Cristian Grosu / O comparație rușinoasă. Protejarea Constituției și cazul Licu

Scurt, că nu e timp nici de scris și nici de citit prea mult:

Știți ce înseamnă ”Bundesamt für Verfassungschutz”?
Înseamnă ”Autoritatea Federală pentru Protejarea Constituției”: acesta este numele serviciului de informații de interior al Germaniei – e SRI-ul nemțesc.

În prostia lor, nemții leagă activitatea principalului serviciu secret de apărarea Constituției. Se prezumă, așadar, că cel mai sfânt lucru pentru Serviciile secrete germane sunt litera și spiritul Constituției, cu tot ce înseamnă asta – de la libertățile individuale, la meritocrația din societatea germană – meritocrația aia care e avuție națională, avantaj competitiv, stâlp al securității naționale, căci face diferența dintre ce e nemțesc și restul lumii – de la ce înseamnă Constituția și la cum se aplică ea astfel încât, pentru cetățeanul federal, Germania să rămână, așa cum scrie în cântec, ”înainte de toate”.

Într-un fel ne asemănăm și noi cu nemții – de fapt, ne asemănăm în două feluri – dar o să începem cu al doilea fel:

2, La Curtea Constituțională a României (CCR), serviciile noastre secrete (de ”protejare a Constituției”) îl împing în față (cu mari șanse de reușită, din moment ce e susținut de ”PSD”, iar votul este politic) pe procurorul Bogdan Licu, în locul președintelui de tristă amintire Valer Dorneanu, căruia îi expiră mandatul.

Ai zice că s-au asigurat să avem – în sfârșit, după atâția ani în care CCR a apărat tot felul de interese și jocuri politice și numai Constituția nu – un magistrat eminent, cu o carieră ireproșabilă, în fața căruia întreaga floare a magistraturii românești să rămână mută de admirație și respect, că doar trebuie să-i aplice deciziile.

Dar lucrurile stau exact invers:
dl. procuror general adjunct Licu este o rușine pentru magistratura din România și pentru modul în care se face, aici, carieră publică: nu numai că a terminat fabrica de diplome de la ”Spiru Haret” cu nota 5 la Penal și 6 la Civil (dacă era invers, puteam spune că e mai mult penal decât civil):
ci e și singurul român din zecile de mii de escroci care și-au luat doctoratele prin furt și care a reușit să obțină în Instanță dreptul de a renunța la statutul de doctor în Drept înainte ca teza sa să fie desființată oficial ca plagiată.

Desigur, aceste mici neajunsuri din pregătire au fost suplinite cu mare succes în carieră de absolvirea cursurilor la Colegiul Național de Apărare și la Colegiul Superior de Siguranță Națională: ca pe timpuri, partea bate cartea.
(E un amănunt hilar faptul că viitorul nazgul al CCR a plagiat din lucrările judecătorului Cristi Dănileț – unul din contracandidații săi pentru post). Cum, deci, să nu o dai pe Emilia Șercan – cea care a descoperit plagiatul viitorului cavaler al Constituției României – în curul gol pe site-urile de adulți, pentru țară și pentru ”protejarea Constituției”?

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ingineria socială și ucenicii vrăjitori”)

Revenind la noua filosofie care stă la baza democrației românești – aceea că iresponsabilitatea clasei politice ar reclama mutarea centrului de putere către serviciile secrete, așa cum sună strategia ”democratică” a României de la popotă – nu putem să fim decât speriați de lipsa de oameni, de competență (ce să mai spunem de ”excelență”, căci în termenii ăștia ar trebui să vorbim) la alegerea înalților funcționari puși în pozițiile cheie ale statului român: adică ale sistemului de ”protejare a Constituției” cum zic, în prostia lor, nemții.
Dacă dl. Licu – acest gnom profesional – e tot ce au putut produce în ani de zile serviciile noastre ”de Apărare” și ”de Securitate” – care se prezumă că le știu ele pe toate – atunci avem o mare problemă.

Ai zice că acest caz aproape stupefiant într-o țară normală e, de fapt, o prelungire a cazului Nicolae Ciucă – primul premier român care asmute magistrații pe însuși guvernul pe care cu onor îl conduce, pentru a bloca recunoașterea oficială a plagiatului său – sau chiar Klaus Iohannis, primul președinte român care s-a judecat, ani la rând după alegere, pentru niște case personale, cu statul al cărui șef este prin Constituție.

Căci chiar e de speriat dacă principiul de funcționare al serviciului nostru pentru ”protecția Constituției” va funcționa în societate și economie cum a funcționat în fotbal: unde sunt aproape 10 ani de când dl. Răzvan Burleanu – fără altă legătură cu fotbalul decât că e fiul unui fost mediocru fotbalist – devenea, la 29 de ani și după absolvirea (desigur) a colegiilor corespunzătoare de Securitate și Apărare – președintele văzutelor și nevăzutelor din fotbalul românesc, prin îndepărtarea de la butoane a generației de aur: tot mai jos, tot mai jos, tot mai jos. Iar acolo chiar nu i-a deranjat nimeni din clasa politică…

Rușine, domnilor, rușine: dacă ar ști mamele domniilor voastre ce v-ați apucat să faceți din România, v-ar mai explica o dată ce înseamnă să-ți iubești, cu adevărat, România.

Revenind la felurile în care ne asemănăm, totuși cu Germania, să-l scriem și pe primul:

1, Cei doi responsabili români de ”Verfassungschutz” (protejarea Constituției) sunt nemți: și dl. Iohannis, și dl. Hellvig. Astfel că ar trebui să înțeleagă amândoi ce înseamnă ”Bundesamt für Verfassungschutz”.

PS:
Sanchi. Eu, unul, nici nu mai cred că-s nemți.

***