Comisia Europeană (CE) și Gazprom au la dispoziție două luni să facă apel împotriva verdictului Curții de Justiție a UE (CJUE) prin care a fost anulată o decizie CE din 2016, ce ar fi permis Gazprom să ocolească Ucraina cu mare parte a livrărilor sale de gaze naturale spre Europa.
Rusia era însă deja dispusă să facă anumite concesii astfel încât contractul de tranzit al gazelor rusești prin Ucraina să fie prelungit.
Curtea Europeană a anulat marți decizia CE care permitea Gazprom să majoreze volumele tranzitate prin gazoductul OPAL, care leagă conducta Nord Stream de Germania. Anterior volumul era limitat la 50% din capacitate, potrivit Reuters.
Anularea deciziei CE, cerută de Polonia și de compania sa petrolieră PGNiG, pune piedici strategiei Gazprom de a ocoli Ucraina și face și mai probabilă prelungirea contractului de tranzit cu aceasta, care expiră la 31 decembrie.
Autoritățile ruse nu au fost luate prin surprindere de decizia CJUE, căci avansase încă de luni unele condiții cu care ar fi dispuse să ajungă la o înțelegere cu Ucraina.
Rusia și Gazprom au lansat o ofertă Ucrainei de prelungire a contractului de tranzit a gazelor naturale la pachet cu unul de vânzare directă, la un preț care ar asigura o ieftinire a gazelor cu 25% la consumatorul final ucrainian .