miercuri

17 aprilie, 2024

8 august, 2014

La două ore după citirea sentinţei de condamnare la zece ani de închisoare în “Dosarul ICA”, Dan Voiculescu s-a predat, vineri, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov.

La IPJ Ilfov urmează să sosească mandatul de executare a pedepsei, mandat care va fi emis de Tribunalul Capitalei, după ce această instanţă primeşte sentinţa de la Curtea de Apel.

După primirea mandatului la sediul IPJ Ilfov, Dan Voiculescu va fi încarcerat.


El ar urma să stea în carantină timp de 21 de zile, cel mai probabil la Penitenciarul Rahova.

După cel mult o lună, Administraţia Penitenciarelor îi va stabili regimul şi locul de detenţie.

Regimul de detenţie se stabileşte în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.

Dan Voiculescu are 67 de ani şi, potrivit prevederilor legale, ar putea fi eliberat după ce execută o treime din pedeapsă.

Confiscări dispuse în dosar


Sentinţa din dosarul ICA cuprinde cea mai complexă măsură de confiscare pronunţată până acum în vreun dosar de acest gen, pentru recuperarea prejudiciului. Ea enumeră bunurile şi conturile identificate până acum şi puse deja sub sechestru asigurător, dar face referire şi la bunurile şi proprietăţile ce se vor descoperi de acum înainte, în ţară şi străinătate, pe numele lui Dan Voiculescu şi al fiicelor sale, Corina şi Camelia Voiculescu, dacă nu se vor putea acoperi pagubele cu măsurile asurătorii deja stabilite.
Printre imobilele aflate pe listă se numără şi sediul posturilor Antena, iar printre sumele ce urmează a fi recuperate se află inclusiv cele încasate de familia Voiculescu de la Romtelecom, pentru închirierea spaţiilor din sediul Grivco.

Confiscări dispuse pe proprietăţi şi conturi ale familiei Voiculescu

  • Teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei Bucureşti
  • imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4.457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, care va trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.
  • imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3.000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti (sediul Antena 3), compus din teren în suprafaţă de 4.184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1.986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini
  • de la Voiculescu Camelia Rodica suma de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de către inculpatul Voiculescu Dan
  • de la Voiculescu Corina-Mirela suma de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), acţiuni ce au fost donate de către inculpatul Voiculescu Dan
  • de la inculpatul Voiculescu Dan, în calitate de beneficiar real al Compania GRIVCO Sa Bucureşti la data încheierii contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, a sumelor încasate cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 76,5% în perioada 30.06.2003 – 06.06.2006, respectiv suma de 3.515.756,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere
  • de la numita Voiculescu Corina-Mirela a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania GRIVCO Sa Bucureşti începand cu data de 06.06.2006, pe parcursul derulării contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 37,375% începand cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală în funcţie de criteriile menţionate în cuprinsul art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165.
  • de la Voiculescu Camelia Rodica a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania GRIVCO Sa Bucureşti începand cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 39,125% începand cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală în funcţie de criteriile menţionate în cuprinsul art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165

Confiscarea bunurilor mobile şi imobile ce vor fi identificate ulterior

Instanţa a mai dispus „indisponibilizarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Dan Voiculescu, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, bunuri ce se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispozitii de indisponibilizare, în vederea confiscării speciale a echivalentului în lei de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 3.515.756,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor”.

Masuri asiguratorii pentru ceilalţi condamnaţi

Instanta a mai decis menţinerea masurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –DNA, prin ordonanţa din data de 03.10.2008 prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor şi a sumelor de bani aparţinând inculpaţilor în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune astfel cum au fost extinse prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II a penală în dosarul nr.25497/3/2012.

Bunurile vizate:

Sin Gheorghe – imobilul situat în Bucureşti, sector 2, strada Elev Ştefanescu Ştefan, nr. 3, bl. 444 , sc. A , et. 2, ap 9, cu o valoare estimata de 110.000 EUR

Ene Vica – imobilul situat în Bucureşti, sector 4 , strada Drumul Gazarului, nr 42, bl. A3, sc. 12, ap. 141, cu o valoare estimata de 88.000 EUR

Mencinicopschi Gheorghe – imobilul situat în Otopeni, strada 23 August, nr. 111A, judeţul Ilfov aflat în proprietatea inculpatului şi a intervenientei Mencinicopschi Doina, cu o valoare estimata de 456.000 EUR

Sandu Jean –Catalin – imobilul situat în Bucureşti, sector 3, strada Decebal, nr 6, bl S 10, scara 2, etaj 7, ap. 41, cu o valoare estimata de 210.000 EUR

Savulescu Vlad-Nicolae – imobilul (teren + cladire) amplasat în Bucureşti, strada Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 135F, sector 1 cu valoare estimata de 1.000.000 EUR şi imobilul amplasat în Bucureşti, sector 2 , strada Avrig, nr. 63, bl E2, sc 5, ap. 151 – cu o valoare estimata de 95.000 EUR

Sorin Pantiş

  • terenul în suprafaţa de 504,6 mp (suprafaţă măsurată 487,21 mp) amplasat în Bucureşti, strada Austrului, nr. 50. Sector 2,
  • teren de 122,01 mp reprezentand cotă indiviză aferentă apartamentului nr. G92b, situat în Bucureşti, sector 2, strada Tuzla, nr. 9-27, bloc G, etaj 9+10, teren în suprafaţă de 2,88 mp reprezentand cotă indiviză aferentă boxei nr. 217, situată în Bucureşti, sector 2, strada Tuzla, nr. 9-27, bloc G, etaj S2
  • teren în suprafaţă de 3,93 mp reprezentand cotă indiviză aferentă parcării cu nr. 116 situată în Bucureşti, sector 2, strada Tuzla, nr. 9-27, bloc G, etaj S1
  • un nr. de 10 părţi sociale aparţinand lui Pantiş Sorin reprezentand o participaţie de 100% la capitalul social al SC Fintech Consulting SRL ( J40/1437/1999, CUI 11474042);
  • un nr. de 49 părţi sociale aparţinand lui Pantiş Sorin reprezentand o participaţie de 49% din capitalul social al SC TLD Evolution SRL.
  • apartament situat în Bucureşti, strada Austrului, nr. 50, etaj 1, înregistrat în CF a mun. Bucureşti cu nr. 18408
  • apartament situat în Bucureşti, strada Austrului, nr. 50, parter, înregistrat în CF a mun. Bucureşti cu nr. 18409

Măsuri asigurătorii menţinute in cazul familiei Voiculescu

Menţine măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –DNA, prin ordonanţa din data de 03.10.2008 prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor şi a sumelor de bani aparţinând inculpaţilor în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune astfel cum au fost extinse prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II a penală în dosarul nr. 25497/3/2012:

  • sumele de bani disponibile în conturile bancare deţinute de inculpatul Voiculescu Dan la BRD SA pâna la concurenţa sumei de 15.000.000 RON- sold la data aplicarii masurii de 309.604 EUR, 1.130.085 USD , 93.061 RON, 236,09 CHF şi , respectiv 433,00 GBH- n.n. şi RBS Bank SA Bucureşti pâna la concurenţa sumei de 5.000.000 RON – sold la data aplicarii masurii de 12.886,39 USD
  • imobilul situat în Bucureşti, strada Şoseaua Dimitrievici Pavel Kiseleff, nr 22, et. 2, ap 6, sector 1 – aflat în proprietatea inculpatului Voiculescu Dan cu o valoare estimata de 250.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal din 03.11.2008 de instituirea sechestrului asigurător

Instanţa a mai decis menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse pentru extinderea confisc[rii prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II a penală în dosarul nr. 25497/3/2012, după cum urmează:

  • imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp (conform actului de proprietate şi în suprafaţă de 29.220,05 mp conform măsurătorilor ), situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1D şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 220360/C1, care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini
  • imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4.457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 206097 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 206097, care va trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini
  • imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3.000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 217469 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 217469 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 217469/C1 care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini
  • un număr de 5634 acţiuni la Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco S.A., în valoare totală de 2.535.300 lei, respectiv 39,125% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Camelia Rodica. – un număr de 9.974.861 acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. , în valoare totală de 2.984.358,3 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Camelia Rodica.
  • un număr de 5382 acţiuni la Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco S.A., în valoare totală de 2.421.900 lei, respectiv 37,375% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Corina Mirela
  • un număr de 9.947.862 acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. , în valoare totală de 2.984.358,6 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Corina Mirela
  • in temeiul art. 397 alin. 2 rap. la art. 249 alin. 4 C.p.p. instituie măsura sechestrului asigurător asupra imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4.184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693. În baza art 251 C pr pen si art 129 alin 6 C. pr. fisc. desemnează ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693 organele de cercetare penală ce vor fi desemnate de procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie si Administraţia Finanţelor Publice Ilfov.

Instituţiile şi procedura pentru identificarea şi confiscarea averii

Sentinţa indică, de asemenea, instituţiile care trebuie să se ocupe de identificare altor bunuri din ţară şi străinătate, precum şi procedura ce mecanismul ce trebuie pus în mişcare pentru recuperarea prejudiciului

Instituţii

Sentinţa menţionează că se „desemnează ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispozitiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Dan Voiculescu, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate în vederea confiscării speciale a sumei de 3.515.756,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165, organele de cercetare penală ce vor fi desemnate de procurorul-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Administratia Finantelor Publice a Sectorlui 1 Bucuresti, care vor colabora cu:

  • Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile;
  • Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
  • Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
  • Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
  • Autoritatea Naţională a Vămilor;
  • Garda Financiară;
  • Banca Naţională a României;
  • Inspectoratul General al Poliţiei Române;
  • Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară;
  • orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale.

Proceduri

  • Rezultatul verificărilor făcute de instituţiile de mai sus va fi transmis la Curtea de Apel Bucuresti, Secţia a II-a penală
  • În temeiul disp. art. 8 alin 2 din HG NR 32/2011 dispune sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile pentru ca prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare, să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale persoanelor fizice Voiculescu Dan, Voiculescu Camelia Rodica si Voiculescu Corina Mirela, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, cu menţiunea că în cererea ce urmează a fi adresata prin Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor (CARIN) se va specifica că este necesara si identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizice/juridice care părţile menţionate sunt împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, identificarea rulajului conturilor menţionate in anexa in vederea stabilirii beneficiarilor reali.
  • Biroul va încunoştinţa de urgenta rezultatul verificărilor la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penală.
  • După identificarea bunurilor, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penală, va completa, după caz, un certificat de indisponibilizare privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor sau, după caz, o cerere de comisie rogatorie pentru aducerea la indeplinire a dispozitiei de indisponibilizare dispusa de instanta.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: