Cristian Grosu / Puțină rușine, stimați concetățeni: spectaculoasa Românie etatistă

Noi, românii – adică, una peste alta, România – suntem o țară capitalistă? Hai să fim serioși: și să punem, în cele ce urmează, faptele pe masă și abia apoi să discutăm ce fel de stat, de economie și de societate ne-am construit în ultimii 30 de ani. După aia să vedem și ce pretenții putem ridica.

Așadar, iată cum stau, de fapt,  lucrurile – și să o luăm cronologic:

Good bad times. Niște cifre

1,  În anul 2010, guvernul Boc, pus în fața imposibilității de-a finanța deficitul produs de criză, a tăiat (teoretic) 25% din salariile bugetarilor. (Spunem teoretic, pentru că tăierea s-a operat imediat după măririle – cu 50%! – care tocmai se acordaseră după anul electoral).

2, În timp ce bugetarii și-au păstrat locurile de muncă și au primit salariul de 75%, în privat lucrurile stăteau ”puțin” diferit:
peste 1 milion de oameni din privat și-au pierdut locurile de muncă, iar cei care au rămas au muncit pe salarii a căror scădere n-a mai putut fi cuantificată: s-a mers pe principiul – foarte natural – că ”scăpăm cât de mulți putem”.

3, În anul 2012-2014, când ieșirea din criză a devenit o certitudine și au reapărut locurile de muncă pierdute în zona economiei private, milionul de șomeri din privat care s-a înrors la muncă a avut ca PRIORITATE de achitat 4 (patru) MARI facturi:

a), reîntregirea salariilor la valoarea de dinainte de criză ale bugetarilor – mult mai mari decât cele pe care și le permitea economia – cea care le ține pe toate

b), cele 12,5 miliarde de euro (da, doișpe miliarde jumate de euro) – banii reprezentând cei 25% tăiați în criză la bugetari – și pe care bugetarii i-au câștigat în instanță între anii 2011-2017 – pentru că exact atâta a plătit România bani tăiati în criza din 2009 la bugetari. (Cu 12,5 miliarde de euro care deja s-au plătit, puteam face peste 1.000 (una mie) de km de autostrăzi, tăind în lung și în lat Carpații, chiar lipsindu-ne de banii europeni.

c), datoria de 20 de miliarde de euro contractată de statul român la BM, FMI, CE (că la dezastrul din economie versus salariile bugetarilor + pensii nimeni nu ne-a mai împrumutat).

d), factura propriilor salarii + ale bugetarilor mărite – salarii toate bazate pe o productivitate scăzută din cauza lipsei de tehnologie, de eficiență, de competitivitate – atâta vreme cât salariul mic a fost principala sursă de competitivitate.

Poate să pară strigător la cer?

Ei bine, chiar este: bugetarii și-au păstrat locurile de muncă și și-au recuperat banii integral și cu dobândă din criza precedentă, iar cei care au plătit au fost exclusiv amărâții care lucrează ”în privat”.

(Citiți și:”Atenție la ”V”: Economia – și România odată cu ea – își revine la valoarea din 2019, dar la o cu totul altă calitate. Au apărut CRONICILE 90 – titlurile și autorii”)

Demn de menționat aici e bestiarul lucrului ”la stat”:
aveți vreun exemplu în care un profesor care a făcut facultate prin învățîmânt de la distanță (40% din profesori! – si noi avem pretenții de performață) a fost dat afară pentru incompetență (adică fără să fie pedofil, alcoolic sau psihopat)? Aveți vreun exemplu de doctor dintre cei care au intrat la Medicină cu nota 5 (că așa se intra la începutul anilor 2000) care să fi plătit pentru incompetență și să fie dat afară din sistem? Sau de un funcționar public care să fi fost dat afară pentru rezultate proaste până să nu fi fost surprins cu mită de DNA?

Or, ținând cont că oamenii ăștia si-au recuperatcu dobândă scăderile de salarii din 2010, pentru ei criza a fost o afacere! 

Good new times: Alte (și mai spectaculoase) cifre

Da: în 2021 suntem în exact aceeași situatie:

În timp ce unele (puține) companii private se laudă că în 2020 au reușit să înghețe salariile (adică să nu le scadă) și fac din asta o performață, concetățenii noștri de la stat ies în stradă (animați de lideri sindicali care s-au îngrășat din sărăcia pe care o administrează) supărați că în 2021 se anunță ”înghețarea salarilor ”.

Să vedem ce salarii ”se îngheață”:

1, în anul 2019 (pentru care există date complete) – salariul mediu din administrația publică erau cu 70% mai mare decât salariul mediu pe economie. În România. E cea mai drastică diferență dintre salariatul la stat si cel din privat din UE – la mare diferență de locul 2. 

2, Următoarea țară după România era Cipru – unde salariul bugetarului din administrație e cu 41% mai mare decât e media pe economie. În Ungaria și în Bulgaria bugetarul câștigă cu 13% mai mult decât cel care-i plătește salariul.

3, În Germania salariul mediu în administrație e cu 6% mai mic decât salariul mediu pe economie.

”(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de guvernare Nr. 95”)

4, E o poveste că salariile din privat în România au fost conservate de către stat, în 2020, în plină pandemie: șomajul tehnic se plătește din datorii, pe care tot mediul privat le va plăti – e ca un împrumut, nu ca o binefacere acordată economiei etatiste românești.

5, Știre fierbinte, chiar de azi: din deficitul bugetar (cel mai mare din UE, uriaș, copleșitor!) din 2020, de 10%, doar 45% e produs de pandemie:
restul au fost tot felul de creșteri acordate fie categoriilor diverse de bugetari (au calendar, altfel decât al economiei, care are calendarul junglei economice interne și internationale) sau pensiilor.

6, Cifră oficială: în anul pandemiei 2020, veniturile medii ale populației au crescut cu 3% (în criză!): ei bine – credeți că ele au crescut în mediul privat care le plătește?

7, Cifră oficială (v. titlurile de sub articol): în 2021, dacă guvernul va respecta calendarul creșterilor la bugetari și pensii, cheltuielile cu salarii și pensii ale statului vor depăși toate (toate!) veniturile fiscale ale statului – restul rămând a fi alocate pentru … ”investiții”.

Mai sunt și altele, dar e suficient ce-am enumerat mai sus.

Good special and essential citizen

Nu e de ajuns? Atunci, să continuăm:

3% dintre pensionari (nu cei din privat, ci ăia speciali și ”esentiali”) consumă 12% din banii de pensii: sunt băieții ăia care ies la pensie la 40-45-maxium 50 de ani și care apoi se reangajează în instituțiile statului tot ca bugetari.

Cine vrea tabloul, să se uite la unghiul din care se vede moartea: din 314 de centre de vaccinare din România, 104 sunt ”speciale”, adică cu circuit închis. 30%. Cam așa stau lucrurile și în economie și în societate: ”Ei” sunt deja 30%. Mi-i milă de ministrul Vlad Voiculescu – cel care, făcând publică nemulțumirea asta, și-a semnat deja sinuciderea politică: junta militară de ”speciali” care a penetrat România nu-l va ierta.

Numai că și de acolo vedem frustrări și nemulțumiri:

Lui taică-meu – care, la 81 de ani i s-a ”crescut” pensia lui de șofer  – i se pare ceva inimaginabil de pozitiv, după ce a crescut și ținut în facultate 7 copii:

Leprele care au luat zeci de mii de euro ca să iasă la pensie din poliție, din armată, din servicii, din jandarmerie și din alte futelnițe ale societății ies în stradă, nemulțumite de pomana pe care o primesc de la copiii celor care chiar au muncit și care, la 81 de ani, încă muncesc.

*

Dat fiind că, deși anul electoral a trecut, războiale politice interne îi fac pe politicieni să se comporte la fel de populist, să aducem pe masa deciziei politice aceaste întrebări:

1, a crescut cumva – și noi nu ne-am dat seama – responsabilitatea funcționarului român care cere să nu i se ”înghețe” salariul?

2, avem deja criterii de competență pentru sinecurile politice angajate în administrație – astfel încât slujbașul să-și justifice banii?

3, există la guvern vreo falangă care să monitorizeze situațiile de angajați la stat care, prin varii forme de violare a legilor, câștigă sute de mii de euro pe an de la stat – așa cum ia, om cu om, Valeriu Nicolae pe Facebook sau în Libertatea?

4, care e ”economia” care contribuie la plata acestui dezmăț etatist?

Da, așa e: de la BNR și până la ultimul ”analist” economic care ciugulește din palma cuiva, cu toții se grăbesc să uite ce înseamnă, de fapt, economia românească – aia care plătește tot: din 7-800.000 de firme, doar 50-60.000 sunt bancabile, și abia 100.000 sunt viabile:
restul sunt încropeli sub 200.000 de euro cifră de afaceri pe an, cu 2-4 salariați, care abia se târăsc și practică ”antreprenoriatul de foame”, ăla unde ”patronul” e bucuros dacă-i ies 1.000 de euro pe lună.

Dacă la nivel ”politic” nu există preocupare pentru aceste întrebări, nu ne rămâne decât să ne bizuim pe lbunul simț al angajatului român de stat – cea mai prețioasă ființă din UE:
Puțină rușine, stimați concetățeni – daca chiar vreți ca ai voștri copii să vă plătească pensiilor vouă, și nu nemților. Că doar n-o să procedăm ca în criza trecută – să plătescă, și de data asta, tot cei care pierd.