8 aprilie, 2015

ccrMagistrații Curții Constituționale a României au decis miercuri că există un conflict juridic de natură constituțională între Parchetul General, CSM și Parlament, ca urmare a refuzului Senatului de a emite o hotărâre care să ateste rezultatul votului în cazul cererii de încuviințare a arestării lui Dan Șova.

CCR a admis astfel sesizarea depusă de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce solicitările președintelui Klaus Iohannis și PNL au fost respinse, pentru că, de la momentul sesizării și până la pronunțarea Curții, au rămas fără obiect.

Curtea Constituţională precizează în decizie că Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2015, prin care atestă rezultatul votului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o publica în Monitorul Oficial al României.


Președintele CCR, Augustin Zegrean, a precizat că celelalte sesizări au rămas fără obiect în condițiile în care făceau trimitere la neconstituționalitatea unor articole din Regulamentul Senatului și din Statutul deputaților și senatorilor, dar care, între timp, au fost modificate de Parlament și puse în acord cu art 76 alin 2 din Legea fundamentală.

Zegrean a mai spus că decizia CCR este obligatorie și Senatul va trebui să emită hotărârea prin care să ateste rezultatul votului din 25 martie, subliniind că aceasta va putea fi atacată la Curte.

În 25 martie, Senatul s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a arestării senatorului PSD Dan Șova, însă, contrar articolului 76 alin 2 din Constituție, conducerea acestui for a stabilit că nu a existat numărul necesar de voturi pentru aprobarea solicitării. Conducerea Senatului a invocat art 24 din statutul deputaților și senatorilor și art. 173 alin 2 din Regulament potrivit cărora, pentru încuviințare, era nevoie de aprobarea a jumătate plus unu din numărul total al membrilor Camerei.

Aceste prevederi erau însă în contradicție cu  Legea fundamentală care stabilea că hotărârile și legile ordinare se adoptă cu votul majorității celor prezenți, caz în care Dan Șova ar fi rămas fără imunitate, întrucât au fost înregistrate 79 de voturi ”pentru” și 67 ”împotrivă”.


În aceste condiții conducerea Senatului a refuzat să emită o hotărâre de respingere sau aprobare a cererii, tocmai pentru că ea putea fi atacată la CCR, în baza art. 76 alin 2 din Constituție. În schimb, după sesizarea CCR de către CSM, PNL și președinte, parlamentarii au pus în acord statutul și regulamentul cu Legea fundamentală.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat CC cu privire la faptul că Senatul a respins solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova, fără a emite o hotărâre şi după ce majoritatea senatorilor prezenţi, în condiţii de cvorum, au votat pentru aprobarea cererii procurorilor.

„Faptul că Senatul a transmis o simplă comunicare, care nu echivalează cu o hotărâre constituie în fapt un refuz de soluţionare a cererii formulate de ministrul justiţiei cu privire la încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan-Coman Şova, aspect care situează în mod clar Senatul în conflict juridic de natură constituţională cu autoritatea judecătorească”, a scris CSM în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.

În sesizare, CSM mai arăta că, potrivit articolului 76 din Constituţie, hotărârile celor două camere ale Parlamentului, ca şi legile ordinare, „se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră”, în condiţiile în care numărul membrilor prezenţi este de jumătate plus unul din numărul membrilor camerei respective pentru întrunirea cvorumului, prevăzut în articolul 67 din Legea fundamentală. Hotărârile privind regulamentele camerelor, ca şi legile organice, se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei camere.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, declara miercuri că, indiferent de decizia CCR, votul în cazul Șova nu va fi reluat, întrucât deciziile nu pot fi aplicate retroactiv.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: