17 august, 2022

Într-o dimineață însorită de octombrie, șefii serviciilor de informații, militari și diplomați americani s-au adunat în Biroul Oval pentru o întâlnire urgentă cu președintele Joe Biden. Ei au prezentat o analiză ce conținea planurile de război ale președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina.

Washington Post publică miercuri primul dintr-o serie de articole care examinează drumul către război și campania militară din Ucraina, material realizat după interviuri cu peste trei duzini de înalți oficiali din SUA, Ucraina, Europa și NATO despre o criză globală al cărei sfârșit încă nu este previzibil.

Publicația americană scrie că președintele Biden, după ce a ascultat prezentarea, a hotărât că Vladimir Putin trebuie fie descurajat, fie confruntat și că Statele Unite nu trebuie să acționeze singure.


Imediat, directorul CIA, William Burns, a fost trimis la Moscova, iar directorul National Intelligence, Avril Haines, la sediul NATO din Bruxelles.

O vizită la Moscova a directorul CIA

Pe 2 noiembrie, William Burns a fost escortat în biroul de la Kremlin al lui Yuri Ushakov, consilierul pentru politică externă al lui Vladimir Putin și fost ambasador în Statele Unite.

Vladimir Putin se afla la celălalt capăt al unei linii telefonice și a vorbit cu Burns din Soci, unde se retrăsese în timpul unui alt val de infecții cu coronavirus la Moscova. El s-a plâns de extinderea NATO și de ilegitimitatea regimului de la Kiev.

În replică, William Burns și-a transmis propriul mesaj: Statele Unite știu ce faci, iar dacă invadezi Ucraina, vei plăti un preț uriaș. Directorul CIA i-a spus președintelui Putin că lasă o scrisoare de la Joe Biden, în care sunt enumerate consecințele oricărui atac rusesc asupra Ucrainei.


„Nivelul meu de îngrijorare a crescut, nu a scăzut”, a raportat șeful spionilor lui Joe Biden.

Primul avertisment pentru Volodimir Zelenski

În timp ce William Burns vorbea cu Vladimir Putin, secretarul de stat Anthony Blinken discuta cu președintele Volodimir Zelenski, la Glasgow, Scoția, în marja unui summit internațional privind schimbările climatice.

Oficialul american i-a prezentat lui Volodimir Zelenski imaginea de ansamblu obținută de serviciile secrete americane și a descris furtuna rusă care se îndrepta spre Ucraina. A fost o „conversație dificilă”, în care Volodimir Zelenski a navigat între a crede și a refuza să creadă, și-a amintit Anthony Blinken.

Balans american privind furnizarea de informații către Kiev

”Americanii au oferit puține informații specifice pentru a-și susține avertismentele până în ultimele patru sau cinci zile înainte de începerea invaziei”, își amintește și Dimitri Kuleba, la acea dată ministru de externe al Ucrainei.

Când a fost vorba de Ucraina, serviciile de informații americane nu au fost tocmai ”o carte deschisă”. Îndrumările oficiale au interzis agențiilor de spionaj să facă schimb de informații tactice pe care Ucraina le-ar putea folosi pentru a lansa atacuri asupra locațiilor trupelor ruse din Crimeea sau împotriva separatiștilor susținuți de Kremlin din est.

Aparatul de informații al Ucrainei era, de asemenea, penetrat de cârtițe rusești, iar oficialii americani n-au dorit ca informații care i-ar fi putut deconspira agenții să ajungă în mâinile Moscovei.

După începutul războiului, Administrația Biden și-a schimbat politica și a împărtășit informații despre mișcările de trupe rusești în toată Ucraina, pe motiv că țara se apăra acum de o invazie.

Informarea aliaților NATO

În timpul conferinței G 20 de la Roma, la sfârșitul lunii octombrie, Joe Biden a împărtășit informații și concluzii cu cei mai apropiați aliați ai Americii – liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei.

La mijlocul lui noiembrie, Avril Haines a informat Consiliul NATO. Rezultatul: Doar britanicii și statele baltice au înțeles exact pericolul.

„Un număr de membri NATO au ridicat întrebări și au fost sceptici față de ideea că președintele Putin se pregătește serios pentru posibilitatea unei invazii la scară largă”, și-a amintit Avril Haines.

Francezii și germanii nu puteau înțelege de ce Vladimir Putin ar încerca să invadeze și să ocupe o țară mare cu doar cei 80.000 până la 90.000 de soldați despre care se crede că sunt masați la graniță.

Alții au afirmat că rușii făceau un exercițiu, așa cum a insistat însuși Kremlinul, sau că rușii jucau un joc încă neînțeles.

Germanii și francezii insistau să dea o șansă diplomației

Luni mai târziu, în ciuda a noi informații americane, francezii și germanii au insistat că există o șansă pentru diplomație. Americanii și britanicii nu credeau că eforturile diplomatice vor da roade, dar erau pregătiți să țină ușa deschisă.

„O mare parte a atenției noastre”, și-a amintit consilierul pe probleme de securitate Jake Sullivan, era să le spunem: „Uite, vom lua calea diplomatică și o vom trata ca serioasă… dacă veți lua în considerare sancțiuni serioase.”

În următoarele luni, americanii s-au străduit să le arate vest-europenilor și altora că sunt încă dispuși să caute o soluție pașnică, chiar dacă în mintea lor erau convinși că orice eforturi de a negocia făcea jocul Rusiei.

Mesaje contradictorii către Ucraina

Guvernul Ucrainei a crezut că va avea loc un război, a spus ulterior Dimitri Kuleba. Dar până în ajunul invaziei, „nu îmi venea să cred că ne vom confrunta cu un război de asemenea amploare. Singura țară din lume care ne spunea cu insistență”, cu atâta certitudine, „că vor avea loc lovituri cu rachete au fost Statele Unite ale Americii. America… Nicio altă țară a împărtășit această analiză, ci spuneau, da, războiul este posibil, dar va fi mai degrabă un conflict localizat în estul Ucrainei.

„Pune-te în pielea noastră”, a spus Dimitri Kuleba. „Aveți, pe de o parte, Statele Unite care vă spun ceva complet de neimaginat, iar toți ceilalți îți clipesc din ochi și spun că nu este ceea ce credem că se va întâmpla.”

SUA au început să livreze arme Ucrainei din decembrie 2021

În următoarele câteva luni, prezența militară a SUA în Europa a crescut de la 74.000 la 100.000 de soldați. Patru escadrile de luptă aeropurtate au devenit 12, iar numărul vaselor de luptă din regiune a crescut de la cinci la 26.

Patrule aeriene de luptă și supraveghere zburau misiuni 24/7 peste flancul estic al alianței, cu vizibilitate adânc în interiorul Ucrainei.

Cu autorizația Agenției Naționale de Securitate, Statele Unite au stabilit o linie de comunicare directă cu armata ucraineană la Comandamentul European al SUA. Administrația americană a început să trimită și arme în Ucraina.

În decembrie, Biden a autorizat alocarea a încă 200 de milioane de dolari în arme din inventarele SUA – chiar dacă guvernul de la Kiev, mulți din Congres și unii din administrație au susținut că, dacă Statele Unite au crezut cu adevărat că va veni o invazie la scară largă, acest ajutor nu ar fi fost de ajuns.

Planul Rusiei, prezentat Ucrainei în detaliu pe 12 ianuarie

Pe 12 ianuarie, directorul William Burns s-a întâlnit la Kiev cu președintele Zelenski și i-a prezentat o evaluare sinceră. Imaginea serviciilor de informații devenise mai clară: Rusia intenționa să poarte un atac fulger asupra Kiev și să decapiteze guvernul central.

Statele Unite au descoperit, de asemenea, o piesă cheie de planificare a câmpului de luptă: Rusia ar încerca să-și aducă forțele militare mai întâi pe aeroportul din Hostomel, o suburbie a Capitalei, unde pistele ar putea găzdui transporturi masive de trupe și arme rusești. De acolo avea să înceapă atacul asupra Kievului.

Avertismentele americane s-au repetat pe 19 ianuarie, când Anthony Blinken a făcut o scurtă vizită la Kiev pentru o întâlnire cu Zelenski și Kuleba. Spre consternarea americanului, Volodimir Zelenski a continuat să susțină că orice apel public la mobilizare ar aduce panică, iar plecarea sa și a guvernului din Capitală ar împinge în prăpastie economia Ucrainei.

Decizii cheie ale lui Volodimir Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a rezistat apelurilor de a-și reloca guvernul și a decis ferm să nu panicheze publicul. Pe acea cale, se gândea Volodimir Zelenski, nu putea veni decât înfrângerea.

Pentru Volodimir Zelenski, decizia de a păstra oamenii în țară, unde ar putea lupta pentru a-și apăra casele, a fost cheia respingerii invaziei rusești. „Oricât de cinic ar suna, aceștia sunt oamenii care au oprit totul”, a spus președintele Ucrainei.

”Serghei, ce vrei cu adevărat să faci?” Răspunsul lui Lavrov

21 ianuarie a fost o zi rece și sumbră la Geneva. Anthony Blinken și Serghei Lavrov discută, singuri, într-un hotel de lux aflat pe malul lacului, după o oră și jumătate de dialog al surzilor purtat în plenul delegațiilor.

Discutând despre Ucraina, Anthony Blinken a întrebat direct: „Serghei, spune-mi ce încerci cu adevărat să faci?”

Fără să răspundă, Serghei Lavrov s-a ridicat, a mers la ușă și a plecat. A fost ultima dată când înalți oficiali din Rusia și Statele Unite s-au întâlnit în persoană înainte de invazie.

Începutul războiului

În seara zilei de 23 februarie, Casa Albă a primit o informare urgentă. Mesajul scurt: „probabilitate mare” ca invazia rusească să fi început. Trupele erau în mișcare, iar rușii trăseseră rachete asupra țintelor din Ucraina.

Joe Biden discută cu Volodimir Zelenski. Președintele Ucrainei era surescitat. ”Oferă-ne toate informațiile pe care le poți oferi, acum. Vom lupta, ne vom apăra, putem să ținem piept invaziei, dar avem nevoie de ajutorul tău”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: