6 martie, 2021

Statul german poate confisca active dobândite ilegal şi după prescrierea faptelor, a stabilit vineri Curtea constituţională germană, transmite dpa, potrivit Agerpres.

În astfel de cazuri se pot face excepţii „având în vedere interesul superior al binelui comun”, au conchis judecătorii din Karlsruhe (sud-vest), unde se află Curtea constituţională federală germană.

Decizia vine după ce în 2019 Curtea federală de justiţie (BGH), instanţa germană supremă în materie de drept penal şi civil, şi-a manifestat preocuparea în legătură cu această măsură, prevăzută în reforma constituţională din 2017, şi a suspendat un proces în apel care se desfăşura în landul Saxonia inferioară, aşteptând clarificări din partea Curţii constituţionale.


Cazul respectiv pornise de la angajarea fără forme legale la o măcelărie a unor lucrători bulgari, în legătură cu care două persoane au fost achitate, ca urmare a prescrierii faptelor. Totuşi, tribunalul regional a ordonat recuperarea de la angajatori a peste 10 milioane de euro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: