deosebire de opinia optimistă a Rezervei Federale, potrivit căreia SUA ar putea chiar să evite o recesiune, oficialii BCE se arată mult mai îngrijorați, deoarece recunosc că deciziile lor slăbesc economia. Evaluarea impactului creșterii dobânzilor devine esențială, deoarece BCE evaluează constant de cât de mult este nevoie să înăsprească politica monetară pentru a controla inflația.

„Un alt set de date defavorabile ale sondajului privind tendințele economiei, la sfârșitul lunii august, plus semnalele privind evoluția ratei inflației, ar putea determina BCE să ia o pauză în septembrie”, a declarat pentru Bloomberg economistul-șef al Morgan Stanley, Jens Eisenschmidt, fost și oficial al BCE. „Ne așteptăm, în continuare, la o creșterea dobânzii la 4% în septembrie, dar care ar putea la fel de bine să nu se producă.”

Decizia a lăsat setările de politică ale BCE în concordanță cu cele ale Fed, care miercuri seara a stabilit un cadru similar, dependent de indicatorii macroeconomici, pentru a decide dacă mai sunt necesare majorări suplimentare ale ratelor.

Dar situația economică cu care se confruntă cele două bănci centrale este semnificativ diferită, cifrele pozitive din SUA, publicate chiar înainte de a vorbi Lagarde, depășind așteptările economiștilor.

Euro se depreciază față de dolar


După anunțul BCE, euro a scăzut cu aproape 1% față de dolar și se anticipează să atingă cel mai scăzut nivel din martie. Deprecierea monedei comune a fost agravată de avansul economic în T2 din SUA și de avertismentul lui Lagarde cu privire la perspectivele pe termen scurt al economiei zonei euro, despre care a spus că s-au înrăutățit – în mare parte din cauza cererii interne tot mai slabe.

Moneda comună este acum în scădere cu aproape 2% față de vârful atins în această lună, anihilând parțial creșterea spectaculoasă obținută în mai puțin de un an, care a dus cotația de la sub paritate la cel mai ridicat nivel în comparație cu dolarul.

 „Credem că euro este acum vulnerabil la o inversare de trend, în special față de dolarul american susținut de economia SUA care dă semne de o aterizare lină”, a declarat Neil Mehta, manager de portofoliu la RBC BlueBay.

Tendințe negative în zona euro

Lagarde a vorbit la doar câteva zile după ce noile cifre ale sondajului privind tendințele economiei au indicat o scădere a impulsului sectorului serviciilor în tandem cu o scădere continuă a producției în regiune.

Indicele calculat în baza percepției managerilor de achiziții din regiune s-a situat pentru a doua lună consecutiv sub pragul de 50, ceea ce indică scădere. Cifra din iulie a fost cea mai scăzută din noiembrie și mai proastă decât orice au prezis economiștii într-un sondaj Bloomberg.

Epicentrul recesiunii este Germania, cea mai mare economie a zonei euro, unde combinația dintre criza energetică, scăderea cererii de pe piața Chinei și ratele dobânzilor mai mari mai mari falimentează industria.

La nivelul regiunii euro, cererea de creditare în rândul companiilor a scăzut în al doilea trimestru la un minim istoric, se arată într-un raport publicat la începutul săptămânii de BCE.

„Au văzut că transmiterea în economie a înăspririi politicii monetare este gravă”, a declarat Bruno Cavalier, economist-șef la Oddo BHF SCA. „Nu se mai pot îndoi că acțiunea lor va avea un impact de restrângere a cererii și asupra prețurilor.”

Germania ar putea rămâne în recesiune

Momentul deciziei BCE vine cu doar trei zile lucrătoare înainte de comunicarea celor mai noi date privind inflația și evoluția economiei din zona euro – date statistice, spre deosebire de rapoartele de conjunctură și sondajele disponibile până azi.

Deși este fezabil ca statisticile despre produsul intern brut care vor fi anunțate luni să arate că boom-ul turistic din sudul Europei a ajutat regiunea să evite o contracție în al doilea trimestru, posibilitatea ca Germania să rămână în recesiune este cât se poate de reală. Perspectivele pentru trimestrual actual par la fel de sumbre, după cum au recunoscut oficialii.

„Datele privind PIB-ul nu sunt – în opinia mea – bune”, a spus fostul economist șef al BCE Peter Praet, care consideră că trimestrul curent nu va arăta o revenire economică.

Lagarde nu a oferit o evaluare formală în observațiile ei. În spatele ușilor închise, factorii de decizie ai BCE par să vadă riscurile privind creșterea economică ca fiind în scădere, în timp ce cele privind inflația în echilibru, potrivit persoanelor care au participat la discuții, citate de Bloomberg..

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: