Comisia juridică a Camerei Deputaților audiază, miercuri, candidaţii propuşi pentru postul de judecător CCR ce va fi eliberat de actualul preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, al cărui mandat se încheie în această vară.
PSD l-a propus pentru acest post pe prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu.
Termenul de depunere a candidaturilor a expirat marţi, iar Comisia juridică are termen să depună raportul până pe 29 aprilie. Votul în plen este stabilit pentru data de 3 mai.
Mandatul de judecător la CCR al lui Valer Dorneanu expiră în 10 iunie.
În această vară expiră şi mandatele judecătorilor Mona Pivniceru şi Daniel Morar. Mona Pivniceru a fost propusă de Senat, iar Daniel Morar a fost propunerea preşedintelui României.
Pentru postul eliberat de Mona Pivniceru, PNL a anunţat că o propune de senatoarea Iulia Scântei.
Candidaţii USR pentru ocuparea noilor posturi de magistraţi ai Curţii Constituţionale sunt judecătorul Cristi Danileţ şi avocatul Péter Eckstein-Kovács.
Cine este candidatul PSD: a renunțat benevol la titlul de doctor suspect a fi obținut prin plagiat
Bogdan Licu este prim-adjunct al procurorului general al României Gabriela Scutea.
În noiembrie 2021, Licu Bogdan Licu a câștigat în instanță dreptul de a renunța benevol la titlul de doctor obținut cu o teză suspectată de plagiat.
Bogdan Licu a studiat dreptul la Universitatea Spiru Haret din București (1991 – 1995).
Examenul de licență în Drept l-a susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în februarie 1996, pentru că „Spiru Haret” nu era acreditată și nu avea dreptul de a organiza examene de licență.
Emilia Șercan scrie că Bogdan Licu a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal, materie fundamentală pentru un procuror – cu atât mai mult pentru un procuror aflat la vârful ierarhiei. La examenul de Drept civil a obținut nota 6.
Ulterior, a urmat un cursuri la Colegiul Naţional de Apărare și la Colegiul Superior de Siguranţă Naţională.
Un răspuns
Un absolvent de Spiru vrea judecator CCR?
Ha,ha!
😃😃😃😃