Cristian Diaconescu / OUG 13, protestele și statul de drept de la București: o privire de dincolo de granițe

Situaţia în România este tensionată din cauza unor proiecte de acte normative, care atât prin conţinut cât mai ales prin modalitatea de promovare au generat suspiciuni majore în societatea romanescă privind bună credinţă a partidelor aflate la guvernare în legătură cu funcţionarea sistemului judiciar.

Problema este însă cel puțin la fel de complicată și în plan plan extern, unde, pe diverse tonalităţi, aceste proiecte au ridicat mari semne de întrebare privind voinţa politică a guvernului de la Bucureşti de a respecta obligaţiile asumate în ceea ce priveşte statul de drept şi bună funcţionare a sistemului judiciar.

În această situaţie, după cum se prezintă premisele raportării României la dialogul necesar cu partenerii săi, pe o temă pe care guvernul de la Bucureşti şi-a creat-o singur, rezultă următoarele :

1)    Guvernul şi Coaliţia de guvernare sunt foarte sensibile la orice critică sau reacţie externă faţă de măsurile legislative adoptate.

Factorul emoţional este foarte puternic; sentimentul anti-occidental se consolidează cu rapiditate (ambasadorul american a criticat public de MAE, proteste organizate şi finanţate de Soros sau de multinaţionale, amestecul Germaniei, presiunile Comisiei Europene, neclarităţi la nivelul grupurilor politice din Parlamentul European etc.) iar exploatarea acestuia se doreşte a fi un sprijin pentru guvern din partea votanţilor săi.

2)    Recentele alegeri au arătat faptul că modelul social şi politic promovat de PSD este foarte atractiv pentru o parte din electoratul român, care, în egală măsură, consideră occidentul ca fiind un agresor cultural, interesat în blocarea şi umilirea României.

3)    Bucureştiul consideră că insistenţele partenerilor europeni şi ale SUA privind respectarea regulilor de funcţionare ale statului de drept, a Mecanismului de Cooperare şi Verificare reprezintă încălcări ale principiului egalităţii de tratament şi implicit afirmarea unui complex de superioritate faţă de România.

Pe cale de consecinţă sunt criticate reacţiile a şapte ambasade occidentale, Departamentului de Stat, Comisiei Europene, prin care, modificările codului penal şi ale codului de procedură penală ar reprezenta „un regres” în ceea ce priveşte voinţa politică a guvernului român de ” a confirma caracterul ireversibil” al reformelor în justiţie.

În opinia unor experţi americani dar şi europeni prin atitudinea sa, guvernul de la Bucureşti ar arăta că îşi supraevaluează semnificaţia în contextul euro-atlantic şi îşi fundamentează strategiile pe ideea că angajamentele de parteneriat strategic acoperă orice derapaj în politica internă.

4)    Autorităţile de la Bucureşti îşi bazează atitudinea pe un presupus dezinteres faţă de situaţia din România atât din partea Administraţiei Trump cât şi din direcţia Franţei şi Germaniei aflate în proces electoral.

Abordarea este fundamental greşită deoarece tocmai o schimbare a atitudinii din partea SUA, Germaniei sau Franţei în sensul naţionalizării politicilor publice prin apărarea, cu predilecţie, a propriilor interese ar afecta grav funcţionarea instituţiilor europene şi euro – atlantice şi implicit o poziţionare mult mai reticentă privind statele care îşi încălca obligaţiile asumate.

Toate aceste evoluţii (mai de grabă, involuţii) afectează grav relaţiile de parteneriat pe care România este fundamental interesată să le dezvolte cu spaţiul occidental.

Poziţionarea geostrategică precum şi angajamentele asumate în trecut oferă României şansa de a juca un rol semnificativ, de leader, în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea regională şi europeană, dar cu condiţia de a nu-şi închide singură această fereastră de oportunitate.

Situaţia din Ucraina se deteriorează în fiecare zi, iar în Republica Moldova reorientarea strategică este tot mai evidentă. Sunt probleme ale regiunii în care ne aflăm şi este evident, chiar dintr-o perspectivă strict naţională, cât de important este ca România să aibă funcţionale toate capacităţile de reacţie.

Orice strategie de securitate şi stabilitate a NATO la Marea Neagră, cu proiecţie spre Caucaz şi Orientul Mijlociu este de neconceput în absenţa României.

Europa este foarte preocupată de abordările iliberale din Polonia şi Ungaria, care îndepărtează aceste ţări de la principiile şi standardele validate în cadrul UE.

Comisia Europeană a cerut Poloniei ca, până la sfârşitul lunii februarie, să redreseze legislativ problemele generate de măsurile luate împotriva dreptului la liberă informare. În caz contrar este posibil ca în Consiliul European să se depună o cerere de activare a articolului 7 din Tratatul constitutiv european privind suspendarea Poloniei de la exerciţiul unor drepturi în cadrul UE

La rândul său Polonia critică Germania atât pentru sprijinul acordat Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte construcţia conductei Nord Stream,cât şi pentru angajamentul german insuficient pe flancul estic al NATO.

Ungaria doreşte o conectare separată la resursele de energie furnizate de Rusia apreciind, cu ocazia vizitei Preşedintelui Putin la Budapesta, că statele „din sud „, adică România, nu cooperează în acest proiect.

La acestea se adaugă tensiunile şi divizările – la nivel european – generate de incertitudinile legate de abordările noii Administraţii de la Washington, Brexit, poziţionarea faţă de Federaţia Rusă sau absenţa unor decizii solidare în criza refugiaţilor sau combaterea terorismului.

Tot acest context impune responsabilitate şi solidaritate. Poate mai mult decât oricând stabilitatea României este strâns legată de apărarea interesului naţional. Dacă România doreşte să evite deteriorarea relaţiilor de parteneriat cu întregul spaţiu euro-atlantic, de care depind prosperitatea şi securitatea ţării, este important să se înţeleagă faptul că dezbaterea situaţiei statului de drept nu este o problemă strict naţională sau un amestec în treburile interne, ci o parte legitimă a dezbaterii europene.

În condiţiile încălcării principiilor pe baza cărora funcţionează spaţiul euro atlantic, statul în cauză îşi pierde rolul activ, constructiv, în politicile de alianţă fiind obligat la o poziţionare defensivă, explicativă, care conduce la izolare.

O astfel de situaţie poate închide perspectivele României pentru o perioadă foarte lungă de timp. Iar acest fapt este inacceptabil pentru o naţiune care şi-a dorit o Românie modernă şi occidentală.