sâmbătă

26 noiembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

26 mai, 2011

Teoretic, avansul substanţial înregistrat de productivitatea muncii, 17% în anul 2010, ar trebui să se regăsească în majorarea reală a veniturilor şi/sau în aprecierea reală a monedei naţionale. Practic, însă, nivelul de trai continuă să aibă de suferit pe motivul ajustării economice, explicația oferită fiind aceea că majorările salariale și creșterile de pensii din anii de avânt al PIB au depășit rezultatele din sectorul productiv.

Dar, să vedem care a fost, în 2010, evoluţia raportului între salariul mediu real (salariul mediu nominal net ajustat cu inflaţia) şi productivitatea muncii în industrie.

 


 

Odată cu majorarea TVA şi diminuarea salariilor din sectorul bugetar, intervenită la mijlocul anului trecut, se poate observa o adevărată ruptură în evoluţia salariului mediu real. De la o medie a salariului real de 125% din puterea de cumpărare a lunii octombrie 1990 ( luată drept referinţă ca fiind ultima lună de dinaintea liberalizării preţurilor ) în prima jumătate a lui 2010, s-a trecut brusc la o medie de 115%, prin conjugarea majorării TVA de cinci puncte procentuale cu diminuarea de 25% a salariilor în sectorul bugetar, unde se regăseau circa un sfert din angajați.

Interesant, însă, scăderea salariului mediu real a coincis cu o diminuare a ritmului de creștere a productivitatea muncii, deoarece acest din urmă indicator a fost în pierdere de viteză pe semestrul al doilea. Explicaţia este că efectul disponibilizărilor de personal din prima parte a lui 2010 nu s-a mai adăugat decât în mică măsură la majorarea producţiei.


Anul 2010 a marcat traversarea a două repere importante din perspectiva numărului de angajaţi din industrie. Luna decembrie a însemnat reducerea sub pragul de 1,2 milioane salariaţi în acest sector de activitate, după ce în mai asistam la intrarea sub 1 milion de persoane în industria prelucrătoare. Circa 60 de mii de locuri de muncă au fost pierdute în prima jumătate a anului şi alte 20 de mii pe semestrul al doilea. Această evoluţie explică diferenţa semnificativă între creşterea cu 5,5% a producţiei industriale şi cea de 17% a productivităţii muncii, ambele aferente anului 2010.

În principiu, eficientizarea activităţii este un lucru bun, la fel şi orientarea crescută spre export a producţiei realizate. Pe de altă parte, însă, veniturile mai ridicate obţinute de cei care şi-au păstrat slujba, şi aici nu e cazul bugetarilor, nu au compensat reducerea cererii de bunuri şi servicii, prin lipsa de lichidităţi a celor ieşiţi din activitate. Ceea ce explică şi ratarea tentativelor de ieşire din recesiune, prin diminuarea cererii interne solvabile.

Pornind istoric de la ponderi reduse în PIB ale salariilor, din perspectivă europeană, şi de la o valoarea adăugată semnificativ mai redusă a muncii depuse, românii au ajuns la o creştere a puterii de cumpărare de aproape 80% în perioada 2002 – 2008. Pe de o parte, pe fondul unei cereri crescute de forţă de muncă, salariile au ajuns să reprezinte 40% din PIB, iar, pe de altă parte, bonusul rezultat din aderarea la UE s–a tradus şi în aprecierea reală a monedei naţionale.

Vă reamintim că un curs de 4,10 – 4,20 lei pe euro s-a practicat încă de dinaintea denominării, în septembrie 2004, când lucram cu valori de 41.000 – 42.000 lei /euro. Ori, de atunci, inflaţia la noi a fost cam de 50% iar în zona euro de 10%, ceea ce înseamnă că leul s-a apreciat faţă de euro în termeni reali cu aproximativ 35% . Altfel spus, nu doar majorarea salariilor trebuie luată în calcul pentru accesul la mărfurile din import, ci şi această apreciere ce a avut la bază creşterea productivităţii muncii. Ea a folosit nu doar salariaţilor care au realizat efectiv acea creştere de productivitate, dar şi celorlalţi cetăţeni, fiind, în fapt, un mijloc indirect de protecţie socială.

Simplificat, evoluţia câştigului salarial real faţă octombrie 1990 a fost de 60% în 2001, 90% în 2006 şi 120% în 2009. Plecaţi de la 45% din pensia reală pe octombrie 1990, nivel înregistrat în 2001, pensionarii au ajuns tot la 120% și tot în 2009. Ei au scăpat “la mustaţă” de tăierea punctului de pensie, dar au “încasat” în plin majorarea TVA, odată cu salariaţii. Rămâne ca nivelul de referinţă reașezat undeva la 115% pentru noul ciclu economic de creștere, odată cu restabilirea echilibrelor din economie, să înceapă să crească odată cu sporul de productivitate pe 2011.

 

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. @Domnule Pana,

    Situatia reala este chiar mai dura.
    De fapt, nu salariile reprezinta 40% din PIB (printre cele mai scazute ponderi din UE!), ci remunerarea salariatilor. Remunerarea cupruinde nu doar castigul salarial si contributiile platite de angajator, ci si costurile de recrutare/formare profesionala, costuri legate de echipamentul de lucru, etc.
    In realitate, daca calculam salarizarea concreta a angajatilor din Romania (salariul brut cu toate tipurile de beneficii si sporuri in bani si in natura – numit de INS „castig salarial”-, la care adaugam si contributiile sociale platite de angajatori, si cheltuielile concrete de formare profesionala) ajungem abia-abia pe la 23% din PIB pentru cei 4,2 milioane salariati legali din 2010. Sa zicem ca facem calculul la numarul real de angajati (inregistrati si neinregistrati) pe care-l consideram a fi pe la 6 milioane. Nici asa nu ajungem la 40% din PIB. Din pacate, angajatorii romani umfla nerusinat rapotarile referitoare la remunerarea salariatilor. Cine stie ce pun acolo?
    Verificati si dumneavoastra cu datele INS:
    http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/castigulSalarial.ro.do;jsessionid=0a02458c30d5c82c8ff552c24f0d9fa28c1cc9203f5b.e38QbxeSahyTbi0LbNz0

    Va mai amintesc ceva teribil: salariile reprezentau in 1989 cam 57% din PIB! Si a fost revolutie! Sigur, nu pentru salarii a fost revolutia. Dar am impresia ca subiectul „salarii” nu este interzis la razmerita…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. @Domnule Pana,

    Situatia reala este chiar mai dura.
    De fapt, nu salariile reprezinta 40% din PIB (printre cele mai scazute ponderi din UE!), ci remunerarea salariatilor. Remunerarea cupruinde nu doar castigul salarial si contributiile platite de angajator, ci si costurile de recrutare/formare profesionala, costuri legate de echipamentul de lucru, etc.
    In realitate, daca calculam salarizarea concreta a angajatilor din Romania (salariul brut cu toate tipurile de beneficii si sporuri in bani si in natura – numit de INS „castig salarial”-, la care adaugam si contributiile sociale platite de angajatori, si cheltuielile concrete de formare profesionala) ajungem abia-abia pe la 23% din PIB pentru cei 4,2 milioane salariati legali din 2010. Sa zicem ca facem calculul la numarul real de angajati (inregistrati si neinregistrati) pe care-l consideram a fi pe la 6 milioane. Nici asa nu ajungem la 40% din PIB. Din pacate, angajatorii romani umfla nerusinat rapotarile referitoare la remunerarea salariatilor. Cine stie ce pun acolo?
    Verificati si dumneavoastra cu datele INS:
    http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/castigulSalarial.ro.do;jsessionid=0a02458c30d5c82c8ff552c24f0d9fa28c1cc9203f5b.e38QbxeSahyTbi0LbNz0

    Va mai amintesc ceva teribil: salariile reprezentau in 1989 cam 57% din PIB! Si a fost revolutie! Sigur, nu pentru salarii a fost revolutia. Dar am impresia ca subiectul „salarii” nu este interzis la razmerita…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Portul Constanța are a doua cea mai mare creștere a cantității de mărfuri transferate în 2021, plus 26% față de anul pandemiei 2020, după cea a portului belgian

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: