România se situează pe penultimul loc între statele membre UE în ceea ce privește cheltuielile bugetare raportate la PIB și pe ultima poziție la ponderea cheltuielilor cu educația și cu protecția socială.
Paradoxal, însă, datele prelucrate și furnizate la începutul acestei săptămâni de Eurostat ne plasează pe locul 12 la sumele alocate pentru pensii raportate la PIB și pe locul 3 dacă le luăm ca procentaj stabilit în cheltuielile publice.
Din cifrele prezentate de organismul statistic al UE, rezultă o serie de concluzii în privința modului în care se stabilesc prioritățile în România și sugerează măsurile care ar putea fi luate pentru a ne apropia de o structură europeană a modului în care se utilizează banii statului. Precizăm că datele sunt valabile pentru anul 2014, pentru care au fost finalizate calculele pe domenii de cheltuieli publice.
Deoarece taxele colectate efectiv ( atenție, nu nivelul stabilit legal !) sunt printre cele mai mici din Europa, nici posibilitățile de cheltuieli nu pot fi mai mari. Practic, dacă ar fi să se meargă pe media Uniunii, tot ce este peste cele 72 de procente raport între 34,9% din PIB cheltuieli la noi și 48,2% media europeană semnifică un interes sporit pentru acele domenii și invers.
Desigur, locul ocupat între statele membre, din perspectiva ponderii în PIB a unui anumit tip de cheltuieli, este semnificativ mai spre coada clasamentului chiar și acolo unde acest interes sporit se manifestă. Iar asta din simplul motiv că nivelul de plecare al cheltuielilor totale este unul foarte scăzut din perspectiva uzanțelor europene în materie.
Cert este că ne distingem net în cadrul statelor europene prin locul 28 din 28 posibil la educație, locul 27 la familie și copii și locul 25 la sănătate, deși suntem în top la ordine și siguranță publică (locul 3), cheltuieli edilitare (tot locul 3) și afaceri economice (locul 7).
Singurele domenii în care suntem undeva mai pe la mijlocul clasamentului sunt protecția mediului (locul 11), banii de pensii (locul 12) și cultura plus religia (locul 18).
Pe scurt, în afară de pensii, sectoarelor care ar trebui să constituie treaba principală și rațiunea de a fi a statului național, adică educația, sănătatea și ajutorarea famiiilor cu copii nu li se acordă nici pe departe atenția cuvenită. După care ne mirăm de rezultatele la învățătură, de starea sistemului sanitar și de ce nu fac românii copii.
Cum se distribuie banii și încotro îndreptăm România prin cheltuirea bugetului
Unii vor veni cu scuza că sunt taxe mai mici pentru a stimula dezvoltarea economiei și nu avem de unde să alocăm mai mulți bani iar dacă i-am strânge am frâna economia ( ceea ce, oricum, nu prea ”se pupă” cu prezența unor domenii bugetare prin topul european).
Să încercăm, însă, să vedem cum alocăm banii pe care îi avem nu în funcție de mărimea sumelor raportată la PIB ci ca repartiție a sumelor disponibile.
După ajustarea cu nivelul posibilităților, părăsim ultimele locuri și mai avansăm puțin la protecție socială (locul 20 din 28), sănătate ( locul 22), familie și copii (locul 23) și, foarte puțin, în cazul educației (locul 27, i-am găsit pe verii italieni mai jos, ceea ce explică multe în plan socio-cultural).
Totodată, însă, spre potențiala uimire a unora, ne ducem pe primul loc la afaceri economice, pe locul doi la ordine și siguranță publică și pe locul trei la cheltuieli edilitare.
Cum s-ar spune, se acordă atenție mare acolo unde este un os de ros, în domeniile mai ”lucrative”, după care statul de drept vine să facă ordine ( selectivă ) în procedurile de cheltuire a banului public.
Cât despre apărare, se confirmă acum că este lăsată în plan secund, chiar și dacă se invocă scuza fondurilor mici strânse la bugetul general.
Dar marea surpriză a acestei așezări de priorități o constituie poziționarea pe locul trei a cheltuielilor cu pensiile, cu 20% peste uzanța europeană în materie de repartizare a banilor publici, așa cum sunt ele de mici și de neîndestulătoare. Ceea ce nu e puțin lucru dacă ne gândim că pensiile reprezintă, de departe și în mod firesc, cea mai importantă cheltuială a bugetului general consolidat.
/Soluții de echilibrare
Soluțiile de aducere a mărimii și structurii cheltuielilor statului la nivel european sunt simple dar se anunță a fi extrem de nepopulare.
Prima, majorarea semnificativă (cu cel puțin 20% – 25%, am avea nevoie de vreo 40% pentru a prinde media dar să nu exagerăm) a taxelor și impozitelor colectate, nu atât și neapărat prin majorarea cotelor legale cât, mai ales, prin extinderea bazei de impozitare și îngustarea accesului la servicii publice celor care nu contribuie.
A doua ar fi ajustarea proporțiilor de repartizare a banilor din suma colectată nu pe considerentele istorice ale rețelelelor de interese deja consolidate ci pe considerente europene de practică în materie. Ceea ce i-ar mai apropia de demnitate și civilizație pe medici sau învățători, eternii țapi ispășitori ai penuriei de bani publici, dar i-ar trimite în stradă sau pe coridoarele de manevră ale puterii pe adevărații beneficiari ai modului în care se alocă bugetul României.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Nu exista o practica unitara in UE, ideea e inselatoare, comparatiile astea simpliste 1 la 1 nu zic nimic! Din doua motive : Romania e mult altfel are o strutua sociala diferita, are nevoi diferite, are probleme diferite. Sigur, s epot invata lucruri din comparatie. Se simte deja ca sanatatea si chiar educatia sunt subfinantate comparativ cu alte ramuri, fara comparatie. Cu toate astea, Romania nu are podurile, autostrazile, canalizarea etc pe care le au Franta, Belgia etc din anii 1960-1970 (cand apropo statul franceza colecta 30% din PIB, la fel ca cel Italian, suedez etc) deci e normal sa fie o proportie mai mare din buget data la infrastructura. Daca nu s-ar fura bani si s-ar face treaba buna (nu poduri catre nicaieri), cheltuielile astea publice pe infrastructura ar impusca doi iepuri deodata : ar oferi locuri de munca, reducand cheltuieli cu asistenta sociala, si ar creste si productivitatea. Asa trebuie judecate lucrurile, in functie de speicifcul tarii, pe date, nu pe comparatii. Nu poti compara bugetul unei tari cu o jumatate din forta de mucna activa emigrata *iar jumatate din cea ramasa muncitoare la stat) si cu o infrastructura sub ceea ce aveau tarile vestice in anii 1950, cu bugetul unei tari ca Franta sau Germania care atrag emigranti, au o infrastructura densa si alte prioritati!