luni

5 decembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

13 mai, 2013

Am primit nu demult invitatia sa particip la o sesiune dedicata omagierii marelui om de stiinta Traian Lalescu, ce a fost gazduita cu generozitatea cunoscuta de amfitrion de catre Banca Nationala a Romaniei. Unora poate ca evenimentul li s-a parut superfluu avand in vedere ca altul, similar, avusese loc cu cativa ani in urma. Dar cine a fost prezent la eveniment a inteles cat de necesar a fost. Era firesc sa fie facuta o incursiune in istoria matematicii de varf din Romania, in relatie cu creneluri ale vietii stiintifice si intelectuale europene, in istoria ideilor la noi. Dar evenimentul a fost un prilej pentru a dialoga, a examina treburi nu bine facute in zilele noastre, mai cu seama in educatie. Meditatia privind anvergura europeana a lui Traian Lalescu, a altor ilustri oameni de stiinta, nu poate fi facuta fara a gandi prezentul, fara a intelege de ce s-a reusit alta data, poate in vremuri mai dificile si de ce, acum, parca ne poticnim tot mai mult. Desi, ai zice ca, intr-o societate deschisa, ca sa folosim terminologia popperiana, intr-o democratie, adevarul si binele trebuie sa aiba forta de a razbi, de a da croiul unor politici publice.

Un distins academician si fauritor de idei a constatat cu amaraciune, cu un de-a dreptul “cri du coeur”, ca ne lipseste “memoria colectiva”; el a facut referire la omisiuni flagrante in judecarea contributiei lalesciene la viata publica romaneasca si avea in vedere, de exemplu, exceptionalul raport asupra bugetului tarii din 1925, prezentat in Parlament. A fost evocata ca marturie a acestei memorii deficitare si relativa necunoastere a activitatii lui George Baritiu in Parlamentul de la Viena, unde acesta s-a batut pentru drepturile romanilor din Transilvania. Tot Baritiu fiind artizan al bancii Albina. De ce aceasta memorie serios ciuntita? Este o intrebare mai mult decat legitima si care ne importa intrucat din raspunsul la ea putem intelege mai bine resorturi ale unor neputinte de acum. De ce atunci s-a progresat mult in constructia de institutii si numerosi intelectuali de frunte au avut nu numai seva creatoare de exceptie, dar au reusit sa influenteze viata publica in bine? Ce lipseste in zilele noastre ? Numarul, dedicarea, implicarea ? Un cunoscut filosof si istoric al lumii ideilor a avut o interventie in dezbatere prin apelul la implicare , dar si la nevoia de onestitate, sinceritate, demnitate.

Multi credem, sau mai degraba speram, ca ideile curate, binele se impun dela sine, in cele din urma. Si poate ca asa este. Dar cum ar spune John Maynard Keyes, unul dintre marii economisti ai secolului trecut, “in the long run we are all dead”. Mai relevante pentru oamenii contemporani sunt fapte, fenomene, care produc rezultate sub ochii lor, sau ale urmasilor lor imediati. Intrucat numai asa increderea si speranta se hranesc si pot ajuta ca ideile bune sa razbata. Economistii folosesc conceptul de “echilibre precare/rele”. Altfel spus, in societate pot sa functioneze cercuri vicioase, capcane, ce pot cauza devieri mari de la traiectorii bune, optime. O economie o poate lua razna, viata politica poate cunoaste derepaje, o democratie poate fi amputata pana la disparitie daca fenomene negative sunt persistente, par sa devina vesnice. Europa a cuoscut sincope tragice in secolul trecut, prin asemenea devieri….


Pentru ca sa existe fundament, caramizi solide la edificiul unei cetati in care pulseaza o viata democratica, ai nevoie de cetateni care sa stie (in sensul de educatie), sa fie bine informati, sa aiba interes funciar pentru ceea ce se intampla in viata publica, sa nu fie indiferenti, cinici. Asemenea cetateni pot exista daca educatia este buna, daca scoala este de buna calitate. Aceasta inseamna ca dascalii sa fie oameni ei insisi cu educatie buna, ca invatamantul universitar sa fie performant. Ca educatia sa fie buna este necesar ca politica publica sa fie pe masura. Iar o politica publica pe masura implica resurse suficiente alocate invatamantului si un sprijin constant pentru ca programele sa fie adecvate. Vedem carente mari la toate aceste capitole in Romania de azi. Se aloca mult prea putin din bugetul public pentru educatie: sub 4% din PIB (incluzand si resurse private), unul dintre cele mai scazute procente in UE. Se aloca sub 0,5% din PIB pentru cercetare, din nou unul dintre cele mai scazute procente in UE. Este notorie natura “antreprenoriala” a activitatii unor universitati, intr-un sens negativ –ca fabrici de diplome. Exista un deficit de dialog intre partile care ar trebuie sa cooperaze pentru a opri mersul in jos al invatamantului autohton. Exista reusite individuale de exceptie, fara indoiala. Si este normal daca ne gandim ca tehnologii moderne (internetul) elibereaza omul de chingi informationale si permit apartenenta celor buni la comunitatea stiintifica internationala dincolo de bariere georgrafice. Dar nu este suficient pentru o tara. Asa cum o memorie colectiva nu se rezuma la stricta adunare a memoriilor individuale, tot astfel insusirile unui sistem educational nu se rezuma la trasaturi ale eforturilor individuale. Aici este mult de lucrat in Romania.

De ce progresul este lent si de ce, adesea, ceea ce este bun este mai mult decat contrabalansat de mediocritate, de retrograd ? Eu cred ca traim si o perioada de confuzie a valorilor, o criza morala. Drept este ca aceasta confuzie se simte nu numai in Romania. Dar la noi durerea este mai acuta intrucat slabiciuni autohtone sunt mai vizibile si adanci. Cand ai un procent atat de ridicat al abandonului scolar, cand nu putini dintre cei care termina liceul nu se ridica la pragul de jos critic al gradului ce acrediteaza un adolescent ca fiinta educata (multi nu stiu sa citeasca bine, sa desluseasca sensul unor propozitii…), cand stiintele tehnice/ingineresti, ale naturii, sunt departe de cautarile multor tineri, cand vezi atat de multa deruta ai de ce sa iti pui intrebari mistuitoare. Si vand vezi miopia si autismul multora dintre politicienti ai de ce sa fii ingrijorat pentru viitor.

Ce ma frapeaza este lipsa tot mai raspandita a sentimentului de rusine si vinovatie pentru comiterea de fapte, gesturi reprobabile, nesimtirea si rautatea. Acest sentiment este un ingredient esential pentru mentinerea coeziunii unei societati, pentru apararea civilitatii, a demnitatii omului. Aici cred ca gasim o cheie si pentru degradarea comportamentului, pentru pierderea busolei multora. Compasul etic este pierdut si de nu putini oameni cu educatie. Cand minti cu usurinta, cand ai puterea de a privi alti oameni in ochi stiind ca nu spui adevarul, cand ii tragi pe sfoara fara a avea vreun tresarit de constiinta, ceva este putred rau in acele persoane. Iar daca tot mai numerosi oameni cu educatie solida fac ase ceva caile se incurca pentru toti . Pe de alta parte, stim din istoria lumii ca cunoasterea nu automat face un om, oameni, mai buni. Stiinta are nevoie de constiinta, de ceea ce mentionam mai sus: de sentiment de rusine si vinovatie. Iar aici ne intalnim cu puterea valorilor morale, daca acestea domina in dezbaterea publica, in conduita celor mai multi. Daca nu, este rau….

Ca sa inchei, sunt necesare, in opinia mea, aliante strategice ale celor care stiu ce este puterea cunoasterii pentru ei si care simt ca o tara are nevoie de un sistem educational axat pe cunoastere autentica, care sa combata simulacrul si inecarea in mediocritate, in rautate, care sa fie manati de forta valorilor morale. Aliante straregice au existat de-a lungul istoriei moderne a Romaniei; pasoptistii au ipostaziat asa ceva, Scoala Ardeleana, generatia lui Spiru Haret, cei care au au dat continut intelectual/analitic doctrinei de dezvoltare industriala “prin noi insine”, etc. Romania are nevoie de o noua alinata strategica, pentru un invatamant care sa asigure cetatenilor ei de azi si de maine un viitor demn. Eu cred ca un Traian Lalescu, un George Baritiu si altii ca ei, au corespondenti printre contemporani.


***

 Daniel Dăianu este economist, profesor la SNSPA, fost ministru de Finanțe

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Mult adevăr dureros ați grăit…

    De curând am început niște cursuri online (gratis), ținute de universități internaționale de prestigiu, la http://www.coursera.org/ . Spre deosebire de media din școala românească, acolo se explică în primul rând la ce folosesc multele conținuturi teoretice pe care în România le înghițim nemestecate. Școala Românească ar trebui să devină „mai vie”, mai adaptată nevoilor studenților, nevoilor economiei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Mult adevăr dureros ați grăit…

    De curând am început niște cursuri online (gratis), ținute de universități internaționale de prestigiu, la http://www.coursera.org/ . Spre deosebire de media din școala românească, acolo se explică în primul rând la ce folosesc multele conținuturi teoretice pe care în România le înghițim nemestecate. Școala Românească ar trebui să devină „mai vie”, mai adaptată nevoilor studenților, nevoilor economiei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Portul Constanța are a doua cea mai mare creștere a cantității de mărfuri transferate în 2021, plus 26% față de anul pandemiei 2020, după cea a portului belgian

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: