joi

18 aprilie, 2024

4 aprilie, 2017

Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat marți că nu se gândește deocamdată să pornească construcția unei formațiuni politice noi pentru că, în opinia sa, acest demers ar conduce la fărâmițarea electoratului.

Dacian Cioloș a primit marți un premiu din partea Grupului pentru Dialog Social, pentru activitatea din anul 2016, prilej cu care la sediul GDS a fost organizată o dezbatere.

”O angajare acum într-un partid nou n-ar face decât să dezbine și mai mult forțele care încearcă să se regăsească. Nu doresc să fiu cel care dezbină, care fracturează și mai mult”, a spus Dacian Cioloș, citat de HotNews.


Fostul premier a asigurat însă asistența: ”Voi căuta, împreună cu echipa mea, modalitatea cea mai eficientă să ne aducem contribuția la a construi”. Despre discuțiile cu PNL și cu USR, Dacian Cioloș a spus: ”Nu m-au invitat și nu am refuzat”. Despre apropierea de una dintre aceste 2 formațiuni, fostul premier spune că va lua o decizie ”atunci când lucrurile vor fi suficient de așezate pentru a ne putea găsi locul, că nu fugim nicăieri din țară”.

„Nu mă interesează bătălia de dragul puterii într-un partid sau altul, țin legătura cu oameni și dintr-o parte și din alta. Dar cred că prea mult ne concentrăm asupra formei și prea puțin asupra fondului”, a mai răspuns Dacian Cioloș la întrebările insistente ale participanților la dezbatere în legătură cu viitorul său politic.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: