Cristian Grosu / Și dacă și economia negociază cu mandatul pe masă?

Situația bugetară este gravă, rezolvarea ei chiar nu mai poate de această dată să fie amânată, dar guvernul face exact aceleași greșeli care ne-au adus în această situație de incoștiență. Le luăm la rând și explicăm:

Premierul Ciolacu a anunțat – după consultări cu fostul premier Ciucă (cu dl. Ciucă, nu cu PNL) – că pentru adoptarea în Parlament a setului de măsuri fiscale pentru corecția bugetară își va pune mandatul pe masă: se va merge pe asumarea răspunderii guvernului. Adică, dacă nu vă convine legislația noastră (la care nu mai puteti dauga sau tăia nicio literă), guvernul pică și mergem, eventul, la alegeri anticipate.

Nu se știe, la această oră (și nu o știu nici pesediștii de top și cu atât mai puțin peneliștii) ce ar urma să contină documentul legislativ – lista prezentată până acum e lungă și nu se știe ce rămâne din ea.

Știm însă, deasupra oricărui dubiu două lucruri:

1, Nu crești niciodată taxele atunci când economia e în coborâre. Nu înseamnă NU. Asta e politica prociclică care omoară și finanțele României și zeci de mii de firme de vreo 30 de ani încoace, cu ”compensarea” că, atunci când suntem pe creștere, se dau facilități pentru  de grupurile de interese din culisele politicii, după care se taie de la toată lumea.
Iar acum economia scade, industria scade, consumul scade.

2, Setul de măsuri și improvizații pe care guvernul le rostogolește pe canalele media configurează exact aceleași greșeli care ne-au adus în situația insolvabilă în care ne aflăm acum. NU rezolvăm problema bugetului decât pe termen scurt – și cu mari efecte disruptive în economie, urmând ca la anul sau peste 2 ani să mai dăm o dată economia peste cap.

Întrebarea din titlu nu e retorică: dacă și economia urmează – desigur, nu la televizor și nu pentru avantaj electoral, ci fiecare entitate în colțul ei – să negocieze cu mandatul pe masă?

Căci o fiscalitate haotică și reactivă nu se referă niciodată numai la bani:
ea declanșează o sumedenie de fenomene – începând cu administrarea gradului de conformare a contribuabilului, la creșterea contrabandei care, de-odată, ”merită riscul” și până la bulversarea planurilor de investiții, extindere și dezvoltare ale companiilor – care, chiar în cazul că chiar s-ar face studii de impact și simulări, nu pot să prevadă niciodată toate efectele.

Un ochi în economia plătitoare

Să luăm, de pildă, efectele la cele două capete ale economiei: marii contribuabili, pe de o parte, și microîntreprinderile:

1, așadar, impozit de minim 1% pe cifra de afaceri la companiile cu peste 50 de milioane de euro – aici guvernul definind aceste companii drept ”cei care scot profitul afară”.

-,În primul rând, multe din aceste companii ai cifre de afaceri mari pentru că merg pe volume imense și cu marje de profit mici (sub 5%) – ceea ce-i duce în pierdere sau cu profituri care nu justifică investițiile. Are guvernul o situație a acestor companii? Sau aceste companii își vor duce impozitul în prețuri?

-, Într-un moment în care toate statele UE se bat – uneori între ele – să crească investițiile în economii, la noi în S1 investițiile străine directe au fost cu 13% mai mici decât în S1 din 2022: deci șansa ar fi la investițiile interne, ale companiilor care opereză aici.
Cât din impozitul suplimentar se ia, de fapt, de la: investiții, extinderea activității, tehnologizare, creștere de salarii? Are guvernul o simulare bazată pe situația de până acum pentru așa ceva? Are idee câți bani scoate astfel din investițiile în economie?  
Mai ales că guvernul va fi, oricum, nevoit să taie și de la investițiile publice și să mai amâne niște proiecte, pentru că reformele din PNRR nu se fac (deci nici banii nu vin) din cauză de instituții de forță care nu vor să-și piardă privilegiile de țară dictatorială.

-, Ce ne facem nu cu ”companiile care scot profitul afară”, ci cu companiile românești, marii jucători care tocmai scot capul la internaționalizare, ca să nu exportăm numai de la București la Mizil.
Le tragem preșul de sub picioare, în timp ce Polonia, Ungaria și Cehia le crează condiții să străpungă economia europeană?

Asta nemaivorbind de faptul că nu văd un motiv pentru care o companie străină își scoate profitul de aici (unde e impozitat cu 16%), în statele cu economii puternice, unde se discută de o fiscalitate de la 25% în sus.

2, Asadar, creșterea impozitului pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor de la 1 la 3% pentru firme care depășesc 60.000 de euro venituri.

Trei adevăruri dărâmătoare aici:

-, Deschideti geamul și uitati-vă la parterul blocului: o covrigărie, o papetărie cu ”xerox”, un birou de încheiat tot felul de asigurări, un magazinaș non-stop etc. Oamenii ăia țin 2-3, chiar 4 salariați. Trei salarii, chiria, utilitățile, hârtia de copiator + taxele la stat – și ”exploatatorul” sare rapid peste pragul de 60.000 de euro anual.

Ce să mai zicem: o afacere de peste 60.000 de euro anual e socotită, de către decident, o afacere prosperă, așa că trebuie taxată de 3 ori mai mult – asta e clasa noastră de mijloc și din societate si din business…

-, oamenii ăia – niște sute de mii – nu cer nimănui nimic, dimpotrivă, plătesc. Chiar vreți să ceară?

-, ciudat este că decidentul – care n-a lucrat niciodată în privat – e incapabil să înțeleagă acest ecosistem, de fapt, nici nu are cum să-l înțeleagă:

Cei care decid – politicieni, economiști, analiști de casă, economiști sinecuristi ai partidelor – au salarii anuale mai mari decât cifrele de afaceri 50% din companiile din România!
Iar dacă vorbim și de cei care cumulează salariile cu pensia – da, există milionari ajunși milionari din slujbe  exclusiv la statul sărac România – aceștia au venituri anuale mai mari decât cifrele de afaceri a 65% din firmele din România.

De fapt, asta e și problema   – atunci când se fac codurile fiscale, sau se iau măsuri fiscale, sau se dau și se scot facilități fiscale:
decidenții, politicieni, sau economiști sau strategi la snop știu despre economia privată, din statistici interpretate subiectiv , cam cât știe un adolescent despre facerea și creșterea unui copil din visele erotice și poluțiile nocturne – comparația e trist de aproape de realitate:

nu stie nimeni dintre acești decidenti cum e să trebuiască să-ti refaci cheltuielile de pe o lună pe alta – pentru că ei  toti au buffere de sute de mii si milioane de euro pe numele lor sau ale apropiatilor lor – si că, asa cum statul se sperie dacă iese din buget  dar poate  face datorii, oricât de scumpe, plătite de altii, companiile se sperie si ele când ies din buget, dar nu pot face datorii cu aceeasi usurintă – ce să mai spunem că tot ele le plătesc si pe ale statului.  

Un ochi în economia neplătitoare

Niște întrebări:

-, cum se face că nimeni – de la SRI la ultimul funcționar al ANAF – n-a reușit până acum să afle ce anume ne produce gapul imens de la TVA?

-, cum se face că nu reușim să digitalizăm ANAF, și o ținem din amânare în amânare, în timp ce fiecare lună de întârziere înseamnă miliarde de lei trecute pe sub radar?

-, cum se face că decidentul politic – având în spate haita de interese care-l întreține – nu reușește să aibă funcționale, în același timp, toate scanerele din vămi?

-, câte miliarde pe zi evită sonarul fiscului  în Portul Constanța?

-, cât se plătește, anual – de la București sau din banii județeni – către peste 50%  din localitățile din România care nu-și pot întreține administrațiile locale pentru că nu se justifică un asemenea aparat  la câteva sute de locuitori?

Un ochi pe economia din politică și pe stat

Corecția bugetară are și un puternic caracter politic – iar de aici apar și improvizațiile, măsurile luate pe picior și catalizate de o reală panică.

Înainte de toate: datele Eurostat arată că România are a doua cea mai scumpă administrație din UE:

Administrația ne costă 3% din PIB – înaintea noastră e numai Ungaria lui Victor Orban, acolo motivul fiind fidelizarea totală a funcționarilor față de partidul-stat. Atenție: NU vorbim de cheltuielile cu Educația, Sănătatea, Apărarea, ci numai de administrația centrală și locală.

E și motivul pentru care azi vorbim mai mult de măsurile fiscale – adică mediul de afaceri, adică electoratul PNL – decât de tăierile de cheltuieli ale statului – care țin de electoratul PSD.

Miza politică e mare, e agitație mare în spatele cortinei, acolo unde AUR, în sondajele alea ”pe bune”, îi suflă în ceafă PSD-ului.

PNL e în coborâre, cu speranța că se va opri la 15-17% – și asta și face ca discuțiile privind corecția bugetară să fie purtate departe de urechile partidului: doar dnii. Ciucă și Bode știu ce trebuie să spună atunci când vorbesc cu cei de la PSD, care și ei află înultimul moment ce trebuie să audă.

La mijloc a ministrul Finanțelor, liberalul Boloș, aflat între ciocanul cifrelor și nicovala protestelor salariaților de la Finanțe,  singurii bugetari care lasă vacanța și amenință cu greva.

Reforma fiscală și soluția

România are nevoie de o reformă fiscală ca de aer, reformă cerută insistent de avansul dezvoltării:

Dacă tocmai ieșim din dezvoltarea bazată pe salariile mici, vom ieși curând și din faza dezvoltării pe baza taxării mici.
Avem cele mai mici venituri fiscale, cele mai mici alocări la educație, cele mai mici alocări le sănătate, cele mai mici alocări la cercetare, cea mai mică alocare la sprijinirea ramurilor cu potențial din economie, și cele mai mari cheltuieli (după Ungaria) cu funcționarea statului.

Dar o reformă fiscală NU se face așa – bazându-ne și folosind aceleași erori și improvizații care ne-au adus în groapa de acum:
un Buget nu e doar o chestiune contabilă – și va veni timpul să ne decidem cum vrem să impozităm capitalul și munca, ce ramuri din economie vom sprijini fiscal, câți salariați să aibă o microîntreprindere astfel încât să nu fie o formă evazionistă de salarizare – adică o filosofie bugetară care să susțină un echilibru între stat și economie. Odată cu improvizațiile, acest echilibru se strică – așa cum am văzut până acum, si se iau măsuri lipsite de eficiență:

Oare nu a fost crescut anul trecut impozitul pe dividende de la 5 la 8%? Oare nu s-a scăzut pragul la microintreprinderi de la un milion la 500.000? Și care-i rezultatul? Rezultatul nu e financiar – este că am ajuns la vreo 160 de modificări în Codul fiscal în ultimii 5 ani și că n-am rezolvat nimic.

Până la o atare reformă fiscală – reiterez propunerea pe care am mai făcut-o, de-a rezolva dintr-o tăietură problema banilor pentru a câștiga timpul necesar reformei:
creșterea tuturor  taxelor – cu exceptia TVA – cu 10%, pe o perioadă excepțională de, să zicem, 18 luni – cu avantajele:

povara s-ar distribui echitabil +
s-ar evita complicațiile contabile (și, deci, cu potential evazionist) de încadrări în cifre de afaceri, venituri pe PFA sau la IT-sti etc +
nu s-ar simți la nivelul companiilor, adică nu ar periclita investiții, bugete strânse, extinderi, dezvoltări +
dacă s-ar combina și cu scăderea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri și servicii ale statului, s-ar strânge suma necesară atât pentru 2023 cât și pentru 2024 fără ca statul să trebuiască să taie din cheltuielile de la investiții și dezvoltare +
s-ar câștiga timpul necesar pentru o croi o nouă și previzibilă fiscalitate, bazată pe studii de impact, pe un proiect economic coerent, pe un echilibru intern al finanțelor statului.
Și are ”afecta” pe toată lumea, nu doar un electorat sau altul.

Orice altă complicație poate duce la o reacție din economie, pe care deja o bănuiesc – sper să mă înșel: statul va pierde mai mult, prin găuri noi, decât firfireii pe care-i adună astfel.

PS: Pentru mediul de busines și pentru antreprenori:
Nu am niciun respect față de antreprenorii sau managerii de companii care – având absolvită și vreo facultate – nu sunt interesați de regulile basic ale macroeconomiei. Nu ai nicio scuză să nu încerci să înțelegi mecanismul cel mare în care ești o simplă rotiță – așa cum nu ai nicio scuză să nu fi învățat până acum că și în relația cu statul funcționează principiul no free meal. Dl. Ciolacu – care e la putere nu de 2 luni, ci de 33 de ani, și alți politicieni ca el ți-au dat acele facilități când nu aveai nevoie de ele, ca să-ți câștige votul, iar acum ți le iau când te doare mai tare, tot ca să câștige voturile electoratului său. Așa că fă bine și înțelege-ți locul atât în Buget, cât mai ales acolo e mai incomod: în deficitul bugetar.

PS2: By the way: peste 2 ore pleacă la tipar – discutăm despre acest nou număr al Cronicilor, mirosind a cerneală, săptămâna viitoare:

***

(Citiți și: ””Fiica risipitoare a Europei” – au apărut Cronicile nr. 81. Sumar, titluri, autori”)

***