Compania de stat Hidroelectrica era în stare de insolvență încă de la sfârșitul anului 2010, din cauza contractelor biletarele cu ”băieții deștepți din energie”, potrivit unei note prezentate, joi, de ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, reunit sub consucerea președintelui interimar Crin Antonescu.
”S-a constatat că Societatea era în stare de insolvenţă încă de la sfârşitul anului 2010, situaţie provocată, în principal, de contractele bilaterale de furnizare a energiei electrice care au avut drept consecinţă păgubirea Societăţii în perioada 2006- 31 mai 2012 cu suma de 4,5 miliarde de lei, aproximativ 1,2-1,3 miliarde de euro”, a informat palatul Cotroceni.
De asemea, în CSAT a fost prezentată o evoluţie a procedurilor parcurse de administratorul special şi administratorul judiciar pentru renegocierea contractelor bilaterale de furnizare de energie electrică cu anumite societăți de intermediere (traderi) și societăți din domeniul industriei.
”A rezultat că a fost denunţat contractul de vânzare-cumpărare energie electrică încheiat cu EURO PEC S.A. Începând cu data de 2 iulie 2012, au fost transmise notificări şi au fost purtate mai multe rânduri de negociere cu celelalte companii beneficiare de contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice”, a precizat Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, se anticipează că, în cursul săptămânii 16-22 iulie 2012, vor fi denunţate contracte şi cu alte societăţi comerciale.
În acest mod, se va putea intra în legalitate în privinţa procedeelor utilizate de Hidroelectrica pentru comercializarea energiei electrice pe piaţa concurenţială, prin OPCOM, conform obiectivelor asumate faţă de Comisia Europeană şi de Instituţiile Financiare Internaţionale, a menționat Palatul Cotroceni.
Totodată, ministrul Economiei a subliniat că ”nu se are în vedere şi nu va fi promovată nicio acţiune de înstrăinare a unor active dedicate Sistemului Energetic Naţional, niciun mecanism de scădere a capacităţilor de producţie a energiei electrice şi niciun mecanism de vânzare a acţiunilor deţinute de statul român la Hidroelectrica S.A., decât în condiţiile asumate cu instituţiile financiare internaţionale”, a subliniat sursa citată.