Cristian Grosu / ANAF: contrarevoluție și reformă

Sunt 2 motive pentru care reformarea ANAF trebuie să fie prioritatea anului 2016 – în materie de upgradare a instituțiilor publice. Iar ele privesc toate firmele din România care joacă la vedere.

Primul ține de prejudiciile pe care le face pe bugetele publice brusca relaxare fiscală : greul bugetelor (pândite de imprevizibile deficite) cade pe ANAF.

Al doilea motiv : experiența ultimilor 3-4 ani ne arată că, prins sub stringențele creșterii ratei de colectare, ANAF a apelat la măsuri arbitrare, chiar abuzuri, chiar încălcări flagrante ale legii atunci când a năvălit peste firmele sleite de criză și le-a confiscat și ceea ce nu datorau.

Trei exemple :
poprirea și executarea din toate conturile unei companii a sumelor întârziate la plată – chiar și după săptămâni, chiar luni de când acestea fuseseră plătite. O recunoaștea, la acea dată, însuși actualul președinte al ANAF – Dl. Gelu Ștefan Diaconu, într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro.
Apoi: reinterpretarea legilor la ani de zile după ce acestea fuseseră aplicate într-un anume fel chiar cu consimțământul inspectorilor ANAF : scandalul meseriilor liberale de anul trecut, în baza căreia guvernul Ponta a dat așa zisa ”amnistie” se referea, în fapt, la amnistia ANAF în fața celor deciși să-și caute dreptatea în justiție.
În fine, presiunea dublă la care sunt supuse companiile transparente din România, aflate între nicovala concurenței neloiale făcute de evazioniști, și ciocanul ANAF care dacă vine în control ține morțiș să nu plece cu mâna goală : în definitiv, cei transparenți sunt singurii care plătesc.

Exemplul de mai jos nu e un capăt de țară : dar arată că ANAF, în loc să progreseze și să se ”destupe”, a luat-o în sens invers :

Exemplul vizează toate firmele care plătesc TVA, iar afrontul ordinului ANAF atât la bunul simț și la logică, cât mai ales la legi în vigoare și Constituție crează situații hilare de-a dreptul, dacă nu ar crea probleme suplimentare companiilor.

E vorba de celebrul (prin inepțiile și ilegalitățile de ultimă oră) ale celebrului formular 088.

Mai întâi exemplul ..

Ordinul ANAF (valabil, în esență, încă de anul trecut) publicat în MO în 6 ianuarie, obligă firmele care vor să se înregistreze în scopuri de TVA + firmele deja înregistrate deja, dar care fac anumite modificări minore în organizarea proprie, să depună o declarație față de care securitatea sau miliția lui Ceaușescu ar fi plesnit de invidie.

Detaliile ordinului pot fi citite, punct cu punct – AICI – LINK.

Să le luăm (ba chiar cu haz de necaz) la rând :

1-, O prevedere soft :

De ce trebuie ca asociații unei companii să-și declare la ANAF și studiile și alte venituri decât cele din compania unei sunt acționari ?

Dacă asta are relevanță pentru decizia ANAF de a acorda înregistrarea de TVA, atunci încalcă însăși Constituția, care prevede dreptul neîngrădit de asociere.

Dacă nu are relevanță, ce caută această prevedere în Ordinul ANAF – numai ca să încarce pe toată lumea, de la contabili la administratori și asociați ?

Dacă Mark Zuckenberg s-ar decide mâine să încerce niște milioane în România, ce venituri din ultimele 12 luni ar trebui să declare și cine va verifica acuratețea acestor informații ? Mai ales că legea română îl pune, firesc, pe aceeași treaptă cu Gogu Paraschiv care ține un bitic în Mizil.

2-, Prevederea midle:

De ce trebuie administratorii unei companii să-și declare și studiile și veniturile nu doar la ANAF, ci la compania care depune formularul la ANAF ?

Această prevedere încalcă cel puțin 2 lucruri :

a- Directiva Ghișeului Unic – care prevede că o companie (actionari, administratori, sediu etc) depune într-un singur loc (la Registrul comertului) toate datele necesare, iar codul numeric personal îi ține pe harta fiscului.

B-dreptul la viață personală : e dreptul unui administrator sau acționar ca ceilalți din companie (care fac și depun formularul) să nu-i știe veniturile și sursele de venit pe care le face în alt loc decât compania la care lucrează cu mandat.

Este probabil că o atare prevedere a ANAF se referă la oamenii străzii care iau asupra lor companii purtătoare de TVA : însă pentru câteva sute de aurolaci buzunărești și chemi la raport întreg mediul de afaceri – cu tot ce înseamnă el ca administratori si asociați/acționari ?

3- Prevederea hard :

Nu e suficient să depui toate acestea la înregistrarea în scop de TVA :

Formularul trebuie refăcut ori de câte ori se schimbă chiar și sediile secundare ale companiei (de exemplu, punctele delucru) deși (chiar dacă) sediul fiscal al companiei rămâne neschimbat.

Lista situațiilor în care toate porcăriile de mai sus trebuie refăcute și redepuse e lungă, însă din toate acele prevederi, sar în ochi consecințele uneia :

Legea spune că dacă o companie atinge pragul cifrei de afaceri de 65.000 de euro, este obligată să se înregistreze în scop de TVA – în caz contrar i se reține TVA-ul chiar dacă nu l-a facturat. Ce se întâmplă în cazul că acea companie nu ”trece” testul ANAF la înregistrare ? Căci :

4- Varianta superhard :

Ordinul nu prevede punctajul (oare cum ar putea ?) după care datele personale privind veniturile și studiile asociaților și administratorilor (depuse și redepuse în cele mai inutile momente) primesc sau nu dreptul de TVA.

Mă tem, însă, că nici nu este asta ideea și nici nu se vor atinge obiectivele Ordinului :

Mai întâi, Ordinul pune presiune și complică lucrurile în companiile care acționează la vedere, Nu pe evazioniști :
probabil că până și Dl. Gelu Ștefan Diaconu are măcar bănuiala că pe evazionști îi doare-n cur și de formularul 088 al domniei sale și de domnia sa.

În al doilea rând, …..

Ei, în al doilea rând e mai complicat :

… Și consecințele

E mai complicat pentru că ne doare pe noi, și Nu acolo unde-i doare pe evazioniști.
Pentru că experiența ultimilor ani ne-a dovedit că ANAF, la ordin politic și sub presiunea deciziilor foarte proaste luate de guvernul care l-a pus acolo, a folosit acest gen de Ordine și această manieră de control al unor situații absurde, pentru a scoate din mediul de afaceri și bani pe care companiile Nu îi datorează potrivit legii fiscale.

În cazul de față, chiar dacă o companie are plătite impozitele la zi (și numai ”privații” știu cât de greu se face acest lucru ! – și nu hătașii Dlui. Diaconu) poate să nu primească dreptul de TVA dacă nu-și depun oamenii sursele de venituri care nu au nicio legătură cu compania (și pe care si-au plătit și pe ele impozitele !) sau declarațiile de studii.

Ordinul de mai sus arată un recul al mentalității ANAF, o poziționare mai proastă față de mediul de afaceri transparent și o radicalizare între cele două entități care ar trebui să coopereze : mediul de afaceri și ANAF.

Cu 3 consecințe concrete – ca niște informații încă nedezbătute public :

1- Păstrarea arbitrariului în evaluarea de către ANAF a companiei. Arbitrariu în evaluare, arbitrariu în presiune – cu 3 exemple – iar ultimele 2 luni din anul 2015 au fost grele pentru multe companii transparente :

-, un om de afaceri (locuri de muncă, impozite adevărate, organizare țiplă, viziune, strategie, rezultat ) mi se plângea că în 2 săptămâni a avut câteva zeci de controale. Se apropia, firește, bilanțul la care ANAF trebuia să traporteze pe rețelele de socializare creșterea ratei de colectare.

-, un altul mi se plângea de revenirea, în luna noiembrie, a obiceiului ANAF (obicei din vremea când era ministru Daniel Chițoiu și raporta depășiri record la încasare numai ca să-l ia ALDE în barca părăsită de PNL) de a trimite somații pe sume duble la penalități. (Până la urmă acolo ajungem – sunt zguduiți mii de oameni deștepți și locuri de muncă pentru ca un singur prost să-și păstreze un scaun politic).

Iată, deci, o metodă de-a raporta creșteri a gradului de încasare la buget (8% ) – după ceea ce se cheamă la ANAF transparență.

2- Deci – Lipsa de transparența modului în care ANAF reglementează.

-, Nici acum nu e limpede – și nici acest nou Ordin nu limpezește nimic – cum se stabilește cine este admis sau respins pe codul de TVA – procedura este netransparentă și

-, Puțini știu că oamenii de afaceri pe care-i chestionează ANAF înainte de-a emite un Ordin sunt puși să semneze clauze de confidențialitate pe discuțiile care vor deveni literă de lege în economia reală.

Cam asta e dezbaterea publică la acest nivel la care o virgulă mai la dreapta sau mai la stânga rade chiar și companii nevinovate.

-, Sau: ANAF pune pe rețelele de socializare (acum comunicarea oficială s-a mutat acolo !, cu răsp(â)undaci dintre salariații Agenției) performanțele obținute așa cum știm, însă nu spune și procesele în justiție deschise împotriva ANAF și, mai ales, rata în care ANAF pierde aceste procese.

Desigur, banii pierduți în urma abuzurilor sunt plătiți de stat, de la bugete – căci angajații ANAF, asemenea colegilor din celelalte instituții ale statului, nu au cum să plătească. Pentru că :

3- Lipsa răspunderii asupra deciziilor – fie de la vârful ANAF, fie de la nivelul inspectorilor, la controlul banal.

Cu o atare lipsă a unei legi a răspunderii funcțioarului public (care acum se bucură deo imunitate de facto !), cum, deci, să nu-și permită oricine să experimenteze reglementări care dau peste cap, încurcă, vulnerabilizează și complică viața companiilor, și așa prinse în stufoasele legi – de orice fel ?

(Tangențial am scris despre ele AICI _ LINK)

Dacă discuți cu oricine despre aceste lucruri, ești întrebat : dar mediul de afaceri de ce nu vorbește ?

Mediul de afaceri comun are 2 probleme, când e vorba de fisc :

Prima – de obicei merg la ”discuții” cu autoritățile reprezentanți ai patronatelor care, în loc să vorbească în numele patronatelor, își trag spuza pe turta firmelor lor și nu le mai pasă absolut deloc de cei pe care-i reprezintă. Asta e o mare problemă și vom reveni asupra ei – cine ce vorbește în numele economiei reale.

A doua problemă e frica : frica ca de dracul tocmai de arbitrariul cu care instituțiile statului reglementează și apoi execută reglementările si firmele supuse lor. Această frică are, însă, tendința să dispară : deja se coace o masă critică a oamenilor de afaceri neascultați în niciun patronat, neprezenți la niciun fel de negocieri, nebăgați în seamă de nicio entitate oficială – dar care pur și simplu s-au săturat.

Căci acest ”banal” ordin pe formularul 088 conservă toate tarele unei instutuții care în următorii ani va deveni cheie în România, iar logica, mentalitatea și viziunea care l-a produs sunt cele care vor ”reforma” ANAF și codul de procedură pentru următorii foarte dificilii ani :

Cu un deficit la limita derapajului anul acesta și cu un an 2017 și mai riscant (atunci se vor deconta de-adevăratelea efectele relaxării fiscale – când se va fi consumat efectul de bază) , cu un PIB potențial compromis de lipsa cronică a investițiilor din ultimii 2 ani și cu un an 2018 mult prea dependent de necunoscutele care bântuie Europa, contează foarte mult cum va fi aplicată legea fiscală și cum se vor aduna bani de la buget :

O reformare din temelii a ANAF – adică de la mentalitate la abordare a mediului de afaceri transparent – va decide (sau nu) dacă economia reală o va lua înapoi, în zona gri, speriată de o prezumtivă fiscalitate compensatoare pentru acești ani.

Nu știu dacă ordinul, formularul (acesta, precum și celelalte care vor mai veni) sunt direct din capul Dlui. Gelu Ștefan Diaconu, sau sunt rodul unor consultări și al unui ”ajutor” în materie de tehnici legislative.
Această întoarcere înapoi cu 10 ani a procedurii ar trebui, însă, să-l pună pe gânduri – măcar tot atâta cât îi pune pe gânduri pe oamenii de afaceri care țin România pe hartă.

***
NOTĂ: Nu am vorbit în materialul de față despre prevederile de bun simț ale Ordinului menit să combată infracțiunile cu TVA. Tocmai pentru că ele sunt în logica misiunii ANAF – și Nu ele dau bătăi de cap mediului de afaceri cinstit.