Criza migranților și banii din spatele ei

Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană au fost convocaţi la o reuniune de urgenţă la 14 septembrie, pentru a ameliora răspunsul blocului comunitar la criza imigraţiei, a anunţat duminică seara preşedinţia semestrială a UE, citată de DPA.

Discuţiile se vor concentra pe procedurile de repatriere a imigranţilor în cazul respingerii solicitărilor de azil, pe cooperarea cu ţări terţe şi pe măsuri de prevenire a traficului de imigranţi, se arată în comunicat.

Până la momentul unor acţiuni concrete şi unitare, statele afectate se descurcă pe cont propriu :

• începând de luni, autorităţile austriece au impus controale mai stricte la graniţe, în special la cea comună cu Ungaria, unde luni s-a format o coadă de autovehicule de 20 de kilometri pe autostrada M1 ca efect al noilor proceduri de control
• poliţia ungară a folosit gaze lacrimogene pentru a pune capăt unui conflict în care erau implicaţi aproximativ 70 de imigranţi, la un centru de recepţie din Kiskunhalas, în sudul Ungariei, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei din judeţul Bacs-Kiskun, citat de MTI. Lupta a început după ce un grup de imigranţi s-a plâns duminică de ritmul lent al procedurilor de prelevare a amprentelor
• poliţiştii bulgari vor participa la misiuni comune de patrulare cu colegii lor ungari, la frontiera cu Serbia, pe fondul suspiciunilor că numeroase bande din Bulgaria sunt implicate în traficul de persoane, exploatând refugiaţii care vin din Siria sau din alte ţări, relatează Euronews

Şi pentru România se schimbă ceva : Ambasada de la Budapesta a fost informată, duminică, că încă un cetăţean român a fost reţinut în apropierea localităţii Kistelek pentru suspiciunea de trafic de persoane. Numărul românilor reţinuţi în Ungaria începând din 26 august a ajuns la 27.

Costurile celor 15 ani de fortificare a graniţelor Europei

The Migrant Files, un proiect la care lucrează un consorţiu de jurnalişti din 15 state europene, dezvăluie o parte a celor care au avut de câştigat de pe urma politicilor de blocare a accesului migranţilor, pentru a căror implementare Europa cheltuie miliarde de euro anual :

• Milioane de europeni au fost şocaţi de imaginile televizate ale ororilor războiului din Bosnia- Hertegovia, la începutul anilor 1990, iar multe state au adoptat măsuri de relaxare a politicilor de emigrare.
• Şapte ani mai târziu, kurzii din Iraq au început să fugă din cauza represiunii la care erau supuşi în regimul dictatorial al lui Saddam Husein, însă au găsit închisă uşa Europei.
• Era 1997, Acordul Schengen, care reglementa libera circulaţie în interiorul graniţelor UE, abia intrase în vigoare şi conţinea câteva bariere în calea migranţilor care doreau să intre în Europa. Aceste restricţii sunt depăşite de realităţile momentului, cu consecinţe dezastroase pentru milioane de refigiaţi sau de migranţi.
• În august 2013, un grup de jurnalişti, de statisticieni şi dezvoltatori de software au lansat The Migrants’ Files, proiect care iniţial a agregat şi prezentat date legate de decesele înregistrate în rândul celor care căutau refugiu în Europa. În timp, proiectul a „crescut”, mergând inclusiv pe urmele banilor care circulă public sau privat în acest domeniu.

Securitatea frontierelor: politica din care s-a născut o industrie

Potrivit statisticilor Agenţiei pentru refugiaţi a ONU, în primele şase luni ale anului 2014, 5,5 milioane de oameni şi-au părăsit căminele la nivel global, în căutarea unui loc mai bun de viaţă.

Dintre aceştia, în tot anul 2014, peste 600.000 de oameni au ajuns în Europa.

Anul acesta se așteaptă un flux de peste un milion – nimeni nu poate încă estima deocamdată câți.

Pentru a ajunge însă aici, fugarii au trebuit să treacă numeroase bariere – fizice, financiare sau electronice. Ultimele măsuri de protecţie utilizează tehnologie militară (de tipul senzorilor olfactivi sau al roboţilor de patrulare) aplicată de contractori ale căror programe de cercetare-dezvoltare sunt finanţate cu fonduri europene.

Ca mijloc de implementare al politicilor în materie, cercetarea în domeniul securităţii este bugetată la nivel european din 2003, după decizia Comisiei Europene de a constitui un grup de lucru în acest domeniu.

Din datele agregate de The Migrants’ Files, reiese că trei mari companii sunt beneficiarele fondurilor alocate la nivel european pentru proiecte de cercetare- dezvoltare în domeniul securităţii.

Dintre 39 de proiecte finanţate de Comisia Europeană, Airbus (companie europeană  fondata în anul 1970  printr-o înțelegere între Franța, Germania și Marea Britanie) a participat la 10 proiecte, prin intermediul a 14 subsidiare, Finmeccanica (al doilea grup industrial din Italia) a lucrat la 16 proiecte, prin 13 subsidiare, şi Thales (concern francez) şi.a adjudecat 13, prin 18 subsidiare.

Software: capitolul favorizat din bugetele de securitate

Fondurile pentru cercetare-dezvoltare constituie numai o fracţiune din ceea ce cheltuie Europa pentru securizarea frontierelor.

Frontex, agenţia europeană pentru securitatea graniţelor, coordonează activitatea patrulelor de frontieră în conformitate cu Regulamentul Dublin. De la lansarea agenţiei, din 2004, bugetul acestei instituţii a înghiţit aproape un miliard de euro.

Începând cu 2011, programul Eurosur a organizat managementul informaţiilor la frontieră şi actualizarea unei baze de date în timp real. Implementarea programului impune deschiderea unui număr de centre, coordonate la nivel european, pentru înfiinţarea cărora se vor cheltui în final 200 milioane de euro.

Rezultate practice ale acestor investiţii încă se lasă aşteptate. Caz clasic, programul Eurodac – o bază de date la nivel european cu amprente digitale. Creeat în scopul identificării celor care depun cereri de azil, Eurodac ar trebui să permită statelor membre să descopere dacă o persoană găsită ilegal pe teritoriul său şi care formulează o cerere de azil a repetat procedura în alt stat european.

Un sistem foarte util, dar care înregistrează destul de des erori, drept pentru care zeci de oameni sunt în mod eronat deportaţi pe motiv că o cerere similară a fost deja respinsă.

Hardware: Drone, bărci şi ziduri

 bani pentru investiţii în sisteme clasice sau moderne de securitate circulă din belşug către zonele “de graniţă” ale Europei.

Spania şi Grecia au cheltuit împreună, în ultimii 3 ani, 70 de milioane de euro pentru achiţiţia de nave de patrulare, drone sau vehicule de teren.

Afacerile cu sârmă ghimpată şi garduri metalice înfloresc în Spania, Grecia, Bulgaria şi Ungaria, pe măsură ce aici s-a considerat că barierele fizice sunt necesare. Iar ridicarea acestor bariere e doar începutul- în Spania, în zonele Ceuta şi Melilla, de exemplu, întreţinerea anuală a gardurilor costă 10 milioane de euro.

Italia a adoptat chiar şi măsuri suplimentare: din 2011, din bugetul guvernului de la Roma se plătesc 17 milioane de euro pentru ca autorităţile libiene să fie antrenate şi să aibă la dispoziţie bărci şi sisteme de vizualizare pe timp de noapte în încercarea de a bloca refuguiaţii sau migranţii care aşteaptă o barcă să traverseze Mediterana.

Cele mai mari sume plătite de Europa în lupta împotriva imigranţilor ilegali sunt mai puţin vizibile din cauză că se adresează unui domeniu mai greu de cuantificat : birocraţia.

Începând cu anul 2000, cele 28 de state membre ale UE, plus Norvegia, Lichtenstein, Elveţia şi Islanda au deportat milioane de oameni.

În condiţiile în care aceste costuri nu pot fi estimate de autorităţile naţionale în mod coerent, The Migrants’ Files consideră că cifra cea mai probabilă este de 1 miliard de euro anual.

De cealaltă parte a baricadei – banii traficanților

În ciuda sistemelor sofisticate de control al frontierelor din Italia şi Spania, în ciuda cooptării armatelor naţionale în Bulgaria, Ungaria, migranţii vin în valuri spre Europa, din ce în ce mai mulţi, din zone din ce în ce mai diferite.

Iar banii plătiţi de migranţi reţelelor de trafic alimentează economia neagră la nivel global.

The Migrants’ Files estimează că, în ultimii 15 ani, refugiaţii au plătit 16 miliarde de euro ca să ajungă în Europa.

Au plătit transport şi călăuze și cei care astăzi au ajuns în lumea civilizată, şi cei reţinuţi la graniţe şi deportaţi, şi cei care şi-au găsit sfârşit în apele Mediteranei.

Printre cei care facilitează transportul imigranţilor, guvernele din Siria şi Libia sunt suspectate că organizează „excursii” către Europa pentru a avea ce să negocieze cu state europene.

Niște prețuri

Majoritatea refugiaţilor sunt însă sub controlul reţelelor de trafic, care au oferte care variază ca tarif în funcţie de „clasă”: în Libia găseşti transport peste Mediterana cu nave de mare viteză, cu nave industriale sau bărci pescăreşti.

Potrivit The Migrants’ Files, migranţii proveniţi din Africa sub-sahariană plătesc în medie 700 de euro pentru transport până în porturile Mediteranei, unde li se oferă un loc în conteinere pe vase cargo.

Populaţia mai avută din Orientul Mijlociu plăteşte până la 2.000 de euro de persoană pentru un loc pe aceleaşi vase, cu o singură diferenţă: ei călătoresc pe punte, nu în conteiner.

Cel mai apreciat mijloc de transport spre Europa rămâne avionul, însă nu există date disponibile cu privire la numărul celor care îşi permit acest tip de transport.

Neoficial, refugiaţii din Iraq, de exemplu, plătesc 16.000 de euro pentru un zbor de la Mosul, la Paris prin- şi aici intervine ingeniozitetea planului de zbor- Insulele Cayman, Sao Paolo şi Istambul.

În Maroc, un zbor direct către Paris costă 5.000 de euro, în preţ intrând şi asigurarea că „turistul” va trece fără probleme de autorităţile de imigrare.

Există şi varianta mai ieftină a zborului, dar fără garanţii: odată cu biletul primeşti o schiţă cu drumul spre o ieşire ascunsă de pe Aeroportul Charles de Gaulle.