duminică

5 mai, 2024

4 martie, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a anunţat marţi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. Anunţul a fost făcut după un schimb de replici acide cu Victor Ponta, prezent în Parlament pentru votul de investitură al noului său guvern.

După o declaraţie de intenţie asupra obiectivelor guvernului Ponta 3, Crin Antonescu a fost primul care a primit microfonul pentru comentarii pe marginea principiilor enunţate de Victor Ponta şi pentru a anunţa poziţia PNL la votul de investitură al guvernului.

Crin Antonescu a declarat: „Guvernul este unul PSD, cu ajutorul necesar, oarecum tradiţional al UDMR. Restul, cu tot respectul, sunt litere, fantome, depozite de traseişti”.


După declaraţiile reprezentanţilor altor grupuri parlamentare, Victor Ponta a revenit la microfon şi a răspuns la câteva dintre acuzaţiile lui Crin Antonescu. Cu sprijinul preşedintelui de şedinţă, deputatul Valeriu Zgonea, a urmat un schimb de replici Victor Ponta- Crin Antonescu.

„Iată, avem un preşedinte care a spus că îşi dă demisia în 5 minute şi este în funcţie. Iată, avem un preşedinte al Senatului care a spus că demisionează dacă Traian Băsescu nu este demis prin referendum şi este în funcţie. Nu poţi să spui că nu mai există USL şi să stai pe o funcţie a USL”, a spus premierul Ponta.

„Suntem mai mulţi aleşi de USL. Eu îmi dau demisia. Sunteţi dispus să procedaţi la fel?”, a fost reacţia lui Crin Antonescu, care nu a mai revenit la prezidiu, ci s-a aşezat în sală, alături de grupul PNL.

Deși demisia anunțată de Crin Antonescu din a doua funcție în stat pare un gest spontan, ea a fost adusă în discuție în ultimele zile.


După plecarea liberalilor din coaliţia de guvernare, senatorul Ilie Sîrbu a vorbit de posibilitatea ca PSD să ceară demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului. PSD a purtat cu PC discuţii pe această temă, cele două formaţiuni negând public că ar intenţiona să ceară demiterea lui Crin Antonescu.

Săptămâna trecută, sâmbătă, pe fondul negocierilor pentru formarea noului guvern, au apărut informaţii că PSD ar fi dispus să cedeze PC preşedinţia Senatului în cazul în care Crin Antonescu ar fi demis, sau ar demisiona.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: