UE a stabilit modul în care va finanța fondul de trei miliarde de euro promis Turciei în schimbul stopării fluxului de refugiați din Orientul Mijlociu – Germania, cu 427 de milioane de euro, este cel mai mare contributor.
Potivit unor surse UE, Roma și-a dat în sfârșit acceptul pentru acordul cu Turcia, după ce Matteo Renzi a blocat aproape două luni înțelegerea ridicând mai multe probleme privind modul în care va funcționa acordul și vor fi adunați banii.
Comisia Europeană va vira un miliard de euro, restul de două miliarde urmând a fi însumate din contribuțiile celor 28 de state membre.
Germania va avea cea mai mare contribuție – 427 de milioane de euro, urmată de Marea Britanie – cu 327 milioane de euro, și Franța – cu 309 milioane, conform unor surse UE.
„Salut acordul statelor membre pe detaliile” acordului cu Turcia, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
„De banii pe care-i punem pe masă vor beneficia direct refugiații sirieni, în Turcia, și ei vor contribui la îmbunătățirea accesului imigranților la educație și sănătate, în special”, a explicat vicepreședintele CE.
El a salutat, de asemenea, măsurile deja luate de autoritățile turcești pentru a-și deschide piața muncii pentru sirieni și pentru diminuarea fluxului de imigranți.
Acordul pe aceste detalii vine la patru zile după ce premierul italian Matteo Renzi a discutat această chestiune cu Angela Merkel, cancelarul care le-a cerut de mai multe ori statelor membre să-și dea cât mai repede acordul pentru a opri fluxul de imigranți care nu pare că se va opri curând.
Italia a cerut explicații despre cum va funcționa mecanismul de finanțare a Turciei, cu trei miliarde euro în trei ani, dorind să se stabilească foarte clar contribuțiile statelor membre și, mai ales, cum va putea controla Uniunea modul în care Ankara va folosi aceste fonduri.
Vineri, Matteo Renzi, care a criticat de mai multe ori poziția dominantă a Germaniei în politica europeană, a preluat discursul obișnuit al cancelarului Merkel, spunând că numai dacă vor lucra împreună cele 28 de state membre vor reuși să oprească fluxul.
Uniunea Europeană a promis Turciei în noiembrie că Ankara va primi o „sumă inițial” de trei miliarde de euro (în doi ani), că va elimina vizele pentru cetățenii turci începând din octombrie 2016 și că va accelera procesul de aderare al acestei țări.
În schimbul acestor beneficii, Ankara se angaja să stopeze fluxul de pe ruta Grecia și Balcani și să-i trimită rapid înapoi, în țările de origine, pe cei care nu au nevoie de protecție internațională, potrivit acordului convenit duminică, la Bruxelles, de liderii UE și premierul turc Ahmet Davutoglu.
“Avem nevoie de 3 miliarde de euro”, declara Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, la sosirea la reuniunea Consiliului European unde s-a convenit acest acord.
În varianta de la acel moment, Comisia Europeană urma să contribuie cu doar 500 de milione de euro.
Miza pe care o reprezintă Turcia
Peste 1,1 milioane de imigranți au intrat în Europa, cei mai mulți venind pe mare din Turcia, de aici și interesul Uniunii de a ajunge la o înțelegere cu Ankara.
Turcia și refugiații sirieni, în cifre
- Turcia, cu o populație de 75 de milioane de locuitori (mai mică decât a Germaniei) găzduiește peste 2 milioane de refugiați sirieni, potrivit Autorității Turce pentru Situații de Urgențe și Dezastre (AFAD), 1,939 milioane – conform ONU
- 263.000 de imigranți sunt cazați în 25 de tabere construite în 10 provincii. Restul sunt refugiați urbani, locuiesc pe cont propriu în Turcia. Patru dintre tabere sunt destinate refugiaților creștini
- Turcia a semnat Convenţia de la Geneva din 1951 cu o serie de rezerve, nu le oferă imigranților decât refugiu, dreptul de azil este temporar. Abia acum se lucrează la un o lege ce le va permite refugiaților să lucreze în Turcia.
- Potrivit AFAD, până acum, Ankara a cheltuit aproximativ 7,6 miliarde de dolari cu refugiații sirieni
- Costurile lunare pentru cele 25 de tabere sunt de peste 2 milioane de dolari
- ONU arată că jumătate din refugiații din Turcia au sub 18 ani și riscă să devină o generație pierdută.
- Potrivit unor studii, doar 130.000 din cei 600.000 de refugiați de vârstă școlară sunt înregistrați la școală.