Alianţa Nord-Atlantică a mobilizat cinci nave militare pentru misiunile de monitorizare a reţelelor specializate în traficul de imigranţi în Marea Egee, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Potrivit secretarului general NATO, misiunile de patrulare se vor concentra în largul Insulei Lesbos, unde au sosit sute de mii de imigranţi în cursul anului 2015.
În total, peste 850.000 de imigranţi au traversat în anul 2015 Marea Mediterană pentru a ajunge în Uniunea Europeană.
„Începând de săptămâna trecută, am extins zona operaţională, intrând în apele teritoriale grece şi turce”, a precizat joi Jens Stoltenberg.
NATO a propus la mijlocul lunii februarie implementarea unui plan de luptă împotriva organizaţiilor de traficanţi care operează la Marea Egee, între Turcia şi Grecia.
Acest plan vizează în primul rând comunicarea permanentă între Paza de Coastă greacă, turcă şi Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor externe (Frontex).
Obiectivul acestui plan este să limiteze afluxul de migranţi care tranzitează Turcia şi încearcă să ajungă în Uniunea Europeană.
“Dacă planul NATO este pus în aplicare, ar urma să reducă fluxul migranţilor cu aproximativ 70%”, a estimat ministrul grec al Migraţiei, Yannis Mouzalas, recunoscând că va fi imposibilă o oprire totală a fluxurilor migratorii.
Grecia le-a cerut partenerilor săi UE un ajutor financiar de urgenţă, pentru a face faţă acestei crize fără precedent, a precizat ministrul Mouzalas, fără să precizeze valoarea. Atena solicită, între altele, corturi, pături, saci de dormit, vehicule de transport şi ambulanţe.