Cristian Grosu / Mic tratat despre cum să Nu ne jucăm cu focul: desemnarea premierului României

Chestiunea e atât de complexă,

încât cele 3-5-7 direcții în care trebuie să te uiti azi, decembrie 2016 (când numai un noroc face să nu lunecăm mai departe spre război – căci abrogarea unor tratate de la finele războiului rece lasă descoperită pe toată lumea ) dacă ai de desemnat un premier la frontiera Occidentului cu Rusia și Orientul Mijlociu (adică ”falia Sudică” – cum vede lucrurile NATO) iar lucrul ăsta trebuie să transceadă coteriile politice de la gurile Dunării :

riscul elementelor de luat în calcul aici (și acum) sunt atât de multe, încât un baronaș de la Dunăre – mă refer la Dl. Liviu Dragnea – nu ”bate” până la miza ”momentului istoric”.

(”Baronaș de la Dunăre”: nici cea mai veselă imaginație nu-l poate închega, cu ochii minții, pe șeful PSD la o masă europeană în care să vorbească dezinvolt și de la egal cu liderii europeni concentrați să păstreze Europa întreagă în turbionul de interse economice și geopolitice și dușmănii istorice care va urma în următorii 2 ani).

Există o jigodie politică care, dincolo de faptul că ”simte”, chiar Știe pericolul nominalizării Dnei. Sevil Shhaideh : jigodia (pe care decisesem să o ignorăm câtă vreme nu are altceva de spus decât politicianismele curente) e Traian Băsescu.

E vorba de relația specială dintre România și Siria – moștenită de la România lui Ceaușescu și despre ce înseamnă această relație odată cu trezirea demonilor tolăniți între Europa și Asia.

Să le luăm la rând, cu ipoteză, intrigă, concluzii și cu poveștile concrete cu tot :

1- Miza în privința decidenților în România se mută dinspre intern spre extern: prioritatea țării e acum nu să eradicheze sărăcia și nevoile – cum zice poetul, ci, cum zice tot poetul, să și le apere.

Anii 2017 și 2018 sunt cruciali pentru rămânerea țării în ecuația occidentală care contează. Nu e o figură de stil: lumea occidentală e atât de preocpuată de Le Pen, tot felul de Grillo și alți Tsiprași, încât numai de alde Dragnea nu are timp.

Din acest punct de vedere, soluția de premier trebuie să fie strâns legată de politica externă a României: dacă nu să o îmbunătățeaxcă, măcar să Nu o complice.

Repet: miza României în viitorii 2 ani e una externă – chiar dacă nu avem autostrăzi, școli de meserii și cârnățării autohtone.

2- Siria e unul din cele mai fierbinți puncte de pe glob la această oră: se ciocnesc intersele Occidentale cu cele ale Rusiei, ale țărilor arabe, ale Orientului Mijlociu și ale oricui vrea să pună un picior în poarta dintre Europa și Asia.

3- România a avut mereu relații foarte speciale cu Siria: ”speciale” – adică cu orice regim s-a aflat acolo și care a avut nevoie de intermediari cu lumea occidentală.

Ceaușescu a profitat din plin de acest atu.

4- O poveste adevărată, ”dinăuntru” :

când au fost răpiți jurnaliștii români, relația României cu Siria a fost esențială pentru eliberarea lor :

încercarea de-a accesa relația pe foștii studenți din România s-a izbit de regulile pe care le avea DIE a lui Ceaușescu : niciunul nu ”percuta” la semnalele serviciilor românești : consemnul era să fie accesati doar de către cei care-i recrutaseră. S-au pierdut zile bune pentru a găsi și convinge vechii securiști în activarea acoperiților noștri din Orientul Mijlociu.

Pe aceeași filieră, a fost salvată (și Franța lui Chirac ne-a fost, pentru 2-3 minute, recunoscătoare) și jurnalista franceză Francois Aubenas – iar România și-a arătat încă o dată mușchiul ei mic dar bine încordat în relația cu Orientul Mijlociu.

5- Bineînțeles că nimeni nu mai ține minte: vizita intempestivă a lui M.R. Ungureanu – pe atunci ministru de Externe, din aprilie 2005 în Siria – cu o scrisoare de la Traian Băsescu către dictatorul Al-Assad :

un om precum Omar Haissam – monitorizat de tot ce are mai fin sistemul de servicii secrete românești (ca unul care conspirase la cel mai spectaculos eveniment al deceniului – răpirea jurnliștilor) nu putea fugi în Siria decât dacă-l ajuta cineva care apoi s-a răzgândit – ceea ce arată complexitatea relațiilor româno-siriene.

6- E o cutumă ca un stat precum Siria – cu care ”dă nasol” să ai relații diplomatice – să vorbească cu alte state (în speță, statele occidentale – sau, si mai precis, cu SUA) – iar Ceaușescu a trăit bine din aceste intermedieri, și nu a luat chiar toată moștenirea în mormânt : România are încă niște canale inteligente deschise.

7- Soțul dnei. Sevil Shhaideh Nu e un sirian naturalizat – din cei care, în anii 70 vindeau Kent prin căminele studențești și-și plimbau platinatele cu mașini cu nr. 12-B… până când una le-a pus un copil în brațe :

domnul Akram Shhaideh a venit în România în anul 2010 direct din guvernul dictatorului al-Assad, și-a luat la București – aici dl. Ponta poate fi chiar invidios – 2 doctoate într-un an (administrație și agricultură) și a devenit angajat al statului român, în deconcentratele împărțite atât de sângeros între baronatele care susțin, îndeobște, guvernele de toate culorile.

8- Ca un adevărat domn, soțul dnei. Shhaideh (adică propunerea lui Liviu Dragnea și PSD-ALDE la funcția de premier al acestei țări aflată pe granița faliei geopolitice care cuprinde și Siria) a rămas consecvent opțiunii sale politice – adică pro regimul al-Assad.
Problema e că alianța din care România face parte – ”inconsecventă”, cum o știm – are o altă orientare, impotriva regimului susținut de Rusia.

9- Soția regimului Assad în România – dna. Sevil Shhaideh – ar urma, în cazul că ar ajunge premierul deciziilor dlui. Liviu Dragnea – să fie numărul 2 în CSAT, adică acolo unde România își stabilește poziționarea față de următorul centimetru pe lama de cuțit a conflictului dintre Europa și Asia : atenție! – România (încă) nu știe care va fi rolul său și ce i se va cere în cazul că SUA și NATO vor avea, în următorii 2-3-4 ani, o strategie specială față de Siria și Orientul Mijlociu, care ar putea impune inclusiv o participare militară românească (nu știm de ce fel, dar dacă răspundem fie doar și cu nutrețul pentru caii combatanților e de-ajuns, pentru că atunci avem harta unde să parașutăm nutrețul).

10- Riscurile externe de mai sus merită asumate cu o condiție: cu condiția ca dna. Sevil Shhaideh să întruchipeze profilul de guvernant pe care românii îl așteaptă de 2-3 generații :

un premier vizionar care să nu dea pensiile din banii luați de la investiții
+ un premier vizionar care să nu facă autostrăzi din banii luați de la educație
+ un premier care, conștientizând poziția geostrategică și forța economică prezumtivă a României să dea cu vibratorul în masă la Bruxelles
+ un premier în stare să le ceară românilor, explicit și într-un mesaj difuzat la televizor, să nu mai aștepte nimic de la România, ci să se scoale dimineața la ora 5 pentru ca să aibă câteva ore din zi pentru a oferi ei înșiși ceva României – cum zice poetul…

11- e o ”mea culpa” pe care ne face plăcere să ne-o asumăm: nu știm despre doamna Sevil Shhaideh mai mult decât ce ne spun cei care s-au uitat în rapoartele serviciilor, sau care i-au fost aproape în Republica Mazăre : e un excepțional funcționar public.

De ce ne face plăcere ”mea culpa” : pentru că și noi considerăm că România se ține încă pe hartă Datorită funcționarilor anononimi care muncesc de-adevăratelea și care au viziune reală în administrație, și Nu datorită funcționarilor de mucava care au timp să apară seara la televiziunile baronilor care le oferă grăunțe din palmă.

12- Sintagma de ”funcționar excepțional” are acoperire doar pentru administrație. Or,

România viitorilor 2-3-4 ani are nevoie de un guvernant vizionar și credibil, cu un desen precis al politicii și poziționărilor externe, și cu o desăvârșită cunoaștere a complicatei scheme de economie locală, care să scoată România la limanul potențialului ei real spre statutul de jucător, și nu cel de băiat de mingi.

13- Or, din punctul ăsta de vedere, România are nevoie, la această oră, în fruntea guvernului, de un economist ”jucător” sau de un inginer (scutiți-ne, rugăm, cu juriștii – aia e o altă mentalitate, dle. Predoiu) cu coaie și plămâni, sau măcar cu un tupeu destul de mare încât să se facă liniște atunci când se ridică în picioare la Bruxelles.

14- Mi-e greu să cred că o super-alianță – cu puteri cvasitotale – cum e PSD-ALDE n-a găsit în cele 18 milioane de boi câți am rămas în țară, un nume de vițel dezinvolt, instruit și deasupra oricărei bănuieli că paște pe imașul corect . (Cum altfel poți să te exprimi când vezi propunerea dlui.Liviu Dragnea? )

Cred, mai degrabă, că dl. Liviu Dragnea a jucat la cacealma, pentru a-l sili pe președinte să-și tragă unul din cele 2 gloanțe la care-i dă dreptul Constituția. Și în felul acesta, crezând, totodată și sper, că dl. Liviu Dragnea va veni cu o ofertă vizionară – în cheia tuturor punctelor de mai sus (tuturor neapărat – căci toate sunt complementare iar celelalte nu funcționează dacă fie și numai unul zboară din listă) care să ne livreze premierul momentului, pentru următorul centimetru de străbătut pe lama de cuțit pe care merge acum România.

Momentului: un punct de inflexiune atât de important încât, eu, unul, în locul președintelui Iohannis, i-aș oferi dlui. Dragnea, în schimbul propunerii potrivite, parola de la siteul de achiziții publice.

Da: atât de important e momentul, și mult mai mare poate fi prețul!