Datele Eurostat arată că România este foarte departe de a fi o ţara omogenă din punct de vedere al riscului de sărăcie, cu variaţii faţă de media naţională ( oricum destul de ridicată în sine din perspectivă europeană) mergînd de la +42% pe axa diagonală a sărăciei, Regiunea Nord-Est – Regiunea Sud-Vest, până la -74% ( !, un sfert din nivelul mediu pe ţară) în zona Capitalei.

Distribuirea ”riscului de sărăcie” – harta care ne arată mai multe Românii

De remarcat, Transilvania şi Crişana ( Macroregiunea Unu în statistica Eurostat, formată din Regiunea Nord-Vest şi Regiunea Centru) se află destul de clar sub media naţională, cu o valoare medie de 18,2% sau -23% faţă de aceeaşi medie.

Nivel de omogenitate în materie de prosperitate relativă oarecum simetric de partea cealaltă a Carpaţilor, unde Macroregiunea Doi ( Nord-Est + Sud-Est) are un plus de sărăcie de +31,8% sau -35% față de medie. De unde rezultă, de pildă, prioritatea absolută pe care ar trebui să o constitue mult discutata autostradă Târgu-Mureş – Iaşi.

Notă metodologică:
”Persoane sub risc de sărăcie” – cele cu venitul disponibil echivalent sub pragul de sărăcie fixat la 60% din nivelul median al venitului disponibil echivalent pe plan naţional. Indicatorul constituie referinţa pentru statisticile europene pentru venit, incluziune socială şi condiţii de viaţă EU – SILC (potrivit abrevierii din limba engleză).

O surpriză de proporţii: sărăcia lucie (”privare materială severă”) se distribuie altfel

Dar, dincolo de aceaste clarificări ale nivelului mediu de trai din perspectiva sărăciei la nivel regional, care sunt deosebit de utile şi pun problema fundamentală a reglementărilor la nivel naţional ( se pare că „one-size fits all”, adică o anumită măsură nu prea se potriveşte pentru toţi cei implicaţi, dat fiind caracterul eterogen pronunţat), avem la indicatorul „privare material severă” o surpriză de proporţii.

(Citiți și: ”România mare și fracturată: Centenarul Marii Uniri va găsi o țară cu o structură și mai dezechilibrată decât e astăzi”)

Perspectiva sărăciei se schimbă radical atunci când se aplică anumite criterii concrete stabilite la nivel european ( discutabile, asta este inerent oricărei clasificări mai mult sau mai puţin subiective, dar omogene la nivelul UE). Transilvania şi Banatul apar mult sub media naţională ( între -30% şi -40%).

Totodată, raportul pe partea de Est a ţării se schimbă radical între Regiunea Nord-Est şi Regiunea Sud-Est, aflată la paritate în materie de privare material severă cu Regiunea Sud-Muntenia , în timp ce, surprinzător, săraca Regiune Sud-Vest Oltenia ( cel puţin ca PIB/locuitor, alături de Nord-Est), apare ca mai puţin afectată ( foarte interesantă similaritatea cu Nord-Estul) la acest indicator).

Notă metodologică:

Noţiunea de „privare material severă” este un indicator care se referă la lipsa posibilităţilor pentru o persoană, din lipsă de mijloace materiale, de a-şi asigura patru din următoarele necesităţi stabilite la nivel european: (1) plata chiriei şi a utilităţilor; (2) menţinerea casei la o temperature adecvată; (3) să facă faţă unor cheltuieli neprevăzute; (4) să mănânce carne, peşte sau echivalentul în protein măcar o data la două zile; (5) o săptămână de vacanţă departe de casă; (6) un autotursim; (7) o maşină de spălat; (8) un televizor color; (9) un telefon.

Explicaţia constă în diferenţele majore regionale în materie de alt indicator la care ne batem pentru nedorita poziţie de numărul 1 în UE, cel al inegalităţii veniturilor. Unde la nivelul mediei naţionale venim cu indici undeva în jur de 7 la 1 între grupele de persoane cu veniturile cele mai mari şi cele cu veniturile cele mai mici.

Doar că, în plan regional (unde încă nu s-a întreprins un studiu ceva mai aprofundat), dacă în partea de Vest şi în regiunile mai sărace decalajele sunt mai mici, rezultă că, în rest, decalajele devin „astronomice”.

Cel mai bun exemplu, regiunea Bucureşti-Ilfov, situată în 2017 la 139% din media UE ca PIB/locuitor şi la -74% risc de sărăcie în raport cu media naţională, figurează la doar -3% când vine vorba despre privarea material severă.

Contrastul este uriaş, ceea ce sugerează că ecartul între bogaţi şi săraci urcă vertiginos în regiunea Capitalei. Unde cei mai avuţi sunt încă şi mai bogaţi decât s-ar părea la prima vedere, în timp ce săracii din Bucureşti şi Ilfov se află undeva foarte aproape de media naţională, adică sunt cam la fel ca peste tot pe cuprinsul ţării şi chiar mai săraci faţă de cei aflaţi de partea cealaltă a Carpaţilor.

De unde, ca să vezi, rezultă şi a doua necesitate stringentă pentru a mai atenua diferenţele, pe unde nu sunt aeroporturi, ministere şi sedii de firme, cea a unei autostrăzi prin Carpaţii Meridionali, care să treacă ceva mai molcom şi mai aplecat spre prosperitate, pe unde trece ea spre sudul ţării.