joi

28 martie, 2024

12 iunie, 2011

Rusia a protestat duminică faţă de prezenţa unui crucişător american în Marea Neagră, în cadrul unor exerciţii navale cu Ucraina, relatează RIA Novosti.

„Avem câteva întrebări legate de sosirea în Marea Neagră a crucişătorului Monterey al Marinei SUA, echipat cu un sistem antirachetă AEGIS pentru a participa la exerciţiile americano-ucrainene Sea Breeze 2011. Partea rusă a subliniat în mai multe rânduri că nu va trece sub tăcere apariţia de elemente de infrastructură strategică americane în proximitatea imediată a frontierelor sale şi pe care o va considera drept o ameninţare la adresa securităţii sale”, a afirmat Ministerul rus de externe, într-un comunicat de presă

Sistemul AEGIS de pe nava americană este un radar care poate detecta, căuta şi urmări rachete.


Rachetele cuplate la acest radar fac parte din arsenalul militar folosit pentru scutul antirachetă.

Moscova şi-a exprimat îngrijorarea în special asupra prezenţei navei atât de aproape de frontierele ruse în condiţiile în care exerciţiul împreună cu Ucraina vizează pirateria.

”Lăsând la o parte chestiunea nerezolvată a unui posibil scut antirachetă în Europa, Rusia ar dori să ştie, în acord cu deciziile summitului Rusia-NATO de la Lisabona, la ce agravare s-a referit comandamentul american prin mutarea din Mediterana în Est a unităţii principale de atac a grupului regional de apărare antirachetă care se formează de către NATO în regiune”, menţionează diplomaţia de la Moscova.

Rusia mai susţine că nava de război Monterey a fost trimis în apele europene ca parte a strategiei în etape a administraţiei americane pentru construirea segmentului european al scutului global de apărare antitrachetă. Prima fază a programului prevede desfăşurarea unui grup de nave americane de război în Marea Adriatică, Marea Egee şi Marea Mediterană pentru a proteja sudul Europei de posibile atacuri cu rachetă, notează RIA Novosti.


SUA arată că navele de război se pot muta în Marea Neagră numai în cazul agravării situaţiei din regiune.

”Dacă aceasta este o vizită obişnuită, atunci este neclar de ce o navă de război cu acest tip de armament a fost aleasă pentru a fi mutată în această regiune destul de sensibilă”, se mai arată în comunicatul Ministerului de Externe de la Moscova.

Crucişătorul USS Monterey a acostat lunea trecută, pentru patru zile, în Portul Constanţa, în cadrul unui parteneriat româno-american.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: