25 februarie, 2014

Dan Radu Ruşanu, preşedintele Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a fost reţinut marţi de procurorii DNA, în Dosarul ASF – Carpatica, dosar în care săptămâna trecută s-a început urmărirea penală împotriva sa, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu.

Reţinerea s-a făcut, marţi, după ce procurorii anticorupţie l-au anunţat pe Dan Radu Ruşanu că urmărirea penală împotriva sa a fost extinsă şi pentru infracțiunile de favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

Acuzaţiile aduse lui Radu Ruşanu

În ordonanţa de extindere a urmăririi se spune că „pentru perpetuarea situaţiei de favorizare a S.C. CARPATICA ASIG S.A. şi urmărind impunerea în cadrul consiliului A.S.F. a anumitor persoane, dar și întărirea propriei puteri decizionale, Ruşanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup”, se spune într-un comunicat DNA.

Ordonanţa ASF, elaborată de Radu Ruşanu, nu de ministrul Finanţelor


„Potrivit probelor administrate până în prezent, a rezultat că suspectul Ruşanu Radu Dan a întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013.

Pentru atingerea intereselor personale, Ruşanu Radu Dan, în complicitate cu iniţiatorul de drept al proiectului de lege (Daniel Chiţoiu, atunci ministru al Finanţelor – n. red.), s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanţă de urgenţă, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului A.S.F. Astfel, cunoscând faptul că Tudor Daniel George, la acea dată vicepreședintele sectorului de supraveghere a asigurărilor, nu îşi echivalase studiile efectuate în afara ţării, a impus şi a obţinut modificarea legislaţiei, în sensul introducerii, ca şi condiţie, pentru a ocupa funcţia de membru al Consiliului A.S.F., experienţa profesională în domeniul financiar a instituţiilor de credit şi/sau a instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor”, mai spune comunicatul DNA.

Putere absolută pentru declanşarea controalelor

O altă prevedere a cărei reglementare a obţinut-o în cadrul şedinţei de guvern din 16.10.2013, a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusivă a preşedintelui A.S.F., a deciziei de declanşare sau nu a unor controale la societăţile de asigurări, inopinate, îngrădind astfel atribuţiile vicepreşedinţilor sectoarelor supravegheate, care se presupune că aveau competenţele să decidă oportunitatea instituirii unor astfel de controale.

În acest mod, Ruşanu Radu Dan a urmărit şi a obţinut, foloase necuvenite, prin încălcarea normelor de drept, aducând vătămări, atât instituţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie să funcţioneze, guvernat de principiul transparenţei instituţionale, cât şi lui Tudor Daniel George”, mai adaugă procurorii anticorupţie.


Radu Ruşanu este reţinut pentru 24 de ore, interval în care va fi prezentat instanţei, pentru mandatul de arestare preventivă.

Cerere pentru încuviinţarea urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu

Tot marţi, DNA a cerut avizul pentru efectuarea urmăririi penale faţă de fostul ministru Daniel Chiţoiu, acum doar deputat.

Conform porcedurilor, DNA i-a trimis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) referatul, urmând ca acesta să solicite Camerei Deputaţilor avizul.

În dosarul ASF – Carpatica au mai fost puși sub urmărire și ceilalți membri ai grupului infracțional din acest caz – Ilie Carabulea (președintele Carpatica SA), Laura Chițoiu (soția fostului ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu), Marian Mârzac şi Radu Mustăţea.

Acuzaţiile aduse lui Daniel Chiţoiu

În cursul lunii octombrie 2013, se spune într-un comunicat al DNA, Daniel Chiţoiu „a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele Carpatica Asigurări , în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

Demersul avea ca scop înlăturarea din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a lui Tudor Daniel George, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, precum şi înlocuirea acestuia cu o persoană care urma să garanteze, în mod fraudulos, protecţia intereselor financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A.

Având în vedere că membrii Consiliului sunt numiţi de către Parlament, în şedinţă comună a celor două camere, pentru un mandat de 5 ani, iar revocarea lor se dispune după aceeaşi procedură, doar dacă nu mai îndeplinesc condiţiile de numire, singura modalitate în care putea fi atins acest rezultat era modificarea condiţiilor prevăzute pentru numirea membrilor consiliului.

Probele administrate au relevat că, în calitate de ministru al Finanţelor Publice, Chiţoiu Daniel a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.

Această cerinţă nu exista anterior şi îl excludea din sfera persoanelor eligibile pe Tudor Daniel George, singurul dintre membrii Consiliului care nu îndeplinea condiţia, având în vedere că nu îşi echivalase studiile efectuate în străinătate.

Probele administrate în cauză au arătat că noile dispoziţii urmăreau exclusiv eliminarea lui Tudor Daniel George, iar condiţiile de experienţă au fost modificate de mai multe ori, în diferite etape de redactare a proiectului, pentru a fi adaptate situaţiei personale a acestuia şi pentru a evita excluderea altor membri care aveau o experienţă apropiată.

În nota de fundamentare au fost invocate angajamentele pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-ar fi asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, deşi, potrivit probelor administrate, a rezultat că această menţiune a fost introdusă doar pentru a convinge membrii Guvernului de urgenţa reglementării şi pentru a-i determina să accepte criteriile de experienţă stabilite în mod arbitrar.

Proiectul a fost transmis spre avizare Ministerului Justiţiei care a formulat observaţii de esenţă, invocând interdicţia constituţională a introducerii de incompatibilităţi care restrâng dreptul la muncă pe calea ordonanţei de urgenţă.

Totodată, a fost invocat caracterul potenţial neconstituţional al unei ordonanţe urgenţă care modifică dispoziţiile referitoare la membrii consiliului, la mai puţin de trei luni de la adoptarea de către Parlament a unei legi care reglementa acelaşi domeniu.

Deşi Hotărârea de guvern nr. 561/2009 prevedea că, într-o asemenea situaţie, iniţiatorul trebuie să întocmească o notă justificativă în care să indice modalitatea în care şi-a însuşit observaţiile sau să prezinte argumentele pentru care nu şi le-a însuşit, Chiţoiu Daniel a transmis proiectul către Secretariatul Guvernului fără a înlătura prevederile contestate şi fără a întocmi nota menţionată.

Ulterior, proiectul de ordonanţă a fost supus aprobării pe lista suplimentară a şedinţei de guvern din dimineaţa zilei de 16 octombrie 2013, fără a exista avizul Consiliului Legislativ, deşi acesta era obligatoriu potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 din H.G. nr. 561/2009.

În cursul aceleiaşi zile, a fost adoptată în forma propusă de iniţiator, Ordonanţa de urgenţă nr. 94 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României în 18 octombrie 2013.

Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unei persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru.

În referatul procurorilor se arată că, prin faptele descrise au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Tudor Daniel George, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată. În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor S.C. CARPATICA ASIG S.A. ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control” se spune în comunicatul DNA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Capuse politice care ati falimentat o tara de 20 milioane de oameni. Nu avem sistem de sanatate, nu avem drumuri, nu avem locuri de munca dar avem taxe si impozite mari, avem salarii mici, avem saracie nemaiintalnita in europa. Avem o populatie numai cu obligatii iar clasa politica are numai drepturi. O tara de prosti (ca-i acceptam) condusa de hoti !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Capuse politice care ati falimentat o tara de 20 milioane de oameni. Nu avem sistem de sanatate, nu avem drumuri, nu avem locuri de munca dar avem taxe si impozite mari, avem salarii mici, avem saracie nemaiintalnita in europa. Avem o populatie numai cu obligatii iar clasa politica are numai drepturi. O tara de prosti (ca-i acceptam) condusa de hoti !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: