miercuri

17 aprilie, 2024

15 iunie, 2016

ANAF dat în judecatăUndeva spre 70% dintre procesele intentate de companii împotriva ANAF, după impunerile care urmează controalelor fiscale, ar putea fi câștigate de mediul de afaceri. Adică ANAF dat în judecată ar putea pierde – chiar dacă autoritatea fiscală nu are încă un tablu cât de cât precis al acestei probleme.

Există case de avocatură și de consultanță fiscală care au o rată de câștig în instanță de peste 90% în procese cu ANAF dat în judecată. O recunoaște Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Pentru unii contribuabili succesul vine prea târziu, dată fiind valoarea sumelor executate și dezastrul pe care-l produc ele în administrarea afacerii. Pentru alții însemnă amânarea dezvoltării.


Pentru stat și pentru bugete înseamnă bani care trebuie restituiți cu penalități și dobânzi. Nu există o cifră exactă : optimiștii vorbesc de 500 de milioane , iar pesimiștii de 2 miliarde.

Aceste cifre spun însă prea puțin despre contondența conflictului dintre ANAF și contribuabili: există mii de firme care, chiar dacă au dreptate, nu-și pot permite procese lungi și costisitoare. Iar războaiele cu ANAF dat în judecată distrug afacerile.

ANAF dat în judecată. O discuție pe șleau

5 oameni de afaceri – reprezentând 5 exemple de referință ale conflinctelor din economie cu autoritatea fiscală, 2 case de consultanță fiscală, 2 case de avocatură, 2 parlamentari din comisiile de specialitate din cele două Camere și un reprezentant al Ministerului Finanțelor au discutat, miercuri, cu mâinile pe masă și lipsiți de inhibițiile care insoțesc îndeobște referirile la relația cu Fiscul – cazuri concrete, problemele de fond valabile oricând în mediul de afaceri.

Dezbaterea – organizată de cursdeguvernare.ro la academia de studii economice București – s-a articulat pe 3 direcții – pe care le vom susține, mai jos, cu exemple concrete :

  • -, cazuri, de referință în mediul de afaceri, prin care contribuabilii preocupați de corectitudine (cu capital autohton și capital străin deopotrivă) sunt în permanență vulnerabili în fața sistemului fiscal, iar dreptatea poate fi adjudecată doar în Justiție
  • -, problemele ANAF și ale aparatului său: probleme subiective, probleme obiective, probleme de sistem, probleme de legislație
  • -, soluții concrete. Soluții de urgență și soluții de termen mediu și lung.

Prezentăm mai jos detalii ale acestor ”dosare”, alături de un desen al cauzelor, cu ochii la cifrele de mai sus : toată lumea – autorități, oameni de afaceri și casele de consultanță și avocatură – a fost de acord că aceste probleme trebuie înfruntate și rezolvate.

ANAF vs. mediul de business și viceversa

Există câteva puncte în mediul de afaceri în care controalele ANAF sfârșesc aproape invariabil cu decizii de impunere, iar contribuabilul care-și permite un proces în Justiție câștigă.

Problemele principale par să fie două:

  • -,inexistența unei instituții de contestare independente – companiile fac contestații tot la ANAF, care a făcut și controlul
  • -, presiunile de diverse forme, unele ilegale și la limita abuzului, sub care fac controlul inspectorii ANAF, care ”colectează” rapid sumele, urmând ca acestea să fie returnate de la buget la finele unui proces.

Câteva cazuri :

1-, După un control care a durat un an, unei companii din domeniul petrolier i s-a imputat de către Fisc suma de 12 milioane de euro. Compania a dat ANAF în judecată. Între timp, însă, cu conturile poprite, compania nu și-a putut plăti furnizorul, care i-a executat scrisoarea de garanție bancară. Banca a trecut scrisoarea de garanție la credite neperformante, și i-a blocat companiei și creditul pentru dezvoltare.

După 3 ani de procese, compania câștigă, în instanță, definitiv și irevocabil procesul cu ANAF. Prea târziu, însă: fără flux, fără credit de dezvoltare și cu furnizorii pierduți, compania se află deja în insolvență: din 600 de salariați mai are azi doar 70.

Cei din ANAF care au făcut controlul sunt, astăzi, avansați pe poziții superioare în sistem.

2-, Unei companii cu capital străin i se impută în urma unui control al ANAF 20 de milioane de lei. Instituția constestației e ineficientă, se ajunge în instanță. Compania câștigă, își recuperează banii, însă alte inspecții fiscale îi stabilesc, uneori pe spețe identice, noi impuneri. De această dată suma se ridică la 100 de milioane. Compania se pregătește de procese, știe deja cărările, a mai trecut prin aceleași proceduri – însă se întreabă de ce trebuie să apeleze mereu la justiție.

Și se mai întreabă un lucru: a suporta o impunere de 100 de milioane e un semn de forță : ce se fac, însă, IMM-urile pe care o simplă poprire pe conturi le scoate din piață?

3-,companie recuperează metal special dintr-un anume deșeu, pe care-l cumpără de la un furnizor constant. Lanțul de distribuție are 5-6 verigi.

Un control al ANAF îi impută, însă, sute de mii de euro pentru că cineva, la a 5-a verigă, nu poate să-și justifice ”intrările” – deși compania își poate justifica oricare din intrările ei și are procesul de producție monitorizat. Are, însă, un alt dezavantaj: joacă în zona transparentă a economiei, astfel încât e singurul de la care fiscul poate lua bani. Compania a luat-o spre Tribunal.

Iar economia e plină de lanțuri de distribuție, și pe orizontală și pe verticală, și există deja o Directivă europeană care reglementează acest gen de lanț: fiecare fisc european, însă, o înțelege după cum se împacă cu mediul de afaceri.

4-, Unei companii i se impută TVA în valoare de milioane de euro în urma unei tranzacții. E vorba de încadrarea obiectului tranzacției – la platforme maritime fixe sau la nave. Compania aduce în sprijinul ei încadrarea făcută de autoritatea navală. Fiscul pune la dosar o definiție a navei luată de pe wikipedia.

Miza e mare – concurenții sunt fiscalizați după alte reguli pe spețe asemănătoare – avocații și consultanții fiscali fac deja oferte contând pe faptul că procesul împotriva Fiscului pare unul simplu și ușor de adăugat în palmares.

5-, Unei companii stabile, parte a unui grup și brand puternic, i se anulează peste noapte codul de TVA.

Criteriile după care funcționează celebrul formular 088 sunt secrete, softul ANAF setat să stabilească cine trăiește și cine moare în piață mai dă rateuri. Urmează vizitele dese la ANAF, unde lucrurile sunt încurcate rău și merg foarte încet: Fiscul e blocat cu aproape 20.000 de dosare pentru codul de TVA.

Singurii care prosperă din această situație sunt evazioniștii la TVA, pentru că ANAF nu mai are timp și de ei.

ANAF dat în judecată. Problemele instituției

Atât oamenii de afaceri, cât și consultanții fiscali și avocații au articulat o lungă listă cu problemele Fiscului – și nu doar cele care țin de arbitrariul modului în care e interpretată legea sau de incompetență și rea-credință.

Există și o listă a problemelor obiective pe care inspectorii aflați în control trebuie să le înfrunte, multe din acestea fiind produse de incoerențele sistemului și de lipsa de răspundere juridică a persoanelor care decid , indiferent de prejudiciile pe care le produc aceste persoane în mediul de afaceri transparent.

La rând :

a-, ANAF nu are un sistem de precontrol, prin care să cunoască anticipat problemele din economia reală, în speță cele care țin de domeniul de activitate al companiei supuse inspecției fiscale. (o spune Alexandru Cristian Roșca – Dacia Renault)

b-, Nu există o răspundere a inspectorilor care fac controlul, presiunea posibilității de-a greși îi degrevează de responsabilitate față de prejudiciile pe care le produc companiei. Sunt dese cazurile în care inspectorul spune ”Da, știu că aveți dreptate, dar nu pot să-mi asum asta, mergeți în instanță și câștigați”. (o spune Angela Roșca – TaxHouse, vorbind din partea FIC).

c-, ANAF pare să nu cunoască adevăratele focare de evaziune și e o întrebare de ce nu se cunoaște de atâta timp – colectarea la buget se face prin controale tocmai la cei care deja plătesc și nu se face din sursele de evaziune reală. (Dan Bădin – Deloitte).

d-, ANAF are o problemă de competență a factorului uman – în sensul cunoașterii și interpretării legii. (Angela Roșca – TaxHouse, vorbind din partea FIC).

e-, ANAF ia uneori decizii din birou, chiar și la un an de zile de la data terminării inspecției fiscale (Ioan Paraschiv – Paraschiv/Peniuc/Mihordea)

f-, Presiunea pe inspectorii ANAF e foarte mare: se tem că deciziilor lor vor fi combătute de Curtea de Conturi, se tem de șefii care-i trimit în control, se tem că nu-și vor face ținta de colectare (Dan Bădin).

g-, ANAF nu ține cont de deciziile în Justiție, am obținut o sentință la Curtea de Justiție a UE, iar ANAF insistă la recursul din România (Dan Dascălu – David-Baias).

h-, Se simte tot mai mult nevoia unor tribunale fiscale, cu judecători specializați. (Angela Roșca).

i-,Activitatea de îndrumare a ANAF e incoerentă și inconsecventă – nu se mai răspunde la scrisorile contribuabililor pentru că răspunsurile ANAF pot fi diferite pe spețe diferite, iar inspectorul poate interpreta, în control, legea diferit. (Dan Bădin).

j-, Instituția contestației la controalele ANAF nu e independentă, aparține tot ANAF – nu există un organism de arbitraj înainte de-a se ajunge în Justiție (Angela Roșca).

k-, Subiectele sensibile și punctele nevralgice pe care ANAF le are din experiența controalelor sunt întotdeauna ocolite atunci când se face legislația, ele se transmit mereu mai departe pe probleme a căror rezolvare e amânată la infinit (Dan Dascălu).

l-, Există un risc sistemic pentru fiscalitate și companii – practica ultimilor ani e abuzivă, așa se explică și numărul mare de procese pierdute de ANAF, căci s-a ajuns ca un contribuabil să fie responsabilizat juridic și pentru ce fac alți contribuabili cu care nu are relații juridice. Practica s-a generalizat, pentru ANAF e cel mai ușor să procedeze așa indiferent de consecințele pentru contribuabil. (Ioan Paraschiv).

Legiuitorii și poziția lor

Tensiunea și veritabilul conflict dintre ANAF și companii par să fie cunoscute de reprezentanții comisiilor de specialitate din Parlament :

Atât Andreea Paul (PNL) – vicepreședintele Comisiei de Buget finanțe de la Cameră) cât și Marius Bota (PSD) – vicepreședintele Comisiei similare de la Senat, cred că poate fi gândit și pus în practică un sistem de măsuri cu efecte pe termen scurt, în paralel cu o reașezare a raporturilor dintre Fisc și contribuabilul din mediul de afaceri.

Marius Bota – vicepreședinte al Comisiei de Buget-Finanțe din Senat:

-, Dacă lucrurile stau așa la nivelul companiilor mari, care au forța să se judece cu ANAF și să se apere, vă închipuiți cum stau lucrurile la nivelul IMM-urilor – acolo situația e sângeroasă.

-, Pierderea codului de TVA după criteriile formularului 088 e neconstituțională

-, Comisia de Contestații la controalele ANAF nu trebuie să mai fie la ANAF – o astfel de comisie trebuie să aibă judecători la nivel de Curte de Apel, specializați în fiscalitate.

-, ANAF e într-o adevărată competiție cu Antifrauda – un război civil care se poartă pe seama contribuabililor

-, Există o șansă: să facă guvernul o listă de măsuri pentru a obține dreptul de-a emite Ordonanțe în această vară pe aceste masuri.

-, Trebuie resetată întreaga fiscalitate

Andreea Paul – vicepreședinte al Comisiei Buget-Finanțe din Camera Deputaților

-, Un caz șocant, care se adaugă la altele discutate până acum: un furnizor de verdețuri pentru supermarketuri a pierdut codul de TVA: ANAF a motivat decizia prin aceea că localitatea în care produce are risc mare de evaziune : există acolo o firmă care se ocupă cu adunat fier vechi.

-, Există câteva tipuri de disfuncționalități, care pot fi corectate legislativ.

-, Codul de procedură trebuie refăcut pe baza experiențelor din economia reală și pe baza dezbaterii și aportului fiecăruia dintre actori. Austriei i-a luat 10 ani de consultări până să facă un Cod de procedură care să prevadă toate situațiile.

-, Problema e inechitatea fiscală și faptul că fiscalitatea e complicată.

-, ANAF ar trebui să se preocupe să recupereze banii de acolo de unde se pierd. Anual se pierd 4 miliarde de euro din cauza neimpozitării la locul de realizare a profitului, ANAF ar trebui să aibă un departament pentru problema asta.

-, Puțini sunt cei care știu că România nu a câștigat absolut niciun leu din tranzacția Petromidia – pentru că s-a făcut în Olanda, și din tranzacția UniCredit Tiriac Bank, pentru că s-a făcut în Cipru.

ANAF dat în judecată. Gabriel Biriș: Companiile câștigă 70% din procesele împotriva ANAF

Prezent la discuție din partea ministerului de Finanțe, secretarul de stat Gabriel Biriș a declarat că toate cazurile aduse în discuție și toate anomaliile semnalate de către experți arată că e nevoie urgentă de măsuri care să pună capăt abuzurilor sau erorilor Fiscului, urmând ca legislația să țină cont de situațiile din economia reală.

”Singura șansă e să se vorbească deschis despre cazurile complicate și să se înfrunte răul, nu să-l evităm și să ne prefacem că nu există” – a spus Gabriel Biriș.

Alte declarații :

-, ANAF e un sistem cu peste 20.000 de oameni, trimiși toți pe o direcție greșită.

-, Ultimii 3 președinți ai ANAF au avut probleme cu legea: de la Sorin Blejnar, la Șerban Pop, la Gelu Diaconu

-, Politica ANAF după noul Cod Fiscal pleacă de la o absurditate : punerea în discuție, din capul locului, a ”intenției și capacității” unei companii de-a face afaceri.

-, S-a ajuns ca rata de succes in justiție a companiilor împotriva statului să fie de 70% în procesele cu ANAF.

-, Și Gelu Diaconu și Florin Tunaru (fostul șef al ANAF și fostul șef de la Antifraudă – n.red) știau că încalcă legea. Rămâne de văzut la un moment dat cât din ceea ce au colectat va trebui dat înapoi către companii după deciziile justiției.

-, S-a ajuns, după cum au făcut formularul 088, ca 22.000 de companii să fie chemate, la un moment dat, la ANAF pentru a dovedi intenția și capacitatea de-a face afaceri.

-, ANAF nu ține cont nici de deciziile în Justiție ale UE și nici pentru situații din România.

Soluții

Discuțiile participanților au configurat ca propuneri două seturi de soluții – vizând atât termenul scurt, pentru a opri hemoragia de procese și conflicte Fisc-companii, cât și pentru termenul mediu și lung.

-, pregătirea unei comisii de Constestații independente de ANAF

-, accelerarea informatizării și facturării electronice

-, interconectarea bazelor de date și măsuri privind procedurizarea – astfel încât contribuabilii să nu trebuiască să meargă la ANAF pentru a obține o adeverință necesară tot la ANAF

-, oprirea controalelor abuzive, făcute la contribuabilii care plătesc, dar de la care inspecțiile fiscale reușesc să scoată amenzi pentru ținta de colectare.

-, gândirea unui organism de arbitraj independent, astfel încât în instanță să ajungă numai cazurile foarte complexe

-, pregătirea, pentru viitor, a introducerii tribunalelor fiscale – pentru specializare și celeritate

-, ridicarea presiunilor neconforme cu statutul de pe inspectorii fiscali și impunerea responsabilității față de rezultatul controlului

-, impunerea responsabilității pentru ANAF pentru nerespectarea procedurilor

-, ANAF să nu mai aplice plângeri penale la liber împotriva contribuabililor – o măsură care a devenit regulă, întrucât contribuabilul nu se poate adresa nici măcar justiției câtă vreme nu se soluționează plângerea penală împotriva sa

-, crearea unui sistem de informare a contribuabililor pentru cazurile complicate – controalele de informare să le premeargă pe cele de sancționare

-, reluarea discuțiilor, în această vară, într-un cadru care să cuprindă toți actorii din piață, pentru schițarea și reglementarea unui set de măsuri de urgență pentru a opri ”războiul civil” dintre Fisc și mediul de afaceri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Buna ziua,
    Excelent articolul, domnilor Grosu si Diaconu, meritati felicitari pentru documentare si prezentarea subiectului cu cap si coada. Doresc sa precizez ca o ruda prin alianta, proprietar de IMM, trece actualmente exact prin drama descrisa mai sus de specialisti. ANAF i-a impus niste penalitati aberante si, desi a castigat in instanta pe fond, firma a intrat in faliment – firma de constructii. Cine raspunde pentru acest asasinat economic, care a lovit nu numai firma ci si angajatii si familiile sustinute de acestia ? In SUA faceau de mult puscarie si plateau cu toate neamurile, pentru ca crimele economice sunt tratate la fel de grav si daca vin partea celor care ar trebui sa le impiedice. Cu stima

  2. Revin cu o completare: este nevoie obligatoriu de o instanta specializata pe probleme fiscale. Procesul, relativ simplu, a durat 3 ani (!!) din cauza amanarilor de cate 6-9 luni (!!) pe motive penibile – instanta nu reusea sa delege un expert contabil.

  3. Am trecut printr-o inspecție în urma cererii de returnare de TVA, pe o speță foarte simplă. Cei doi inspectori au tras de vizită aproape două săptămâni, doar pentru a evita să se întoarcă la biroul lor. Erau terorizați de șef, lucrau într-o cameră înghesuită de mobilă veche și dosare, pe calculatoare uzate moral și fizic. Li se cerea să-și procure singuri hârtia pentru imprimantă, săpunul și hârtia igienică pentru băi. Tot ei erau însărcinați și cu menținerea curățeniei în clădire.

    Pe bulevardul Mărăști din București, nu într-un colț uitat de provincie.

  4. Excelent articol, multumesc.
    Cat despre ANAF, condus de hoti numiti politic de alti hoti, solutia pare responsabilizarea inspectorilor. Cand se vor deschide actiuni impotriva lor si-si vor risca averile facute prin abuz, ticalosie sau incompetenta, probabil ca lucrurile se vor apropia de normalitate.
    A propos, un parlamentar clama acum ceva timp ca cei din gasca lui isi merita pensiile speciale datorita raspunderii care le apasa umerii. Poate ar fi cazul sa li se precizeze raspunderile, pentru ca acum nu au nici una, nu au decat impunitate, nu imunitate sarmanii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

4 răspunsuri

  1. Buna ziua,
    Excelent articolul, domnilor Grosu si Diaconu, meritati felicitari pentru documentare si prezentarea subiectului cu cap si coada. Doresc sa precizez ca o ruda prin alianta, proprietar de IMM, trece actualmente exact prin drama descrisa mai sus de specialisti. ANAF i-a impus niste penalitati aberante si, desi a castigat in instanta pe fond, firma a intrat in faliment – firma de constructii. Cine raspunde pentru acest asasinat economic, care a lovit nu numai firma ci si angajatii si familiile sustinute de acestia ? In SUA faceau de mult puscarie si plateau cu toate neamurile, pentru ca crimele economice sunt tratate la fel de grav si daca vin partea celor care ar trebui sa le impiedice. Cu stima

  2. Revin cu o completare: este nevoie obligatoriu de o instanta specializata pe probleme fiscale. Procesul, relativ simplu, a durat 3 ani (!!) din cauza amanarilor de cate 6-9 luni (!!) pe motive penibile – instanta nu reusea sa delege un expert contabil.

  3. Am trecut printr-o inspecție în urma cererii de returnare de TVA, pe o speță foarte simplă. Cei doi inspectori au tras de vizită aproape două săptămâni, doar pentru a evita să se întoarcă la biroul lor. Erau terorizați de șef, lucrau într-o cameră înghesuită de mobilă veche și dosare, pe calculatoare uzate moral și fizic. Li se cerea să-și procure singuri hârtia pentru imprimantă, săpunul și hârtia igienică pentru băi. Tot ei erau însărcinați și cu menținerea curățeniei în clădire.

    Pe bulevardul Mărăști din București, nu într-un colț uitat de provincie.

  4. Excelent articol, multumesc.
    Cat despre ANAF, condus de hoti numiti politic de alti hoti, solutia pare responsabilizarea inspectorilor. Cand se vor deschide actiuni impotriva lor si-si vor risca averile facute prin abuz, ticalosie sau incompetenta, probabil ca lucrurile se vor apropia de normalitate.
    A propos, un parlamentar clama acum ceva timp ca cei din gasca lui isi merita pensiile speciale datorita raspunderii care le apasa umerii. Poate ar fi cazul sa li se precizeze raspunderile, pentru ca acum nu au nici una, nu au decat impunitate, nu imunitate sarmanii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: