joi

16 mai, 2024

15 ianuarie, 2024

Membrii delegației ucrainene la Davos au împărtășit luni rezultatele reuniunii consilierilor pentru securitate națională privind cele 10 principii pentru pacea durabilă în Ucraina.
Programul primei zile a reuniunii de la Davos, Elveția:

  • Ceremonia de deschidere
  • Premiul Crystal 2024
  • Concert de deschidere
  • Forum deschis cu titlul ”Știința eliberatoare”

Lideri din peste 100 de țări se întâlnesc la Davos în Elveția, la Forumul Economic Mondial.

La reuniunea de 5 zile ajunge luni și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski care se va adresa participanților marți.

Care este planul de pace al președintelui Zelenski

Preşedintele Ucrainei consideră că războiul Rusiei trebuie să se încheie într-un mod just, în baza Cartei ONU şi a dreptului internaţional.

Planul în zece puncte prezentat de Volodimir Zelenski:

  • Securitate nucleară: Rusia trebuie să-şi retragă imediat trupele de la centrala nucleară din Zaporojie, care să fie plasată sub controlul AIEA şi al personalului ucrainean;

  • Securitate alimentară: Prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene şi extinderea acestuia pentru ca nave cu alimente să poată pleca şi din porturile din Nikolaev şi Olvia. De asemenea, Ucraina solicită tuturor ţărilor să se alăture iniţiativei Grain From Ukraine – asistenţă alimentară pentru cei mai săraci.

  • Securitate energetică: Accelerarea furnizării de sisteme de apărare antiaeriană şi de apărare antirachetă pentru ca Ucraina să se poată apăra împotriva noilor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice. Kiev propune trimiterea unei misiuni ONU pentru inspectarea infrastructurii energetice critice a Ucrainei în vederea evaluării daunelor şi a nevoilor de reconstrucţie şi pentru a preveni distrugerea lor în continuare. O limitare a preţului la resursele energetice ruseşti.

  • Eliberarea tuturor prizonierilor şi a celor deportaţi în Rusia.

  • Punerea în aplicare a Cartei ONU şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale;

  • Retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor. Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă.

  • Justiţie: Tribunal special instituit, recunoscut internațional, pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi crearea unui mecanism de compensare a pierderile cauzate de război;

  • Protecţie imediată a naturii. Ucraina are nevoie de ajutor pentru deminare, fonduri şi tehnologii pentru restabilirea instalaţiilor de tratare a apei;

  • Garanţii de securitate pentru Ucraina.

  • Părţile trebuie să semneze un document care să stabilească sfârşitul războiului.

China și statele BRICS, solicitate să intervină pentru încheierea războiului

Pe agenda discuțiilor se află și planul de pace al liderului de la Kiev, care a fost dezbătut duminică de 83 de state și organizații internaționale. Diplomații reuniți la Davos cer Chinei și țărilor din BRICS din care fac parte, între altele, Iranul și Rusia, să intervină pentru încheierea războiului din Ucraina.

Ucraina continuă să caute o soluție pentru a pune capăt celor aproape doi ani de război cu Rusia și admite că aliatul Rusiei, China, trebuie cooptat la discuții pentru ca aceasta să aibă succes.

În propunerea de pace, Kiev anunță că nu va face nicio concesie teritorială Rusiei.

Kremlin: ”Fără participarea noastră, orice discuţii sunt lipsite de perspectivă ”

De cealaltă parte, Kremlin transmite: propunerile de pace ale Ucrainei nu vor aduce nimic concret atâta timp cât Rusia nu este parte la discuții. „Sunt pur şi simplu discuţii de dragul discuţiilor. Acest proces nu poate urmări să obţină un rezultat specific dintr-un motiv evident – noi nu participăm. Fără participarea noastră, orice discuţii sunt lipsite de orice perspectivă de a duce la vreun rezultat”, a spus luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat în legătură cu acest subiect.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: