7 mai, 2013

cerere a The Rompetrol Group ca România să fie obligată la plata unor daune de 185,3 milioane de dolari a fost respinsă de Curtea de arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii din Washington, a informat marți Ministerul Finanțelor.

Hotărârea arbitrală se referă la o cerere din 2005 formulată de The Rompetrol Group N.V., persoană juridică înregistrată în Olanda controlatră atunci de omul de afaceri Dinu Patriciu, care se considera hărțuit de autoritățiel române, după reținerea sa, de către Parchet, într-un dosar penal.

Cererea Rompetrol a fost transmisă în decembrie 2005 către Secretariatul General al Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (CIRDI).


Între timp, în 2007, Rompetrol a fost achiziționat de grupul petrolier kazah KazMunaiGaz.

Ce susținea Rompetrolul lui Dinu Patriciu în 2005

În motivarea cererii de arbitraj formulată împotriva României, compania petrolieră susținea că managementul său au fost ţinta unei hărţuiri din partea autorităţilor publice române, devenind victimele unui tratament ostil, discriminatoriu şi arbitrar din partea unor persoane publice (oficiale) şi instituţii publice din România, motiv pentru care investiţia sa în sectorul petrolier din România ar fi fost grav afectată.

Rompetrol a invocat încălcarea de către România a prevederilor Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Olandei, ratificat prin Legea nr.114/1994, sens în care a solicitat despăgubiri materiale în valoare de (139.385.084 USD dolari americani) şi despăgubiri morale în cuantum de 46.000.000 USD.

Ce stabilește hotărârea Curții de la Washington:

  • Cererea The Rompetrol Group ca România să fie obligată la plata de daune în sumă totală de 185.385.084 USD a fost respinsă. A fost respinsă atât cererea pentru daune materiale (în sumă de 139.385.084 USD), cât şi cererea de daune morale (în sumă de 46.000.000 USD).
  • Cererea The Rompetrol Group privind constatarea încălcării de către România a Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos a fost respinsă în ceea ce priveşte pretinsa campanie a unei hărţuiri organizate de stat. Tribunalul arbitral a ajuns la concluzia că dovezile prezentate de reclamant nu susțin o astfel de cerere.
  • Cererea The Rompetrol Group de constatare a încălcării de către România a Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos a fost respinsă în ceea ce priveşte comportamentul autorităţilor naţionale fiscale. Autorităţile fiscale nu au acţionat într-o manieră opresivă împotriva S.C. Rompetrol Rafinare S.A. Constanţa, nici dacă se are în vedere o apreciere absolută, nici prin comparaţie cu alte societăţi comerciale.
  • În schimb, Tribunalul arbitral a constatat o încălcare limitată a tratamentului echitabil ce trebuia aplicat investitorului străin în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului privind modul de comportament al procurorilor.
  • Deşi nu s-a reţinut că un anume act individual din cele efectuate de procurori ar fi încălcat, prin el însuşi, Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Olandei, Tribunalul Arbitral a considerat că procurorii ar fi trebuit să aibă în vedere protejarea interesului investitorului străin şi să ia măsurile necesare pentru a evita, minimiza sau atenua posibilitatea de a se aduce daune acestui investitor.
  • Tribunalul Arbitral a reţinut însă că reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a acestor acţiuni ale procurorilor. În consecinţă, Tribunalul Arbitral nu a acordat reclamantului nicio despăgubire, precizează Ministerul Finanțelor.

România a aderat la Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975. Ca urmare a acestei aderări, România a acceptat ca diferendele de ordin juridic între un stat contractant (o anumită colectivitate publică sau un anume organism dependent de acesta) şi persoana unui alt stat contractant, care sunt în relaţie directă cu o investiţie, să fie supuse competenţei Curţii de arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: