Cristian Grosu / Ingineria socială și ucenicii vrăjitori

(Notă:
Încercarea de săptămâna asta – stângace, dar vom vedea peste puțin timp cât e de eficientă de fapt – a autorităților de-a institui o cenzură de facto sub pretextul combaterii fake-news-urilor pe timp de război e doar bomboana de pe o colivă care fierbe de ani de zile:
spulberarea caracterului reprezentativ al democrației românești, ajunsă un laborator de experimente sociale – cu AUR drept precipitatul gros de 2 degete de pe fundul eprubetei. Tentativa de-a ”monitoriza”, controla, mobiliza sau de-mobiliza voință umană/populară continuă cu modul netransparent în care se lucrează la legislația din domeniul securității naționale. Lumea se teme, pe bună dreptate, de militarizarea oricărui fel de decizie – de la cea politică, la cea economică și cea socială.
Dar răul e deja făcut, s-a lucrat la el aproape un deceniu:

mai jos, textul (editorialul de număr) preluat din nr. 87 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare:
într-un fel, Rusia a câștigat aici ceea ce avea de câștigat, cu largul concurs al acestor ucenici vrăjitori.
Redacția )

***

Începutul lui 2022 marchează vernisajul unui tablou pictat cu grijă în ultimul deceniu, din care până acum se vedea doar vreun petec de culoare. Crizele suprapuse după pandemie smulg astăzi pânza de pe cadru, dezvăluind un pericol pe termen lung care paște România:

dezintegrarea socio-politică, cu consecințe pe care economia și în special antreprenorii le simt deja, fără să le conștientizeze sau să le înțeleagă.

Experimentul a mai fost făcut în anul 2000: când retragerea din cursă a lui Emil Constantinescu și fragmentarea electoratului prin candidatura intempestivă a lui Mugur Isărescu au trimis în turul al 2-lea al prezidențialelor candidatul Partidului România Mare, spre liniștea PSD, pentru care Ion Iliescu a câștigat la pas. Acel moment însă putea neutraliza toxinele rezultate din nocivitatea alegerilor: eram cu un picior în NATO, la un pas de aderarea la UE, aveam „Pactul de la Snagov” al tuturor partidelor, care făcuseră din integrarea occidentală un proiect de țară autentic.

Nu înseamnă însă că n-a produs consecințe: revigorarea naționalismului rudimentar și a legionarismelor au produs și atunci vătămări cu bătaie lungă pe mentalitatea locală. Nu mai amintim dezechilibrele produse pe scena politică – dispariția PNȚCD, spargerea liberalilor în fracții arondate la diverse grupuri din serviciile secrete, apariția unor construcții de laborator gen ApR-ul lui Teodor Meleșcanu, culminând cu fabricarea PDL-ului lui Traian Băsescu.

Ce au toate acestea cu economia și cu România însăși? – se poate întreba.
Au: în acel haos perpetuat până azi, își au originea și incapacitatea României de-a-și articula un plan de țară, și dezintegrarea socio-politică din deceniul ce a urmat: oare de ce românii sunt cei mai migratori nu doar din UE, ci de pe întregul continent?

Exact același lucru se petrece azi, februarie 2022, dar cu două efecte și mai drastice.

Lucrul: pulverizarea partidelor de pe dreapta a eșichierului, crearea în laborator și marșul partidului AUR ca a doua forță politică a țării (asta arată sondajele de azi) pentru alegerile viitoare, când PSD va câștiga ca în anul 2000, ținerea sub control a liderilor AUR pentru a nu-și uita de lungul nasului.

Cei care au construit în ultimii ani această inginerie socială pierd din vedere un lucru – asemenea ucenicului vrăjitor din poveste, care declanșează anormalitatea fără să-și pună problema efectelor colaterale, sau că s-ar putea să nu o poată opri: cele două consecințe de care vorbeam mai sus:

1, Prima e continuarea fluxului de migrație a forței de muncă adecvat calificate pentru activități cu valoare adăugată mare. Statistica din luna ianuarie arată că în ultimul an au migrat și s-au stabilit în Vest nu „căpșunari” , ci oameni cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani, de profesii de la medie în sus – și nu spre Spania sau Italia, ci spre Germania și UK.

Lipsa dramatică a forței de muncă, de care se izbesc azi antreprenorii și care face ca  investițiile mari să ocolească România aici, în această atmosferă de lipsă de relevanță socială a individului merituos trebuie căutată. Banii băltesc  – spre deosebire de criza precedentă, nu capitalul financiar e problema: pentru că oamenii nu se păstrează doar cu bani, ci și cu speranața și convingerea că ceea ce fac are o utilitate care-i ridică deasupra condiției simple de consumatori.

2, A doua consecință este însăși subminarea tenace a democrației – care pur și simplu a fugit din România. Da, pur și simplu a fugit. Democrație înseamnă reprezentativitate și adecvare a rezultatului votului la politicile necesare.

Să privim la dezastrul acestor cifre: prezență la vot a fost de 33% (!) în 2020. Cât din românii independenți, autonomi, care trăiesc în responsabilitatea a ceea ce produc s-au dus la vot – dacă dăm la o parte masele compacte, captive, controlabile care vin de la bugetari și de la pensionari?

Pe registrele de vot au fost înscriși 18,8 milioane de români, iar PSD (care conduce, cel puțin la nivel de aparență formală, România) a luat 1,7 milioane: ai adus democrația acolo unde cu 9%  conduci cum vrei și faci ce vrei?

O atmosferă tristă străbate economia și societatea, într-o lume plină de bani, dar golită de oamenii care au decis că nu mai au timp de viață pe care să și-l dedice determinării de-a mai schimba în țara asta ceva.

Iar ucenicii vrăjitori – care au butoanele, sondajele și studiile psiho-socio-antropo… și care vin, îndeobște, din zona militarizată (adică cu „interesul național” și cu „dușmanii României” pe buze) – ar trebui să vadă că, având o democrație de 30% prezență la vot în România, Rusia a câștigat fără să tragă un glonț.

***

(Citiți și: ””Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)

***