vineri

19 aprilie, 2024

20 iulie, 2012

Președintele interimar Crin Antonescu a anunțat, vineri, că l-a numit în funcția de membru al plenului Consiliului Concurenței pe Bujor Teodoriu, consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.

Antonescu a povestit că Teodoriu s-a cerut în funcția de la Consiliul Concurenței, în condițiile în care acesta era printre puținii consilieri ai lui Traian Băsescu care au mai rămas la Cotroceni după suspendarea președintelui ales.

”Cotroceniul e destul de pustiu, peste 30% din totalul personalului e în concediu, iar la nivelul Cancelariei, peste 70%. Toţi consilierii au plecat. L-am întâlnit pe domnul Bujor Bogdan Teodoriu, un om pe care îl cunosc de foarte mulţi ani şi pe care îl apreciez pentru că e un om foarte capabil şi foarte decent. Dânsul a exprimat dorinţa de a merge la Consiliul Concurenţei, ceea ce în mod spectaculos am şi făcut, cu primul-ministru”, a spus Antonescu la postul România Tv.


El a recunoscut situația comică în care l-a numit pe fostul consilier al lui Băsescu la Consiliul Concurenței.

„Adică e un gest totuşi aproape comic pentru unii ca, intrând noi în Cotroceni, aşa răi şi ticăloşi cum suntem, să-l numim pe un fost consilier al domnului preşedinte Traian Băsescu într-un post foarte important unde omul îşi dorea să meargă”, a mai spus președintele interimar.

Bujor Teodoriu era consilier al lui Traian Băsescu din anul 2005.

Anterior, el a fost și ministru al Cercetării şi Tehnologiei, în perioada 1996-1998.


După revoluție, Teodoriu a fost parlamentar al Frontului Salvării naționale (FSN) și apoi al Partidului Democrat (PD).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Eu inteleg ca l-a numit consilier de concurenta, membru al Plenului Consiliului Concurentei, nicidecum Presedinte al CC. Asta inseamna ca nu l-a inlocuit pe Chiritoiu, ci ca a ocupat unul din locurile vacante din Plen.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Eu inteleg ca l-a numit consilier de concurenta, membru al Plenului Consiliului Concurentei, nicidecum Presedinte al CC. Asta inseamna ca nu l-a inlocuit pe Chiritoiu, ci ca a ocupat unul din locurile vacante din Plen.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: