21 septembrie, 2016

delegatie

La reuniunea ONU dedicată crizei migrației, premierul Dacian Cioloș a afirmat marrți că România recunoaște „pe deplin responsabilitatea comună” pentru gestionarea afluxului mare de refugiați, susținând totodată că este nevoie de o serie de măsuri urgente pentru a rezolva această criză.

„Există diverse posibilități, resurse și politici pentru a răspunde acestei provocări, precum există și diferite forme de a contribui la eforturile comune ale comunității internaționale. În acest context, România a crescut treptat contribuția sa pe mai multe planuri în domeniul umanitar, atât ca donator, cât și ca țară de relocare. Prin eforturile sale, România a căutat să atenueze presiunea umanitară prin furnizarea de contribuții financiare pentru organizațiile umanitare internaționale”, a afirmat prim-ministrul, în discursul său rostit în cadrul summitul liderilor privind criza globală a refugiaților, organizat de SUA alături de Canada, Etiopia, Germania, Iordania, Mexic si Suedia, care are loc la New York marți.


Dacian Cioloș a mai arătat că România a acordat ajutor umanitar bilateral Turciei, Iordaniei, Libanului, Irakului și Afganistanului, precizând că țara noastră a oferit refugiaților „adăpost temporar” în Centrul de Tranzit de Urgență situat la Timișoara.

Premierul Cioloș a precizat că, luna trecută, Guvernul a trimis Parlamentului „un nou proiect de lege, care va crea un nou cadru de cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar, îmbinând în mod inovator umanitarul, dezvoltarea și instrumentele financiare”.

„Procesul de revizuire a politicilor relevante în România se bazează pe convingerea că cel mai eficient mod de a face față crizei refugiaților este acela de a aborda cauzele sale principale și pentru a sprijini țările de origine ale refugiaților și țările de tranzit. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a sprijinit răspunsul coordonat al Uniunii, de a participa la procesul de transfer și de realocare pe bază de voluntariat”, a susținut Dacian Cioloș.

În prima zi a participării la Adunarea Generală ONU, programul premierului Dacian Cioloș a fost unul încărcat. Premierul a participat la deschiderea Adunării Generale, la întâlnirea liderilor organizată pe tema crizei globale a refugiaților și la conferința despre guvernare Deschisă, găzduită de Franța și Africa de Sud.


ciolos-ban-ki

În marja reuniunii ONU, premierul român a avut întâlniri cu omologul canadian Justin Trudeau, cu președintele Finlandei, Sauli Niinisto, cu președintele Egiptului, Abdel Fattah El Sossi, cu secretarul general ONU, Ban Ki-moon, și cu Directorul Executiv UNEP, Erik Solheim.

ciolos-trudeau

”O zi plină, încheiată cu convingerea că România are vocația unui actor important în relațiile internaționale multilaterale”, scrie premierul pe pagina sa de Facebook.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: