Ucraina și Moldova au făcut ”progrese bune” în materie de reformă și se așteaptă să le finalizeze în următoarele câteva luni, în timp ce Georgia sunt necesare eforturi mai mari, urmează să anunțe Comisia Europeană. Mesajul este conținut de o actualizare a stadiului de pregătire a acestor state pentru aderare la UE.
UE a acordat statutul de candidat Ucrainei și Moldovei în urmă cu un an, un semnal politic pozitiv transmis unei regiuni cu probleme. Georgia a fost lăsată să aștepte statutul de candidat până când va îndeplini criteriile stabilite de Bruxelles.
Moldova și Ucraina speră să poată începe negocierile de aderare
Înainte de a putea trece la următoarea etapă, deschiderea negocierilor de aderare, Comisia Europeană a stabilit o serie de condiții pe care Kiev și Chișinău trebuie să le îndeplinească, inclusiv consolidarea statului de drept și combaterea corupției.
Actualizarea, care ia forma unui raport oral, este un indicator al domeniilor în care cele trei țări trebuie să accelereze înainte de revizia periodică a extinderii planificată de executivul UE în octombrie.
Acestă actualizare a fost prezentată miercuri de comisarul pentru extindere, Olivér Várhelyi, celor 27 de ambasadori ai UE la Bruxelles. Miniștrii afacerilor europene vor fi informați la Stockholm, joi. Separat, actualizarea este comunicată celor trei țări respective.
Ucraina și Moldova speră că vor primi până la sfârșitul anului decizia de începere a negocierilor de aderare la UE. Din punct de vedere politic, Ucraina are cea mai puternică susținere să devină membru UE. Din punct de vedere al impactului extinderii, candidatul cu șanse mai mari să înceapă negocierile este Republica Moldova.
Progresele Ucrainei pe drumul spre UE
Până în prezent, Ucraina a implementat pe deplin două din șapte recomandări de a începe negocierile de aderare, legate de reforma judiciară și legea mass-media, anunță Euractiv.
Recomandările către Kiev au inclus adoptarea legislației privind procesul de selecție a judecătorilor Curții Constituționale pe bază de concurență, consolidarea luptei împotriva corupției, armonizarea reglementării mass-media cu standardele UE și protejarea comunităților minoritare. Când vine vorba de aceste ultime cinci recomandări, măsuri importante sunt încă în așteptare, inclusiv pentru „întărirea sistemului de combatere a spălării banilor din țară” și reforma aplicării legii.
În ultimele luni, Ucraina a urmărit mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, inclusiv reținerea șefului Curții Supreme pentru o presupusă mită de 2,7 milioane de dolari. Kiev va fi, de asemenea, încurajat „să ia măsuri sistemice suplimentare și să-și construiască istoricul în cazurile de corupție la nivel înalt”.
Ucrainei i se mai cere să implementeze recomandările Comisiei de la Veneția în legile anti-oligarhi și privind minorităților naționale și să lanseze procedura de selecție a Curții Constituționale.
Kiev și cei care susțin ca Ucraina să înceapă discuțiile de aderare la UE până la sfârșitul anului speră că liderii UE ar putea decide asta în decembrie.
Progresele R. Moldova pe drumul spre UE
R. Moldova a îndeplinit complet trei dintre cele nouă recomandări ale Comisiei Europene și a făcut „progrese bune” în alte două domenii.
Recomandările îndeplinite sunt în domeniile implicării societății civile în procesul de luare a deciziilor și în domeniul protecției drepturilor omului. De asemenea, autoritățile de la Chișinău au reușit să remedieze complet deficiențele legislative identificate de Comisia de la Veneția.
La capitolele reformarea justiției și managementul finanțelor publice, R. Moldova a obținut „progrese bune”, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din măsurile cerute de Bruxelles au fost îndeplinite.
R. Moldova a obținut anumite progrese în lupta împotriva corupției, dar este nevoie în continuare de acțiuni eficiente ale Procuraturii Anticorupție și a Centrului Național Anticorupție și de îmbunătățirea calității investigațiilor.
Și la capitolul de oligarhizare mai este de muncă, în special, trebuie să fie îndeplinite recomandările Comisiei de la Veneția și să fie consolidată politica de concurență. Unele progrese s-au făcut și în combaterea criminalității organizate, inclusiv în recuperarea activelor, lupta împotriva infracțiunilor financiare, spălarea banilor, dar sunt necesare legi suplimentare.
Comisia Europeană mai recomandă R. Moldova să continue reforma administrației publice.
Georgia, progrese limitate
Deși nu a primit statut de candidat, Georgia a implementat pe deplin trei din cele douăsprezece recomandări legate de egalitatea de gen și numirea de apărători publici. În ultimii ani, Georgia a fost cuprinsă de o criză politică, Occidentul fiind preocupat de un posibil regres al țării în ceea ce privește parcursul democratic și orientarea euro-atlantică.
Acest lucru se reflectă în mesajele Comisiei. Georgia este solicitată să se concentreze pe depolarizare politică, pe reforme judiciare, pe abordări sistemice, pe de-oligarhizare și pe garantarea libertății mass-media, potrivit notei.
***