Cristian Grosu / Istoria și-a aruncat buzduganul în poarta de la Est: Măcar acum se trezește România?

”Criza politică” de la Chișinău nu e o criză internă propriu-zisă, a unui stat care nu-și mai poate pune ordine în afaceri.

E apogeul unei rețete geopolitice controlate artificial, prin care marile Puteri ale lumii au amânat tranșarea ”afacerii” de la Marea Neagră – rămasă până astăzi și până ever ”Pântecele moale al Europei” – după o expresie atribuită lui Churchill – slotul de ”conflicte înghețate”, care satisfac la un moment dat pe toți jucătorii. Cu toții știau că, mai devreme sau mai târziu, va veni și momentul acesta.

Miza – verosimilă, de altfel – pare înlăturarea de facto de la putere a lui Vladimir Plahotniuc – omul care a penetrat în ultimul deceniu toate partidele și toate instituțiile fundamentale (fără de care un stat nu poate exista), serviciile secrete ale câtorva state amestecate în borșul de la Marea Neagră, precum și niște corporații ale tuturor Puterilor care se ciocnesc în regiune:

poate să pară o glumă, dar rusofilul Plahotniuc ajusese să se încurce în minciunile pro-americanului Plahotniuc, care nu se mai înțelegea deloc cu Plahotniuc pro-europeanul – și care începuse să încurce, la propriu, afacerile din România cu devalizarea băncilor rusești, transferurile de bani către Anglia cu conturile din Elveția, off-shorurile din jurul UE cu interpușii afacerilor din Ucraina –
iar când nu mai avea cale de scăpare și decidea că e timpul să dea o lecție cuiva, încurca casete video cu acte sexuale ale ”dușmanilor” trimise spre presă de oricine se putea recunoaste în ele – ruși cu americani, români cu români, europeni cu români și ruși cu români. Asta pentru că cele mai multe casete le avea cu ”patria mamă”.

Când toată lumea si-a dat seama că slotul de conflicte înghețate de la pântecele moale al Europei nu mai pot fi dezghețate și înghețate așa cum o decid actorii principați, i-a sunat și ceasul lui Vladimir Plahotniuc.

Dar NU asta e problema principală de pe agendă: ci faptul că istoria cea adevărată începe abia acum: 

când, imediat ce UE și-a terminat alegerile și a avut, în fine, timp să privească spre graniță, s-au arătat disponibili și ceilalți doi mari jucători: SUA și Rusia.

Desantul descins la Chișinău, cu cei 3 emisari – european, american și rus – toți cablați direct și fără intermediari la decidenții de cel mai înalt nivel – arată însă altceva: Plahotniuc nu pleacă pentru răul făcut țării sale, pentru captivitatea institușiilor și pentru jocurile externe defavorabile Moldovei:

ci pentru că ”afacerea de la Marea Neagră”, în general, zona-tampon între lumea Occidentală și Rusia, se apropie de negocierea finală.

România și poziția ei actuală:

E drept că la ”pântecele moale al Europei” pe care fac plajă românii s-au acumulat multe în ultimul deceniu – cel puțin 4 probleme care, prin efectul de complementaritate, reclamă o tranșare, înainte de-a exploda cumva:

rusificarea Osetiei, anexarea Crimeii, invazia estului Ucrainei – cu potențialul marș rusesc către gurile Dunării- și aducerea cu insistență în discuție a federalizării Moldovei în chestiunea transnistreană.

(Citiți și: ””Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei.” Atunci s-a tranșat și soarta României”)

La cele 4, s-au mai adăudat încă 2 necunoscute: unde se va opri Turcia în jocul său dublu cu Rusia și NATO, alături de – cu voia dumneavoastră – poziția cu care Bulgaria l-a surpsins pe Klaus Iohannis la vizita acestuia la Sofia pentru punerea la punct a patrulelor NATO din Marea Neagră. Ceea ce nu s-a spus atunci – nici nu avea cine și nici nu era voie să o spună – e că bulgarii se temeau de navele turcești (NATO!) mai mult decât s-ar teme de cele rusești.

Faptul că granița de Est a Europei intră în negociere aproape publică ar trebui să trezească decidenții de la București, astfel încât – înainte de-a conta în aceste negocieri – să pună România la adăpost de un fel de ”ocupație” pe care încă nu l-a experimentat nimeni.

Șase exemple de dat aici:

1, Credeți că există vreo deosebire între nivelul de viață de la Vaslui sau Chișinău?

2, se numește ”centrifugare economică”: pe linia (lunga linie) de graniță, afacerile se fac îndeobște mai mult cu vecinul ”străin” decât cu țara de cetățenie – iar asta e valabil peste tot. (Ca exemplu – vedeți relațiile de pe granițele Luxembourg cu Germania și Franța – de la marfa obișnuită la forța de muncă – etc, etc)

3, pe o graniță specifică estului, ”centrifugarea” trece de la cea economică la cea infracțională.

4, nu-s nici 2 luni de-atunci: îi vine cuiva să creadă că vasele cu droguri eșuate la Marea Neagră și găsite a doua zi de un localnic (adică NU de poliția de frontieră!), au trecut neobservate de Poliția de Frontieră, la 200 de km de coastele Noului Vecin (Rusia în Crimeea) ?

Dacă nu erau niște traficanți, iar navele ar fi fost înțesate de comandouri care debarcau să ne răpească ministrul de Interne (cui i se subordonează Poliția de Frontieră) – dna. Carmen Dan (eventual cu tot cu microfonul din priză)?

5, acum vreo lună: un elicopter din Ucraina e găsit din întâmplare, de un localnic (!) prăbușit în pădurile noastre din nord. Făcea contrabandă și ”a trecut pe sub radar” – ne explică autoritățile noastre membre ale NATO. Sorry: dar mai e posibil așa ceva azi, în 2019, cu alertă pe toată granița europeană de Est, când facem exerciții de interoperabilitate cu zeci de mii de militari din zeci de națiuni?

6, Una dintre afacerile cele mai sonore ale lui Adrian Porumboiu, de la Vaslui, e vândută prin intermediul unui off-shore din Abu Fhabi, iar omul anunță într-un interviu chestia asta. Rezultatul: se trezește cu un proces intentat de Vladimir Plahotniuc – mogulul moldovean dându-i una peste dinți celui român: să nu aibă voie să îi pronunțe numele.

Lecțiile urgente ale României

Exemplele de mai sus sunt câteva din multe altele – care mai scapă, din când în când, dincolo de grija Serviciilor noastre secrete, care ar trebui să le preîntâmpine dacă ar putea, dar nu au cum, că au ajuns să se priceapă mai degrabă la afaceri decât la secrete –

ei bine – arată atmosfera relațiilor noastre ”frățești” cu ceea ce-i dincolo de granița de est a UE: mai ușurel cu ”centrifugarea economică” și mult, cât încape, cât se poate, cu ”centrifugarea infracțională” monitorizată sau nu de oficialii de la București.

Cert este însă că Rusia s-a apropiat în ultimul deceniu tot mai mult de Prut – la nivel oficial – și a trecut bine, foarte bine, dincoace de Prut, la nivel neoficial:

dacă până acum aveam la granița de Est o zonă tampon până la Rusia, acum estul României europene a devenit el însuși zonă tampon.

Iar pentru a se proteja de consecințele oricărei evoluții a lucrurilor la Marea Neagră sau în Republica Moldova, România are de făcut 2 lucruri ESENȚIALE, pe care până acum le-a ignorat, sau le-a amânat, sau le-a blocat conștient:

1, măcar 2 autostrăzi care să lege Moldova noastră de Ardeal și de Europa – pentru a menține fluxul de investiții și circulația capitalurilor de orice fel între UE și ”Vaslui”.

Atenție: sunt 15 ani de când toate guvernele prevăd politici de atenuare a divergenței interne, și tot 15 ani de când distanța economică și de bunăstare dintre Moldova și Transilvania crește, trimestru de trimestru, an de an:

niciun agresor de la est nu are nevoie de mai mult și de mai ieftin, și atâta de ”în acord cu dreptul internațional”.

2, urgentarea procedurilor de aderare la zona euro.

Da, e greu – șocul economic trebuie pregătit din timp: însă aderarea la euro a devenit deja o miză politică și geopolitică mai stringentă decât angajamentele de la aderare și decât rațiunea economică.

În paralel cu evoluția evenimentelor de la Est, România ar face bine să-și închipuie ce ar fi însemnat o Grecie în criză fără să facă parte din eurozonă și să se uite bine pe hartă:

Standardele economice, sociale și de bunăstare ale UE nu trebuie să se termine la Carpați – de unde să înceapă, mai apoi, o ”Europă de viteza a treia”. Moldova noastră ar fi locul ideal pentru mulți unde să se poată experimenta și un al treilea statut.

***
Ar fi interesant de făcut un al treilea exercițiu de imaginație – măcar de dragul unui sinistru amuzament:

Vladimir Plahotniuc a fost creația unui sistem bazat pe incertitudine, sabotaj al evoluției pozitive și coruptie internațională – absolut întotdeauna sistemele de felul acesta produc lideri de genul acesta.

Dacă România nu ar fi aderat acum 12 ani la UE și ar fi rămas prinsă între faliile tectonice ale geopoliticii dintre Vest și Est: care dintre personajele pe care le știm ar fi fost plahotniucul nostru?

*
PS:
ne va lua 2-3 ani să înțelegem ce înseamă toate câte le vedem acum – asta dacă Istoria nu ne va juca o farsă. Deși asta e-o treabă atât de serioasă, încât nici ea nu-și va permite să glumească.