joi

15 august, 2024

5 august, 2024

În țările musulmane are loc un amplu boicot al produselor occidentale – în special americane – afectând deja veniturile multinaționalelor și ale operatorilor de franciză, exacerbând impactul încetinirii consumului global asupra profiturilor acestora, scrie Financial Times.

Din Egipt până în Indonezia și din Arabia Saudită până în Pakistan, consumatorii renunță la produsele Coca-Cola, KFC, Starbucks, Mondelez și Pizza Hut, în semn de protest față de sprijinul occidental pentru Israel în războiul din Gaza.

Multinaționalele evită cuvântul ”boicot”

„Acest eveniment este fără precedent. Durata acestui conflict este fără precedent. Intensitatea este fără precedent”, a declarat Amarpal Sandhu, directorul executiv al Americana Restaurants, care operează mărci precum KFC, Pizza Hut și Krispy Kreme în Orientul Mijlociu și Kazahstan, într-o discuție cu FT privind veniturile.


Boicotul este cel mai răspândit din memoria recentă, promovat amplu prin intermediul rețelelor de socializare și stimulat de guverne și de mișcări de boicot – subliniind modul în care campaniile sociale pot afecta giganții corporativi.

La momentul actualizării veniturilor din trimestrul al doilea, multe multinaționale au ezitat să abordeze problema direct, referindu-se vag la tensiunile geopolitice, în timp ce câteva au încercat să cuantifice direct impactul.

Luca Zaramella, directorul financiar al producătorului de gustări Mondelez, a declarat că boicoturile „au prins avânt”, împovărând creșterea vânzărilor în Orientul Mijlociu cu 2% în al doilea trimestru.

Grupul L’Oréal a spus, de asemenea, că au avut o reducere de 2 puncte procentuale asupra creșterii în prima jumătate a anului.


„Strategia generală pe care au întreprins-o multe dintre aceste companii este de a suprima zgomotul din jurul boicoturilor”, a spus Danilo Gargiulo, analist la Bernstein. „Ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să dezvălui impactul și, eventual, să generezi măsuri suplimentare împotriva mărcilor lor.”

Francizorii fac față cu greu boicotului

În timp ce multinaționalele sunt capabile să absoarbă impactul asupra vânzărilor ca urmare a răspândirii lor geografice, operatorii lor de franciză din țările în care boicoturile sunt ample se descurcă mai greu.

Americana Restaurants, care este deținută de fondul suveran saudit și investitorul Mohamed Alabbar din Dubai, a declarat marți că profiturile din trimestrul al doilea au scăzut cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda deschiderii a 81 de restaurante în prima jumătate a anului acesta. KFC și Pizza Hut nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Brandurile occidentale care au vorbit despre boicot resping cu fermitate percepția că susțin o anumită parte a conflictului din Orientul Mijlociu. Chris Kempczinski, directorul executiv al McDonald’s, a declarat că războiul „afectează negativ” afacerea și a condamnat ”manipulările” care afectează francizorii companiei.

Pakistan – comitet guvernamental pentru identificarea companiilor care susțin războiul Israel

În Pakistan, unde se află a doua populație musulmană din lume după Indonezia, guvernul a anunțat în iulie că formează un comitet pentru a identifica și a boicota produsele companiilor care susțin „direct sau indirect” Israelul sau armata acestuia.

Măsura a venit după ce mii de activiști dintr-un partid islamist au închis luna trecută o arteră din apropierea capitalei Islamabad timp de o săptămână pentru a cere guvernului să interzică toate produsele legate de Israel.

Coca-Cola İçecek, îmbuteliatorul Coca-Cola din Pakistan, a raportat că volumele vânzărilor din țară au scăzut cu aproape un sfert de la an la an în primele trei luni ale anului 2024, pe care le-a pus pe seama „turbulențelor macroeconomice”, fără a menționa consecințele războiului din Gaza.

Karim Yahi, directorul executiv al grupului cu sediul în Turcia, întrebat despre boicoturi într-un apel cu analiștii, a recunoscut: „Cu geografia noastră… sunt sensibilități și sunt presiuni din cauza războiului din Orientul Mijlociu”.

„Am avut o întrerupere completă a reclamelor timp de cinci luni”, a spus o persoană familiarizată cu deciziile companiei americane Coca-Cola în Pakistan. Unele magazine au înlocuit băuturile Coca-Cola cu alternative locale, iar cele care continuă să vândă produse Coca-Cola s-au confruntat cu hărțuirea, a precizat persoana.

Starbucks își afișează neutralitatea în magazinele din Indonezia

În Malaezia, operatorul local Starbucks, Berjaya Food, a raportat o a doua pierdere trimestrială consecutivă în mai, din cauza boicoturilor. A înregistrat o pierdere de 6,7 milioane de dolari în trimestrul încheiat la 31 martie, în timp ce veniturile au scăzut cu 48%.

Starbucks din Indonezia a spus în repetate rânduri că nu este afiliat în niciun fel cu războiul din Orientul Mijlociu. În capitala Jakarta, multe magazine Starbucks poartă semne pe uși și mese care clarifică poziția companiei față de conflict.

„Starbucks nu are o agendă politică. Nu ne folosim profitul pentru a finanța operațiuni guvernamentale sau militare. Nici Starbucks, nici Howard Schultz nu sprijină financiar Israelul în niciun fel”, se arată în mesajul de pe afișe, referindu-se la fostul CEO al companiei din Seattle și cel mai cunoscut lider al acesteia.

Nici măcar vedetele nu salvează Pepsi în Egipt

Sentimentele anti-occidental au declanșat uneori și violență. O mulțime a atacat un Starbucks în sud-estul Turciei în această săptămână după asasinarea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a informat presa locală.

Între timp, în Egipt, PepsiCo s-a confruntat cu reacții negative când a lansat o campanie publicitară în care apăreau vedete mari precum cântărețul Amr Diab și Mo Salah, fotbalistul egiptean de la Liverpool.

„Cred că o mulțime de multinaționale și-au redus profilul și au redus comunicarea pentru a evita alte noi campanii de boicot”, a declarat Alaa Hashim, co-președintele Camerei Americane de Comerț pentru industria și comisia comercială din Egipt, pentru Financial Times.

Războiul din Gaza a coincis cu o creștere uriașă a inflației în Egipt, în timp ce țara se confruntă cu o penurie de dolari care a dus la o scădere bruscă a valorii lirei egiptene. Puterea de cumpărare reprezintă probabil o parte din scăderea vânzărilor înregistrată de companiile boicotate, a explicat Hashim.

”Narațiunea conform căreia mărcile occidentale sunt premium a dispărut”

În Cairo, Hazem Tamimi, care conduce un supermarket în cartierul de lux Zamalek, a declarat că vânzările sale de produse Coca-Cola, Pepsi, Ariel, Persil, Cadbury și Nestlé s-au înjumătățit. Chiar și locuitorii înstăriți din zonă „ar putea suna pentru a cere apă minerală, dar precizează că vor un brand egiptean în loc de Nestlé sau Dasani [deținut de Coca-Cola]”, a adăugat el.

„În ultimii 10 ani, am văzut că narațiunea s-a mutat către mai mult protecționism, tradiție, campioni naționali și mărci locale. Narațiunea conform căreia mărcile occidentale sunt premium, în timp ce bunurile locale sunt de o calitate mai mică și mai ieftine a dispărut”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: