Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

20 octombrie, 2022

Numărul firmelor aflate în dificultate financiară a crescut cu peste 30.000 în ultimii doi ani, sectoarele cu cele mai mari probleme fiind comerțul și construcțiile, reiese dintr-o analiză Sierra Quadrant, realizată pe baza datelor oficiale de la Registrul Comerţului.

Conform analizei citate de Agerpres, un număr de 83.200 de afaceri se aflau la începutul acestei toamne în insolvenţă, în proceduri de radiere, dizolvare sau suspendare a activităţii, un semnal extrem de puternic privind efectele inflaţiei şi scăderii consumului pentru economia românească.

În perioada ianuarie-august 2022 faţă de primele opt luni din anul trecut, numărul afacerilor cu probleme a crescut cu 9.835. Raportat la 2020, statistica indică un plus de 23.233 de business-uri în dificultate financiară.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, prelucrate de experţii Sierra Quadrant:

  • numărul firmelor dizolvate a crescut cu 19,22%, la 23.016,
  • cel al afacerilor radiate cu 9,6%, la 46.304,
  • numărul societăţilor cu activitatea suspendată s-a majorat cu 20,4%, la 9598.

Insolvențele au crescut cu peste 11%


De asemenea, în acelaşi interval, 4.282 de firme şi PFA-uri au intrat în insolvenţă, cu 11,2% mai multe decât în 2021.

„În numai patru luni, numărul afacerilor aflate în dificultate financiară s-a dublat, iar perspectivele lui 2022 arată că, în orizontul următoarelor 6 luni, am putea înregistra un adevărat record, de 130.000 de business-uri cu probleme”, arată analiza Sierra Quadrant.

Comerţul a avut cel mai mut de suferit, acest sector generând, în primele opt luni din acest an, cele mai multe afaceri cu probleme – 23.402.

„Se remarcă numărul foarte mare al firmelor radiate – 12.531, cu 8,24% mai multe decât în 2021, dar şi al firmelor dizolvate – 7010 (+19,5%). În privinţa procentelor, cel mai mult a crescut numărul afacerilor suspendate, cu 21,4% (2725)”, conform cercetării.


Pe locul secund s-au clasat construcţiile, cu 7910 firme aflate în dificultate. Numărul cazurilor de insolvenţă din acest sector a crescut cu 30%, la 832.

Industria prelucrătoare a raportat, pe de altă parte, 7.016 afaceri în zona de risc, dintre care un număr de 554 de insolvenţe (+14,4%), 691 de suspendări de activitate (+22,5%), 3752 de radieri (+10,8%) şi 2019 dizolvări de business (+19,4%).

Pe fondul creşterii costurilor logistice, şi sectorul de transporturi şi depozitare a înregistrat un număr tot mai mare de firme aflate în dificultate, 6.580. Pe de altă parte, 391 au intrat în insolvenţă (+24,5%), 737 şi-au suspendat activitatea (+43,6%), 3.629 au fost radiate (24,5%), iar alte 1.823 au fost dizolvate (+43%).

„Comerțul este cel mai vulnerabil sector”

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, dinamica business-ului este tot mai puternic influenţată de evoluţia inflaţiei, de creşterea blocajului financiar şi de scăderea vânzărilor.

„Comerţul, cel mai dinamic sector al economiei, este din păcate şi cel mai vulnerabil, în contextul în care peste 90% dintre firme sunt slab capitalizate şi depind exclusiv de ritmul încasărilor”, a afirmat Ovidiu Neacşu, asociat coordonator Sierra Quadrant.

Conform estimărilor companiei, nu este exclus ca, pe fondul accentuării problemelor economice, numărul firmelor care vor pune lacătul pe uşă în perioada iernii (insolvenţă, radieri, dizolvate, suspendări de activitate) să atingă maximumul ultimilor 3 ani, de peste 130.000 de firme.

Anul trecut, un număr de 117.716 firme se aflau în această situaţie, cu 24.010 mai multe decât în anul precedent, mare parte fiind cauzate de pandemia cu Coronavirus.

Bulgărele de zăpadă – prețurile la energie și gaze

Potrivit analizei, creşterile de preţuri semnificative mai ales din zona de energie, carburanţi şi materii prime au bulversat economia românească.

Pe fondul inflaţiei, cea mai amplă din ultimii 19 ani, multe firme s-au trezit în incapacitatea de a mai derula business-uri în condiţii optime, mai ales prin intermediul creditului furnizor, care s-a redus semnificativ.

„Fără posibilitatea de a jongla cu mărfurile şi serviciile, tot mai multe companii s-au blocat, mai ales că accesul la creditare a devenit extrem de dificil. Inflaţia, scumpirea creditării, scăderea consumului, reducerea creditului furnizor au dus la blocaje ample pe lanţurile economice, iar numărul victimelor va creşte pe măsură ce ne adâncim în criză”, a mai spus Neacşu.

Potrivit sursei citate, creditul furnizor s-a transformat, din păcate, într-o adevărată capcană pentru multe IMM-uri.

„Confruntate cu scăderea vânzărilor, multe au intrat în blocaj, astfel că neplata facturilor în termenii agreaţi a devenit o constantă în economie”, mai arată analiza.

(Citește și: „Nivel istoric al creditării companiilor, dar NU pentru investiții: garanțiile din programele de stat au rotunjit profiturile băncilor”)

Un semn major de îngrijorare, dincolo de dinamica negativă din comerţ, îl reprezintă evoluţia negativă a sectorului construcţiilor, afectat semnificativ de creşterea preţurilor la materialele de construcţii şi de restrângerea accesului la credite al românilor.

Majorarea TVA de la 5% la 19% de la 1 ianuarie pentru locuinţele noi, alături de creşterea taxelor locale pe proprietate vor pune gaz pe focul problemelor din acest sector, mai cu seamă că mai mult de jumătate dintre companii au afaceri vulnerabile.

Sierra Quadrant estimează că din rândul companiilor de construcţii şi dezvoltare imobiliară vom vedea multe dintre firmele care vor intra în incapacitate de plată în 2023.

Dincolo de comerţ, construcţii şi transport şi depozitare, îngrijorează foarte mult situaţia din zona de producţie.

(Citește și: „Inflația industrială: prețurile ”la poarta fabricii” au urcat cu 53%. Energia produce efecte în lanț”)

Creşterea preţurilor utilităţilor şi a materiilor prime a determinat probleme semnificative pe lanţurile de producţie. Aşa s-a ajuns ca preţurile producţiei industriale, preţurile la poarta fabricii aşa cum mai sunt cunoscute, să crească cu peste 60%, iar efectele s-au văzut şi se vor vedea în continuare în scăderea comenzilor.

„În condiţiile în care mare parte dintre jucătorii din economie şi-au propus să îşi reducă la minim stocurile, situaţia firmelor de producţie se agravează pe zi ce trece. Şi asta mai cu seamă că, de la 1 septembrie, odată cu noua ordonanţă privind energia, statul nu mai compensează decât în parte efectele scumpirii de 4-6 ori a energiei electrice”, arată analiza Sierra Quadrant.

Totodată, scumpirea benzinei şi a motorinei a pus, de asemenea, o presiune semnificativă pe costurile acestor companii, iar vulnerabilităţile se vor accentua pe măsură ce preţurile carburanţilor vor creşte.

„Un trend similar, din păcate negativ, este de aşteptat să urmeze şi sectorul agricol acolo unde creşterea costurilor operaţionale (energie, gaze, materii prime şi distribuţie) a făcut ca multe dintre ferme să ajungă într-o situaţie dificilă”, mai arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit estimărilor din piaţă, nu este exclus ca trimestrul IV să fie unul de scădere economică, iar primul trimestru din 2023 să confirme intrarea României în recesiune tehnică.

În aceste condiţii, restructurarea afacerilor rămâne în prim-plan. Estimarea corectă a dinamicii relaţiilor comerciale, a evoluţiei costurilor de producţie şi distribuţie şi asigurarea unei „plase de salvare” financiare sunt măsuri care vor face diferenţa în supravieţuirea business-ului într-un an extrem de dificil cum se anunţă a fi 2023, consideră sursa citată.

„Urmează o perioadă dificilă din care nu vor ieşi cu bine decât cei care iau măsuri de restructurare, care îşi reorientează business-ul şi îşi optimizează fluxurile financiare. Pentru multe dintre IMM-urile româneşti, deciziile pe care le vom lua în această toamnă vor face diferenţa între supravieţuire şi faliment”, afirmă experţii.

***

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: