Nu de miliarde: ci de zeci de miliarde: la atât s-ar putea ridica în România industria reciclării, în condițiile în care marii reciclatori importă deșeuri din țările din jur, le reciclează și le revând: România reciclează doar 10% din cantitatea de deșeuri – de la plastic la electronice – față de 50% cât recuperează UE în ansamblul său. Textul de mai jos este un fragment preluat din interviul acordat de Constantin Damov, preşedintele Green Group și al Coaliției pentru Economia Circulară, pentru numărul 87 al revistei exclusiv print CRONICILE – Curs de guvernare. Textul integral poate fi citit în ediția print de AICI.
***
CRONICILE: Domnule Damov, cam ce cifră de afaceri înseamnă în acest moment în România economia circulară?
Constantin Damov: Economia circulară are două niveluri. Nivelul 1 este de extindere a ciclului de viaţă prin reutilizare/reparare – şi aici pot să spun că e o contribuţie minoră, aproape inexistentă; acest concept nu este încă îmbrăţişat în economia românească.
CRONICILE: Nu mai repară nimeni nimic, un produs e înlocuit pur și simplu.
Constantin Damov: Nu mai repară nimeni nimic. Este vorba de consumismul liniar – luăm, consumăm, aruncăm. Nu este o practică curentă economică prelungirea ciclului de viaţă prin reparare/refolosire.
Al doilea nivel este cel al reciclării – şi de fapt aşa este percepută încă economia circulară în România, ca o economie a reciclării. La nivelul reciclării, noi vorbim de o cifră care ne situează undeva între penultimul şi ultimul loc din clasamentul european, cu o rată a reciclării în jur de 10% la nivel naţional. Rata medie europeană fiind deja peste 50%.
CRONICILE: Se poate formula şi o cifră de afaceri în această zonă business, care se ocupă de genul ăsta de reciclare?
Constantin Damov: Cifra de afaceri este suma vânzărilor acelor companii care folosesc materii prime reciclate, cum ar fi industria hârtiei, industria siderurgică, metalurgie neferoasă, industria chimică, plastic şi aşa mai departe. Nu avem încă nişte determinări clare, dar această cifră depăşeşte 2 miliarde de euro anual.
Am făcut o comparaţie, la un moment dat, că România produce mai mult deşeu decât cereale. Iar deşeurile trebuie privite în continuare ca o resursă locală regenerabilă.
”Industria reciclării are astăzi o dinamică cel puţin egală cu cea a industriei IT.”
CRONICILE: De unde provine, mai concret, cifra de afaceri din zona de economie circulară?
Constantin Damov: În România avem un consum care generează deşeu municipal de la consumul individual, la consumatorul individual din România – şi vorbim de o cantitate de circa 6,5 milioane de tone pe an, el fiind în creştere de la un an la celălalt, cu două componente de bază cu viteză mare de creştere: ambalaje şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice.
O industrie foarte dinamică, în creştere – este şi consistentă -, este cea a hârtiei şi cartonului din România, care foloseşte 100% ca materie primă deşeul de hârtie/carton. Apoi aş spune că într-o formulă tradiţională rămâne constantă industria siderurgică – după cum ştim, fierul vechi şi metalele neferoase sunt extrem de căutate şi ele sunt reintroduse de mulţi ani într-un ciclu pe care noi îl cunoaştem, îl şi denumim „fierul vechi”; este un material foarte-foarte dorit în industrie – şi într-o creştere foarte mare.
Și foarte rapidă este industria de reciclare a materialelor plastice. Sub presiunea directivei europene SUP (single use plastic), cu toate ţintele pe care şi România este obligată să le atingă, vedem o dinamică foarte mare, creşterea industriei de reciclare a maselor plastice.
Reciclarea e o industrie dinamică chiar şi în România, deși nu e în centrul atenţiei economiştilor. Ea va creşte la fel cum a crescut, aşa, pe nesimţite, şi IT-ul în România. Industria reciclării are astăzi o dinamică cel puţin egală cu cea a industriei IT.
Nu putem exporta cât ni se cere
CRONICILE: Și se adună deșeuri numai pentru zona asta de 300 de mii de tone anual?
Constantin Damov: În zona materialelor plastice, pentru a ne atinge capacitatea, suntem chiar la un nivel de import de deşeuri de circa 50%. Pentru că punctul slab în România rămâne în continuare capacitatea de colectare şi sortare, pregătire pentru reciclare, la nivelul municipalităţilor.
Avem în momentul de faţă 110.000 tone pe an intrare deşeu de masă plastică. Din care importăm între 50.000 şi poate 60.000 de tone anual.
Aducem din statele din jurul României, în special, dar şi Marea Britanie, Germania. Statele bogate din vestul Europei, care produc cantităţi mult mai mari de deşeuri decât România – rata este undeva 1 la 3 -, erau obişnuite să facă exportul de deşeuri în China. Astăzi, deoarece China şi-a închis porţile pentru importul de deşeuri – scăpaseră de sub control lucrurile -, România este o ţară care poate juca un rol colosal în Uniunea Europeană ca reciclator pe regiunea Europei.
CRONICILE: Bun. Primiţi deșeul de plastic; ce faceţi cu el?
Constantin Damov: (…) Ce facem noi la Buzău este transformarea deşeului de PET în fibră sintetică de poliester pentru industria automotive şi industria de igienă şi textilă. Fibra sintetică este cu o tehnicitate şi o valoare adăugată mai mari – ele se duc apoi de exemplu în autoturism – o vedem pe tavan, pe feţele laterale, pe izolaţiile de pe şasiu, capotă şi aşa mai departe.
(……………………………………………………………..)
CRONICILE: Cui vindeţi?
Constantin Damov: Oho! Cererea de materiale reciclate a explodat. Practic, nu avem limite, pentru că ce înlocuim noi este materialul făcut/produsele făcute din materii prime virgine, adică de primă exploatare, din minerit sau din extracţie, şi astăzi toate firmele, din considerente economice dar şi de sustenabilitate, dar şi din asigurarea permanentă a unei resurse care să nu fie volatile şi cu variaţii bruşte, toţi vor să-şi asigure o mare parte din intrare din material reciclat.
Exportăm 95%. În general, către ţările din Europa. Avem exporturi şi către Canada şi Statele Unite, dar în general în ţările europene, acolo unde industria auto este consumatorul de bază pentru noi – şi aici puteţi să alegeţi, la întâmplare, toate mărcile de renume: vorbim de Daimler Benz sau de Ford sau Renault… Toate aceste mărci folosesc materialul de la noi.
Separăm materiale și vindem cam tot ce există în tabelul lui Mendeleev
CRONICILE: Asta, pentru plastic. Să vorbim de reciclarea electronicelor.
Constantin Damov: Reciclarea electronicelor este mult mai complexă – vorbim de la electronice care pleacă de la nivelul unei telecomenzi sau al unui telefon şi ajung la nivelul unei instalaţii de răcire, chillere, aparatură medicală, frigidere, maşini de spălat. computere, laptopuri, avem partea de televizoare şi monitoare, avem toate acele electronice mici pe care le folosim în casă – foehn, toaster şi aşa mai departe.
Primul nivel este tratarea, o separare a materialelor – electronicele au două componente de bază: metale, plastice. Noi separăm aceste componente, creăm două fluxuri – unul de plastic, spre regranulare şi refolosire în carcasele noi de electronice, iar metalele trec prin mai multe faze.
Iar astăzi complexitatea este absolut incredibilă: într-un laptop găsim astăzi aproape toate elementele din tabloul lui Mendeleev. Unele lucruri le putem trata în România, altele sunt concentrate în ţări cum ar fi Germania, Franţa, Belgia, unde are loc şi o extracţie de micrometalurgie, tehnologie care încă nu există în România. (…)
CRONICILE: Micrometalurgie. De ce nu avem și în România așa ceva?
Constantin Damov: Îţi trebuie un anumit volum, şi acest volum nu poate fi asigurat încă de consumul din România. Cei care fac astăzi adună din 20-30 de ţări şi fac procesarea pentru toate acestea.
(……………………………………………………………..)
Legislație făcută pentru ”pubeliadă”: gunoiul e ieftin în România – municipalitățile mută gunoiul din fața casei în spatele ei
CRONICILE: România se reciclează, în termeni procentuali, cam 10% din ceea ce s-ar putea recicla – în europa s-a depășit 50%, dar polonezii, ungurii, cehii?
Constantin Damov: La capacităţi de reciclare şi la tehnică, aş spune că România este linia întâi în zona centrală şi de est. Noi, Green Group suntem de fapt cel mai mare reciclator de PET-uri din Europa. Noi reprezentăm cam 80% din piaţa din România.
Problema noastră, în schimb, este gestiunea deşeurilor acolo unde ele sunt generate. Deci captarea şi orientarea lor către industria de reciclare este încă rămasă în urmă cu 20-30 de ani, industria este cu mult înaintea colectării.
CRONICILE: Să vorbim de chestiunea asta, de infrastructura care aduce deşeurile sau materialele reciclabile către reciclator. Cum stau lucrurile aici?
Constantin Damov: România a luat o decizie în 2018 ca toate deşeurile municipale să fie proprietatea municipalităţii iar firma de salubritate să fie singurul operator de pe piaţă care se ocupă de managementul deşeurilor. Noi ne uităm din afară ca la managementul resurselor – noi, cei din industrie, pentru care deșeurile sunt resurse.
Modul în care ele sunt gestionate este catastrofal în România – de ce: pentru că industria de reciclare are un competitor extrem de perfid care se numeşte groapa de gunoi.
Groapa de gunoi este cea mai ieftină din Europa şi orice studiu de costuri arată unei firme de salubritate că cel mai ieftin, pentru a avea cel mai mic tarif pentru populaţie, este să-l iei din punctul A şi să-l duci în punctul B, care este groapa de gunoi. Aceasta este o acţiune pur liniară şi nu are legătură cu economia circulară. (…)
Oraşul curat pentru municipalități înseamnă doar mutarea gunoiului din faţa casei la groapa de gunoi, adică în spatele casei.
CRONICILE: Ce ar trebui să facă municipalitățile, de exemplu?
Constantin Damov: Municipalităţile ar trebui să aplice acele mecanisme de bază – „plăteşti pe cât arunci”, „răspunderea extinsă a producătorului” – şi să pună tarife, penalităţi la groapă, chiar peste taxele impuse central – să mai pună şi el o taxă locală pentru aruncatul deşeurilor la gunoi. (…)
CRONICILE: Problema cu gropile de gunoi și coșul de gunoi e o explicație a faptului că se recilează puțin. Alte explicații:
Constantin Damov: Nu există acele centre, municipale sau date unei companii private, externalizate de câte municipalităţi, unde cineva care ştie că are nişte lucruri de aruncat, în general deşeurile voluminoase astăzi – saltele, mobilier, covoare, ferestre, lucruri care se schimbă… pe alea nu le poţi arunca în coşul de gunoi şi nu există niciun serviciu clar în direcţia aceasta.
În toate oraşele civilizate europene există aceste centre – la marginea oraşului, în cartiere cu anumite locaţii, cu un anumit program, de regulă în weekend – în care oamenii îşi pot lua tot ce au ei mare de acasă, inclusiv electronicele, se duc şi le predau acolo fără să dea bani, pot lua şi cupoane câteodată, iar municipalitatea nu face altceva decât să evite un serviciu de salubritate.
(……………………………………………………………..)
Avem nevoie de tehnologii de 200-300 de milioane de euro
CRONICILE: Este posibil să vă fi uitat după componenta asta de reciclare în PNRR. Există prevăzute scheme prin care prin reciclarea, industria reciclării să fie stimulate?
Constantin Damov: PNRR este o dezamăgire pentru economia circulară: iniţial, prin „Green Deal”, unul dintre pilonii centrali, alături de mobilitatea electrică, alături de „from farm to fork” şi de energii regenerabile accesibile, al patrulea pilon în „Green Deal” este economia circulară. Din păcate, noi nu avem astăzi nici o strategie pentru economie circulară şi nici un plan de acţiune, ceea ce ne-a împiedicat să punem elementul de circularitate în PNRR. Sunt nişte bani acolo prevăzuţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii municipalităţilor pentru colectare, dar o să vedem ce efect vor avea. Mi-e teamă că vorbim de încă o „pubeliadă”, aşa cum a fost şi în exerciţiul anterior.
CRONICILE: Pubeliadă?
Constantin Damov: Adică banii să meargă în pubele şi în sisteme de colectat tradiţionale, clasice; nu vorbim de… România are nevoie de transfer de tehnologie.
CRONICILE: În ce ar consta această tehnologie, în materie de reciclare, față de ce avem?
Constantin Damov: E vorba de tehnologie și de bani pentru anumite tipuri de deşeuri. România nu şi-a reglat componenta de deşeuri din construcţii şi demolări. Este singurul deşeu scăpat de sub control în România azi, care nu are legislaţie încă.
Apoi, ne trebuie bani astăzi pentru a aduce tehnologii de linia întâi, pentru că numai aşa vom putea extrage litiu, aşa vom putea să tratăm bateriile din maşinile electrice. Putem să ne pregătim pentru reciclarea textilelor, care și ele presupun tehnologie distinctă faţă de ce există acum.
Vorbim de tehnologii care costă 200-300 de milioane de euro. Banii ăştia nu-i vom putea primi noi de la bănci niciodată, decât dacă există o strategie naţională, un ajutor de stat pentru a avea propria industrie de reciclare. (…)
Noi ce cumpărăm, în România, este la mâna a doua sau a treia. Nici gazul nu-l luăm direct! Atunci, care ar putea să fie singura noastră şansă? Este să fructificăm postconsum acele materiale pe care noi le-am cumpărat deja şi care se află la noi în curte. Altcumva, aceste baterii vor fi colectate eventual în România şi vor lua drumul exportului. România trebuie să se hotărască dacă vrea să fie un jucător – şi are o şansă colosală.
CRONICILE: Nu există strategie. Care ar fi, să zicem, cele 3-4 puncte de la care ați porni în conceperea unei strategii?
Constantin Damov:
1 – Primul punct este să schimbăm în toată legislaţia denumirea „gestiunea deşeurilor” în „gestiunea resurselor”.
2 – să trecem gestiunea resurselor de la Ministerul Mediului la Ministerul Economiei şi să tratăm deşeurile ca pe o resursă locală regenerabilă, resursă naţională.
3 – să stabilim o foaie de parcurs, să stabilim acele industrii pe care în România vrem să le dezvoltăm şi să le urmărim, să le creăm spaţiu aşa cum am creat la IT, să nu li se impoziteze veniturile IT-iştilor.
4 – să dăm drumul la cercetare în acest domeniu, să ne creştem specialişti, pentru că odată ce am stabilit debutul să venim cu o forţă din generaţia nouă, ca economia circulară să devină principalul motor de creştere economică a României. Ce înseamnă asta? Decuplarea de la consumul de materii prime primare, adică extractive, şi să avem o creştere fără consum de materii prime naturale, Asta este singura şansă pentru România.
