Înainte de-a intra în subiect, să parcurgem în grabă cronologia de mai jos:
- 2008 – an dublu electoral – parlamentare și locale
- 2009 – an dublu electoral – prezidențialele și europarlamentarele
- 2012 – an dublu electoral – parlamentare și locale
- 2014 – an dublu electoral – prezidențiale și europarlamentare
- 2016 – an dublu electoral – parlamentare și locale
- 2019 – an dublu electoral – europarlamentare și prezidentiale
- 2020 – an dublu electoral – parlamentare și locale
Lista arată că anii care nu au fost pre-electorali (cu suspendarea oricăror politici logice și a oricărei strategii de viitor, și dirijarea resurselor de la dezvoltare la veniturile votanților) – au fost post-electorali (cu o influență la fel de nocivă – ”reglarea conturilor” politicienilor câștigători cu finanțatorii alegerilor precedente – adică fie racordarea acestora la contractele cu statul, fie, atunci când nu s-a putut, sabotarea licitațiilor care nu ajungeau la cine trebuia să încaseze).
Astfel că ucigătorul calendar electoral, combinat cu lipsa de responsabilitate a decidenților care gândesc exclusiv în cheie electorală, a dus la situația în care băltim azi:
De la aderarea la UE, în niciun minut România nu a fost guvernată: a fost doar administrată. Administrată prost, cu dezideratul exclusiv al câștigării următoarei runde de alegeri și cu plata finanțatorilor care s-au ocupat de cele trecute.
Rezultatul înlocuirii actului de guvernare, cu administrarea improvizată a unei țări aflate în veșnică campanie electorală, se vede și e cercul vicios în care se învârte tot mai repede România:
nicio autostradă care să facă legătura între regiunile istorice tot mai divergente economic (excepție fac bucățile din Ardeal – dar acolo chiar nu încurcă pe nimeni), digitalizarea administrației e de la an la an mai jos (exemplul școală este al CNAS – s-au chestuit 150 de milioane de euro, a durat 10 ani – banii au ajuns la finanțatorii de care vorbeam mai sus – iar acum guvernul se pregătește s o ia de la capăt și să cheltuie încă 200 de milioane – poate că peste 6-7-8 ani o să meargă… , județe întregi se depopulează încă zilnic din cauza lipsei de investiții în regiunile lor –
în fine – așa nu, așa nu, așa NU – în orice direcție și în orice domeniu ai privi.
Iată, însă, că steluța României se pregătește iar să strălucească – iar mica ei sclipire poate fi mană cerească pentru România, cu o condiție:
partidul care are cea mai bună strategie de dezvoltare se poate pregăti de termenul necesar implementării unei atare strategii:
de la 01 decembrie 2020 – când putem presupune că avem validarea alegerilor parlamentare – și până în primăvara anului 2024, România intră sub intervalul astral al lipsei alagerilor.
Adică măcar doi ani și jumătate în care politicienii conștienți, strategii competenți ai partidelor – și, în definitiv, simplele și de bun simț ființe umane care ajung la decizie – au timpul necesar nu doar să urnească niște reforme, ci să le și ducă în acel punct din care aceste reforme să devină ireversibile:
oricine vine la putere să fie obligat prin forța îmărejurărilor să le ducă la bun sfârșit.
De ce e important să ne gândim încă de azi la acest moment:
e-o întreagă dezbatere dacă partidele din opoziție – recte PNL și USR – să dărâme guvernul PSD-ALDE în acest moment, încercând să fructifice valul de simpatie care încă nu s-a stins după europarlamentare.
De partea cealaltă, PSD-ALDE încearcă să-și creeze – odată scăpată de ”dictatorul” care-și punea oamenii până și în cele mai aparent neînsemnate poziții din stat – imaginea de coaliție responsabilă, care se reîntoarce la ”programul de guvernare”.
Și unii și ceilalți par să se înșele – deși fiecare o face pe altă direcție:
Coaliția PSD-ALDE vrea să-și reseteze agenda cu fix aceeași oameni – căci e greu de crezut că poate fi pus totul în cârca lui Liviu Dragnea și în cea a lui Darius Vâlcov. Dacă nu ne înșală memoria, până acum o lună de zile, mesajele celor doi ne erau servite (cu tot cu violența specifică) de ministrul Eugen Teodorovici sau de Teodor Meleșcanu – ca să luăm doar două exemple – de la Ordonanța 114 și până la mutarea ambasadei din Israel sau poziționarea față de aprinsul confluct cu Bruxellesul.
Și mă îndoiesc că vreunul din ei și-ar fi riscat pielea politică (pentru că șoriciul omenesc iese oricum din discuție) dacă, unul, ar fi spus din capul locului că e tâmpenie să pui președinte al ANAF pe cntabila unei firme de salubritate comunale, și ar fi refuzat să facă acest lucru – sau porcăria sinistră a Ordonanței 114 recitată cu spume la gură împotriva capitaliștilor, în timp ce românii își vedeau de sarmalele de Crăciun. Și unul, și celălalt, erau în situația în care și-ar fi păstrat funcțiile guvernamentale, pentru că Liviu Dragnea nu-și mai putea permite să-și torpileze la infinit guvernul, în cele mai sensibile zone ale sale.
Or, nu văd cum aceeași oameni – sunt sunt mulți alții lângă cei doi amintiți – au o soluție să scoată țara din mlaștina în care au înfundat-o timp de doi ani jumate cu mult efort și cu multă cheltuială.
La capătul celălalt, PNL-USR se înșală – pregătindu-se să intre într-o altă capcană.
Preluarea intempestivă a guvernării ar prelungi ceea ce numeam mai sus administrarea statului versus guvernarea statului. Am continua bălăceala în această mare de improvizații care ne țin departe de cele mai basic semne de dezvoltare – iar vitejiile de care auzim la televizor la unul sau altul din opoziție sunt clișee valabile pentru oricine se pregătește de campanie.
Problema e: electoratul care a torpilat PSD-ul acum câteva săptămâni, mai e sensibil la astfel de clișee? În afară de ”Jos PSD!”, vedem o strategie de guvernare în 3-4 puncte, pe care să tropăim cu toții să o vedem aplicată? Vedem o listă cu problemele identificate la un mod atât de concret încât să intuim că tocmai se lucrează, încă de pe acum, la legislația care să le rezolve?
Sau o să asistăm, în cazul că roata se întoarce la alegeri, la certuri pe vreun post din deconcentratele județene, pe legislația antifumat, pe drepturile homosexualilor și pe câte și mai câte se găsește vreun prost în vreun partid să ne arată că a ajuns și el la decizie?
*
Drumul până la întâlnirea cu miraculoasa ”fereastră a reformatorului” – aproape 4 ani fără alegeri – e, însă, foarte greu – și nu pentru politicieni (care-l vor străbate din caleștile instituțiilor pe care le populează) – ci pentru economie și societate:
de la criză încoace, România n-a mai trecut printr-o atât de toxică combinație a ”cifrelor”:
- -, să ai concomitent un deficit bugetar la limita de 3%,
- -, finanțat la costuri duble față de oricare altă țară din UE,
- -, un deficit de cont curent de 5%,
- -, un deficit structural spre 4% (când programasei să ai 1%)
- -, un deficit comercial de țară sahariană, și care crește zi de zi, lună de lună și trimestru de trimestru
- -, o (cu mult!) cea mai mare inflație din UE,
înseamnă că, până la spectaculoasă strategie de dezvoltare, ai de pregătit aluatul.
Altfel, te trezești în cea mai bună posibilitate de-a porni reforme, dar tocmai atunci să nu mai găsești resursele să le și faci.
Și mai trece o generație…
7 răspunsuri
Va rog sa-mi permiteti citeva observatii la cele de mai sus:
1.Romania a fost si este administrata pasiv, bugetar intre 2 cicluri electorale.De maine (nu din 2020) Romania ar trebui administrata pro-activ, adica „dezvoltarea economica si industrial-agricola” a tarii, pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate!
2.In acest scop, paradigma denumita „strategie de dezvoltare” trebuie inlocuita cu ceeace putem numi un „proiect de tara” de reconstructie economica si industriala-agrara pe diverse termene ce poate fi cuprins in programele OPERATIONALE guvermanentale de lucru pe 4 ani si urmatoarele termene.
3.Strategiile economice, aflate in numar de peste 53 nu poseda metodele, tehnicile si instrumentarul de realizare/implementare practica in economie, ele constituind lucrari economice tehnice, financiare si economici devaloare care EVALUEAZA ceeace trebuie realizat in fiecare din domeniile economice si bugetare ale tarii!
Cum poti sa cuprinzi in mod coerent si unitar 53 de strategii intr-un PROGRAM DE GUVERNARE care numai luate impreuna inseamna reindustrializarea tarii?
3.Exista naivitatea economica, ca industria poate fi restructurata de cineva, ca guvernul responsabil ar putea crea politici industriale care sa conduca la tranzitia catre o valoare adaugata inalta in acest domeniu, ca putem implementa la modul singular strategii de dezvoltare (cum si de cine pot fi implementate nu spune nimeni fiindca nu exista tehnici in acest sens), fara a se intelege caracterul sistemic al dezvoltarii.
O societate economica nationala nu poate fi schimbata dupa un tipar sau o „planificare” prestabilita printr-o STRATEGIE anume, ci numai viata/piata economica nationala poate identifica o directie si un parcurs economic si industrial de ANSAMBLU, urmare a resurselor economice, nationale, cultural-educative, de stiinta si tehnologie, etc. pe care CAPITALUL STRAIN si NATIONAL articuleaza investitii creatoare de noi locuri de munca si viitoare dezvoltare generala!
4.Proiectul de tara (cu obiectivul reindustrializarii) nu indica si nu planifica o anumita tip sau directie de dezvoltare industriala (imposibila, fiindca ea ar fi o actiune „voluntarista” nationala) ci creaza prin REFORMAREA institutionala si aducerea competitivitatii economice spre indicele 1 (ca al Coreii de Sud), o atractivitate irezistibila pentru investitorii straini si romani.
Este evident ca in prima faza investitiile industriale vor fi cele de montaj si productia de piese si agregate simple, iar dupa acoperirea teritoriului tarii cu acestea, drumul spre produse si valoare adaugata inalta – caracteristic „revolutiilor industriale a 2-a si a 3-a” – este deschis.
Dezvoltarea economica-industriala devine treptat autosustenabila – domeniile care apoi vor trebui sa evolueze mai sustinut, fiind decise prin POLITICA ECONOMICA nationala viitoare.
Fara o competitivitate economica si functionalitate institutionala inalte, Romania nu poate iesi din stagnarea postcomunista, exprimata tehnic prin indicele 74 de (ne) competitivitate nationala, care cuprinde 74 de grupe de blocaje institutionale politice, economice, sociale, legislative, fiscale, organizatorice, administrative, etc. contra venirii investitorilor si investitiilor industriale majore.
5.Prin prisma celor aratate, trebuie inteles ca proiectul de tara este construit pe „reconstructia institutionala” in directia functionalitatii si performantei de lucru, in lipsa careia RECONSTRUCTIA INDUSTRIALA/generala este imposibila.
El este rezultatul unei cercetari economice fundamentale, care a cautat sa unifice „cercetarea economica” cu „cercetarea in domeniul institutional”, care impreuna constituie cercetarea economica fundamentala.Iesirea in „teoretizari” nu este de natura sa complice intelegerea modului de restructurare institutionala si a tehnicilor sale, ci de a arata doar ca „strategiile economice – industriale si bugetare” – sint parte integranta a proiectului de tara.Valoarea strategiilor este inestimabila pentru viitoarea dezvoltare, deoarece INVESTITORII industriali au de unde sa porneasca in evaluarea deciziilor investitionale, adica de la strategiile pe domenii, ele fiind ghidul tehnic si economic fundamental al viitoarei dezvoltari industriale.
Este vorba de o dezvoltare pe care n-o face numai piata cum spun liberalii, nu o poate face nici un guvern sau un lider providential, ci toti impreuna, cu intelighentia nationala (cu cea bugetara si tehnica a tarii) si cu investitorii industriali – straini si romani, dupa ce proiectul de tara va crea conditiile investitionale (minimale/de inceput) care sa garanteze succesul si profitabilitatea investitiilor industriale.
Pina atunci, singurele investitii vor fi in supermarketuri si servicii pentru populatie, unde invetitorii cistiga oricum, ei fiind cei care stablesc (de regula la nivel de cartel) preturile produselor si serviciilor oferite.
*
In concluzie consider cit se poate de bine venita analiza si indemnul de intrare in normalitatea guvernarii, propunind totodata ca una din dezbaterile acestei publicatii economice, sa aiba ca tema „reindustrializarea tarii si proiectele de realizare practica”…
prof. Caliman I. Eugen
consultant independent
-dezvoltare economica-
D-l consultant independent, autor al textului – incredibil de lung – de mai sus uita sa faca o precizare importanta (sau nu stie cat de importanta este aceasta), anume ca re-industrializarea tarii numita Romania nu are nici-un rost fara o perspectiva sigura de productie competitiva, singura care poate aduce tarii acea plusvaloare ce poate contribui la dezvoltarea ei rapida, cresterea bunastarii generale si asigurarea unei voci in corul european care sa nu poata fi neglijata.
*
Cum vede d-l Caliman atingerea acestei conditii, sine qua orice re-industrializare ar fi aproape fara rost ? Cercetarea stiintifica, tehnologica si de dezvoltare din Romania nu este in stare sa induca in economia nationala aproape de nici-un fel de competitivitate, chiar in conditiile actuale in care in tara a intrat aparatura de cercetare – datorita „generozitatii” UE – de varf, cu ea putandu-se obtine rezultate la nivel mondial… daca ai avea CU CINE. Fiindca nu-i deloc de-ajuns sa ai ‘vizibilitate” in revistele profesionale de top pentru a influenta prin asta dezvoltarea ‘economiei bazata pe cunoastere”. Vizibilitatea pe plan mondial serveste exclusiv persoanelor care publica in revistele de top, persoane care, de regula, se bazeaza pe scuza ca „economia romaneasca este incapabila sa absoarba maretele idei novatoare ale cercetearii”, dar asta e cam departe de adevar cata vreme autoritatea de administrare a bugetului PUBLIC destinat cercetarii romanesti nu impune, sever si selectiv, valorificarea maretelor rezultate obtinute de cercetarea romaneasca. Si-atunci ce fel de re-industrializare ar trebui sa facem ? Daca va fi bazata doar pe capitalul strain, aceasta nuu va iesi din paradigma „pietzii de consum” ce se potriveste, deocamdata, economiei romanesti in general.
Stimate,
Fratzi Gracchi,
V-am raspuns la intrebari, dar nu stiu din ce cauza comentariul acesta nu a aparut aici…
1.Un proiect national capitalist care sa creieze (la fel ca in comunism) o „perspectiva” concreta de dezvoltare industriala majora (de industrie inalta, competitivva) este imposibil de realizat.Dezvoltarea industriala capitalista ca proiect national – este realizabila prin atragerea de investitori industriali straini si nationali, functie de capacitatea Romaniei de a le asigura recuperarea banilor investiti si un anumit profit, de disponibilitatile financiare si cerintele investitionale ale firmelor investitoare, de masura in care prin indicele de competitivitate nationala, Romania este preferata pentru astfel de investitii.Romania cu coeficientul de (ne)-competitivitate economica 74 a fost surclasata de Ungaria cu coeficientul 54, astfel ca Mercrdes a investit acolo un miliarde de Euro!Orice discutii sau analize de alta natura sint înafara analizei de oportunitate a investitorilor, pentru care altceva nu conteaza!
La actualul indice si grad de functionalitate si performanta institutionala, de dezvoltare generala industriala numai investitiile aferente „primei revolutii industriale” se locheaza in Romania.Este vorba de investitii industriale de montaj simplu, de productie de piese si agregate simple, care cer manopera si scule-dispozitive simple – caracteristice unei dezvoltari industriale incipiente.In consecinta, productia este de valoare adaugata scazuta cu toate consecintele sociale si bugetare.Odata populata intreaga Romanie cu astfel de investitii, apar conditiile generale de productie de marfuri aferente celei de a doua si a treia „revolutii industriale”, cu valoare adaugata in crestere.
Fratzi Gracchi,
2.Etapa de la Romania dezindustrializata de azi, fara a parcurge din plin etapa productiei „primei revolutii industriale” – catre etapa celei de a „doua revolutii industriale” (si apoi a treia) este imposibila, deoarece aceasta-i asigura fundamentul tehnico-economic national, cel de forta de munca, cercetare stintifica si tehnologica, cultura si educatie generala, stiintifica si tehnica, inventie inovatie, etc. – de realizare materiala, practica.
Distanta in timp dintre etapele „revolutiilor industriale” poate fi diminuata masiv in Romania, dar nu se poate sari peste ele, deoarece asa cum am aratat, precedenta asigura fundamentele generale pentru urmatoarea – astfel ca nu putem avea o industrie competitiva, decit peste 8-9 ani,daca Romania realizeaza incepind de maine un parcurs industrial dictat de revolutiile industriale.
3.In mod corect afirmati ca „cercetarea stiintifica, tehnologica si de dezvoltare din Romania nu este in stare sa induca nici-un fel de competitivitate”…
Trebuie insa sa faceti distinctie intre doua lucruri: a.) „competitivitatea economica nationala” care poate fi imbunatatita numai pe baza unui „proiect de tara” special, ca urmare a cercetarii economice fundamentale, care pune in valoare ca „programatica” guvernamentala practica, rezultatele „cercetarii economice”, conexate cu cele ale „cercetarii institutionale”.
b.)Competitivitatea unor domenii sau sectoare industriale, este bazata pe cercetare tehnica si tehnologica si „aparatura de cercetare dobindita ca urmare a generozitatii UE”.
Competitivitatea economica este un indice general national – care cum am aratat la pct. 1 determina (sau nu) invesitii straine majore, iar competitivitatea unor domenii este urmarea (sau nu) a unor politici economice/fiscale/financiare, etc. nationale inteligente, ca de pilda cele pentru domeniul IT!
4.Dezvoltarea economica pe baza de cunoastere este paradigma stiintifica economica a epocii globalizarii, ea fiind elaborata in anii 90 de „Scoala Economica de la Viena”.Scoala de la Viena nu a depasit pina azi analiza teoretica a acestei problematici, spre a elabora si un ghid sau sumar de lucru de „economie aplicata”, cu metodele, tehnicile si instrumentarul prin care cunoasterea sa fie „transformata” efectiv in dezvoltare!
Tema a fost reluata de diversi economisti, iar recent lucrarea (unui roman) Octavian Serban „Piramida economiei cunoasterii” este pusa de Institutul Sud Corean de politici economice internationale, gratuit la dispozitia lumii stiintifice! (vezi ZiareCom/11 iunie a.c.). Ramine de vazut cu ocazia aparitiei lucrarii in Romania, daca aceasta nu are acelasi minus…
Cercetarea stiintifica si tehnologica din Romania are un defect…genetic, el constind in lipsa unei industrii dezvoltate si cit de cit diversificata, pentru a permite un mix intre cercetarea teoretica, tehnologica si aplicata, cu extensie in inovare si inventica.De aceea, cercetarea teoretica sau tehnologica intr-un domeniu industrial este confuza si lipsita de elementul PIATA care sa o solicite concret, punctual, sa-i suporte costurile si riscurile, cit si sa o valorifice national, pentru a evita emigrarea licentelor sau brevetelor din tara.
In concluzie, economia si industria din tara fiind inexistente, nu pot absorbi si valorifica maretele sau micile realizari ale cercetarii, dupa cum autoritatea de administrare a bugetului cercetarii nu are repere sau instrumenar si nici cui impune valorificarea rezultatelor cercetarii!Astfel, insasi repartizarea de fonduri pentru cercetare este la nimereala si dupa imaginatia stiintifica a politicienilor, care n-au nici in clin cu cunoasterea domeniului si a necesitatilor concrete ale cercetarii!
Numai pe masura dezvoltarii industriei in Romania va exista o piata cu functie mixta, de a cere si valorifica cercetarea stiiintifica si tehnologica, iar a face distinctie intre intreprinderi straine si romanesti nu mai este actual – deoarece o economie si industrie nationala nu mai exista nici macar in tarile vestice dezvoltate!Aceasta situatie se intelege pina la urma din ceeace se cheama „globalizarea pietelor nationale”!
5.Piata nationala a fost întotdeauna si va ramine mixta: de productie si consum. Daca Romania ramine o piata de consum tip COLONIE AGRICOLA – in care singurele intreprinderi straine sint supermarketurile si cele de servicii (care stabilesc prin intelegeri preturi de monopol) ori vom deveni si o piata de productie industriala (cu servicii industriale) si productie agricola avansata – depinde NUMAI si numai de proiectele de tara cu finalitate pozitiva in acest sens…
EPILOG:
a.Dupa aceasta expunere (mai mult decit lunga), nu pot sa inchei fara a defini (oarecum empiric) dezvoltarea economica si industriala rapida a unei tari, drept rezultatul (si masura) in care institutiile „societatii economice nationale” si „intelighentia nationala” sint constrinse (prin tehnici economice) sa genereze BUNURI PUBLICE de virf(cultura generala, politica, economica, manageriala, financiara, administrativa, tehnico-stiintifica si tehnologica, organizatorica, institutionala, juridica, etc.) si a le livra structurilor de stat si institutiilor pentru a crea un mediu economic functional si performant capabil de a atrage masiv CAPITALUL financiar-bancar si industrial spre a materializa strategiile nationale, iar catre indivizi pentru a dobindi cultura si capacitatea de a initia si performa in afaceri sau la locul de munca.Acest lucru se face la propunerea partidului de guvernamint, eventual printr-un angajament politic general, ca in cazul pactului national de intrare in NATO sau in UE!
b.Procesul de „tranzitie la dezvoltare” ar putea fi initiat de catre publicatiile economice majore, prin abordarea tematicii, dezbaterea ei si a proiectelor propuse spre analiza si evaluare, urmata de recomandarea expresa catre Guvern a evaluarii si asumarii proiectului condiderat capabil de a reindustrializa tara.
(Institutiile trebuie percepute ca structuri „informatice” care produc stagnare sau dezvoltare, functie de „softul” activ sau pasiv, prin care li se fixeaza atributiile si raspunderea pentru functionarea performanta si inaltul grad de competitivitate economica – in lipsa caruia Romania a esuat ca natiune.Proiectul economic in discutie poseda acest SOFT, care va aduce competitivitatea economica nationala la indici cit mai inalti).
c.Capitalul este realitatea economica care functioneaza pe principiul profitului si interesului propriu, astfel ca nici macar d-na Merkel nu putea ordona firmei Mercedes locarea in Romania – dumneaei fiind practic (doar)instrumentul politic prin care acesta „dispune” politica migratiilor, a distribuirii resurselor UE, politica economica de bloc economic, etc.
Lumea de azi a „nevoilor economice infinite si a resurselor de dezvoltare limitate – supune tarile inapoiate economic la o COMPETITIE acerba pentru investitii, iar criteriul fundamental de alegere a unei tari pentru ele este competitivitatea economica nationala, construibila numai de institutii functionale, performante.
Proiectul de tara care isi asuma capacitatea reindustrializarii, este sub raport „tehnic” acela de a aduce competitivitatea economica nationala catre indicele 1, ca al Coreii de Sud, incit investitiile industriale majore sa aduca Romania la starea de industrializare pe care a realizat-o aceasta tara intr-o generatie.Fara a pleca imediat pe acest drum (pentru care are rezerva de timp de numai 8-9 ani), Romania nu va mai putea asimila cea de a 4-a revolutie industriala, a automatizarii si robotizarii procerselor productive, devenind abandonata de cetateni si ajungind colonie agrara, in care „capsunarii romani” impreuna cu agricultorii „zonei agrare” vor lucra pe proprietatea agricola a strainilor…